Constanţa: Aproape 2.000 de pacienţi au ajuns la UPU în ultimele patru zile; 15 copii s-au născut pe 1 ianuarie

7683751-transformed

Dimensiune font:

| 03-01-2024 15:30

 Aproape 2.000 de pacienţi, dintre care peste 630 de copii, au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, de pe 30 decembrie până în dimineaţa zilei de 3 ianuarie, au informat miercuri reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa.

Un număr de 15 copii s-au născut în prima zi din noul an 2024.

Potrivit unui comunicat de presă, 1.924 de pacienţi (1.288 adulţi şi 636 copii) au beneficiat de servicii medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa, începând de sâmbătă, 30 decembrie 2023, ora 8.00 şi până astăzi, 3 ianuarie 2024, ora 8.00. Un număr de 369 dintre aceştia au fost internaţi.

"În urma triajului, cele mai multe urgenţe, 1666, au fost repartizate pe codul verde (pacienţi cu funcţii vitale stabile dar care necesită investigaţii şi posibil internare ). Alţi 167 pacienţi au fost încadraţi pe codul galben, iar pe codul roşu (camera de resuscitare) au fost 32 de pacienţi", reiese din comunicat.

În noaptea de Revelion, de la ora 20.00, până în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, ora 8.00, echipele de gardă au consultat, investigat şi tratat 145 de pacienţi (42 minori şi 103 adulţi). Dintre aceştia, 29 au fost spitalizaţi.

"Totodată, în prima zi din an, la SCJU Constanţa s-au născut 15 copii. 9 băieţi şi 6 fete, primul bebeluş al anului 2024 fiind băiat", se mai spune în comunicat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Au apărut înregistrări uluitoare de la Spitalul Pantelimon: 'Medicul le-a scăzut doza de noradrenalină! A murit tot salonul 6!'
14/05/2024 21:38

Scandalul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon din Capitală pare să nu se mai termine. In spatiul public au apărut inregistrări cu discutia dintre o asistentă de pe sectia de anestezie si terapie i ...

Motivul pentru care unii oameni fac cancer şi alţii nu. Medicul Vlad Ciurea: 'Vă spun secretul'
14/05/2024 11:47

A crescut alarmant numărul tinerilor care se imbolnăvesc de cancer. Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, care sunt solutiile pentru a ne creşte imunitatea şi remediile pentru a ne mentine sănătatea pe termen ...

Victor Ponta trage un semnal de alarmă după ce Florin Piersic a fost mutat prin trei spitale: 'Asta e greșit în România'
13/05/2024 10:13

Fostul premier Victor Ponta a analizat cele mai fierbinti subiecte din societatea romanească, cel mai important fiind starea de sănătate a marelui actor Florin Piersic. Victor Ponta crede că ceea ce i s-a ...

Primul pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc a murit - Cât a supraviețuit cu organul modificat genetic
12/05/2024 20:45

Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două lună după acea intervenţie chirurgicală In martie, medicii de la Spitalul General Mas ...

De ce se albește părul și ce putem face pentru a stopa procesul, dacă nu avem o vârstă înaintată
12/05/2024 19:49

Unele deficite de nutrienti si starea de sănătate pot albi părul, dar este imposibil să fie restabilită culoarea naturală dacă este cauzată de genetică sau de imbătranire. Schimbările in nutritie pot ...

Cum să citești etichetele produselor din supermarket. La ce trebuie să fii atent, ce informații îți sunt de ajutor
12/05/2024 17:35

  În primul rand, obisnuieste-te să citesti etichetele produselor. Să le citesti nu inseamnă să citesti titlul si atat. În ziua de astăzi toate etichetele sunt colorate, cu hartie de bun ...

Cătălin Cîrstoiu intervine în cazul lui Florin Piersic: 'Părerea mea e că trebuie tratat într-un spital mare / I-am trimis un mesaj directorului de la Balș'
11/05/2024 11:17

Cătălin Cirstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgentă Bucuresti, a oferit comentarii cu privire la starea de sănătate a actorului Florin Piersic care a fost transferat de la Institutul de Boli Infe ...

Monica Pop spune ce nu s-a văzut în cazul lui Florin Piersic: 'Ei l-au ținut în viață!'
10/05/2024 18:54

Doctorul Monica Pop spune ce nu s-a văzut in cazul lui Florin Piersic. Managerul Spitalului de Oftalmologie Lahovari spune cine sunt adevăratii eroi, care l-au tinut in viată pe marele actor. „Nimeni nu s ...

Gheorghe Piperea: În urmă cu trei ani, șeful AstraZeneca, Pascal Soriot, spunea că guvernele trebuie să zdrobească știrile false de la anti-vacciniști și să oblige toată lumea la injectare
10/05/2024 15:42

In urmă cu trei ani, seful AstraZeneca, Pascal Soriot, spunea că guvernele trebuie să zdrobească stirile false de la anti-vaccinisti si să oblige toată lumea la injectare, căci numai vaccinul poate opri ...

Spitalul Foișor, informații de ultimă oră despre Florin Piersic, după ce a fost operat de urgență; acum este la ATI
09/05/2024 20:25

Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei interventii chirurgicale de urgentă. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implant ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei