China recunoaște că și cel de-al doilea balon observat deasupra Americii Latine îi aparține: „S-a rătăcit pe cer”

8

Dimensiune font:

| 15-02-2023 22:03

Guvernul chinez a recunoscut că balonul care a survolat vineri America Latină este tot al Chinei, însă a negat faptul că ar fi folosit pentru spionaj, scrie BBC.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, a declarat că aeronava s-a abătut de la rută, fiind scoasă din curs.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, a declarat că aeronava s-a abătut de la rută, fiind scoasă din curs.

China a negat acuzațiile de spionaj, spunând că baloanele monitorizează vremea. Incidentul a dus la o dispută diplomatică între Washington și Beijing.

Vineri - înainte ca avioanele de luptă să doboare balonul în weekend - oficialii militari americani au spus că un al doilea balon chinez a fost zărit deasupra Americii Latine.

Luni, China a recunoscut că o aeronavă „a intrat accidental în spațiul aerian din America Latină și Caraibe”.

„Din cauza climei și a limitării în privința manevrabilității, acest balon a deviat serios de la traiectoria prevăzută și s-a rătăcit pe cer, deasupra Americii Latine și Caraibilor”, a declarat Mao Ning.

„Dirijabilul fără pilot în cauză, care a venit din China este de natură civilă și este folosit pentru teste de zbor”, a adăugat ea.

„China este o țară responsabilă și a respectat întotdeauna cu strictețe legea internațională pentru a informa și a trata în mod corespunzător toate părțile implicate, fără a reprezenta nicio amenințare pentru nicio țară”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Maestrul Nicolae Botgros se plânge că a fost nevoit să stea mai mult de două ore la vamă, la revenirea de la un mare concert de la Bucureşti
20/05/2024 16:04

Maestrul Nicolae Botgros, conducătorul Orchestrei Naţionale de Muzică Populară "Lăutarii" din Republica Moldova, s-a plans că a fost nevoit să stea mai mult de două ore la vamă, impreună cu orchestra ...

Viktor Orban vine în România și vrea să îndeplinească marele obiectiv al tuturor românilor
20/05/2024 15:57

Premierul ungar va vizita Partium la inceputul lunii iunie si va participa la campania UDMR, a declarat János Lázár la Oradea. Pentru că Ungaria a preluat presedintia rotativă a Uniunii Europene, Viktor Or ...

Igor Dodon o atacă dur pe Maia Sandu, considerând că opoziția comunistă de la Chișinău are șanse să o învingă: 'Ea mizează pe fraudă'
20/05/2024 15:04

Fostul presedinte al Republicii Moldova, comunistul Igor Dodon, o atacă dur pe Maia Sandu si consideră că opoziţia de la Chisinău are şanse mari de a o invinge in alegerile prezidenţiale. Acesta a mentio ...

S-a propus Pactul pentru Marea Neagră: Modernizarea Marinei române cu ajutorul SUA și al Europei și rolul portului Constanța în contracararea Rusiei
20/05/2024 14:27

Regiunea Mării Negre, precum si rolul crucial al Romaniei au ajuns pe prima pagină a prestigioasei reviste americane National Interest. In contextul războiului de agresiune generat de Rusia impotriva Ucrain ...

Generalul Pârlog: Un sprijin militar al României pentru R. Moldova în caz de invazie va fi sincronizat cu ajutorul occidental
20/05/2024 14:16

In cazul unei ipotetice invazii a Republicii Moldova, sprijinul militar al Romaniei pentru Chisinău ar fi sincronizat de sprijinul occidental, potrivit fostului sef adjunct al Directiei Informatii Militare a A ...

Miron Cozma a ajuns la Parchet.Susține că nu a fost nicio mineriadă
20/05/2024 12:24

 Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat in dosarul Mineriadei din iunie 1990, in care este acuzat de săvarşirea de in ...

Mircea Geoană: „Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa”
20/05/2024 07:52

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

Ion Cristoiu:Să dăm sau să nu dăm ucrainenilor un Sistem Patriot? Politicienii noștri se tem să răspundă direct, cum ar trebui. Se pitesc după CSAT
20/05/2024 05:58

1. Se face deja o săptămină de la debutul oficial al campaniei pentru alegerile din 9 iunie 2024. Toti analistii remarcă mediocritatea de pină acum a bătăliei electorale. In campania din 1996 Evenimentu ...

Presiunea SUA asupra României pentru furnizarea unui sistem Patriot către Ucraina este zdrobitoare
19/05/2024 15:18

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a comentat pe B1 TV posibila furnizare a unui sistem Patriot către Ucraina, subliniind presiunea semnificativă pe care presedintele Statelor Unite, Joe Biden, o ex ...

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru alegerile din Capitală: 'Firea nu are nicio șansă / Cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1'
19/05/2024 15:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a vorbit despre situatia complicată de la varful tării, unde politicienii se bat in sondaje si declaratii. Băsescu sustine că cel mai bun candidat din momentul de fată, ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei