M-am oprit asupra acestei cărţi “rare” pentru încăpăţânarea cu care şi astăzi îmi zdruncină fiinţa. Dat fiind faptul că locuiam (şi locuiesc încă) într-un mic oraş provincial, făcea ca lucrurile cu adevărat importante să se ascundă la nesfârşit parcă de lumea de aici. Aşa şi cu King-ul. Ţin minte că singura sa carte pe care am reuşit să pun mâna pe meleaguri vlăscene a fost Christine. În rest câte un Koontz, câte un Hassel ori Nautilus rătăcit. Penurie, dom’le, penurie. Sau vânătoare în toată regula. Iar eu eram poate unul dintre cei mai slabi vânători la vremea aceea.
Cu afurisitul de Pennywise şi clanul Păguboşilor am făcut cunoştinţă în a doua jumătate a anilor ’90, prin varianta cinematografică. A reuşit să mă sperie în draci, deşi astăzi, orice puber probabil că ar adormi plictisit de efectele “trase de păr” ale peliculei.
Cartea în schimb s-a lăsat aşteptată cam multişor. La 6 ani de la apariţie (în 2003), am reuşit să găsesc întâmplător primul volum al “trilogiei” într-un Anticariat din Iaşi . Norocul meu a fost faptul că “patronul” magazinului nu era prezent, lăsând treaba pe umerii unui amic cam plictisit care, scărpinându-se în cap, mi-a spus că “Oraşul BântuIT” face 70.000. Asta în condiţiile în care Shining-ul era 150.000, iar Salem ’s Lot “doar” 180.000. Iar pentru un student în anul I, cărţile reprezentau un adevărat “blestem” prin “micile averi” care ţipau nervoase de pe ultima pagină.
M-a surprins faptul că avea o culoare neobişnuită (maron deschis) dar şi acela că era primul SK (pe care îl ştiam) “intercalat” în colecţia Nautilus. Ori eu până atunci eram fan al colecţiei “Babel Horror”…
Clovnul care “trona” pe copertă era o variantă mult mai ciudată a celui pe care mi-l aminteam din peliculă. Un fel de “wrestler” al clovnilor, un nebun ascuns sub masca copilăriei…
Ţin minte că am citit-o pe nerăsuflate, într-o cameră decrepită de cămin, dintr-un cartier rău famat al Iaşiului. Başca faptul că numărul 13 era “tatuat” pe uşă, iar încăperea ţinea loc de obicei pentru frigiderele, maşinile de spălat, aspiratoarele, placajele şi alte asemenea pe care studenţii “cu pile” reuşeau astfel să se asigure că vor putea să beneficieze de serviciile acestora şi peste vară…
Atmosfera din carte m-a prins repede, date fiind “auspiciile” sub care am început să lecturez. De-abia după ce am terminat-o mi-am dat seama că-i doar PRIMUL volum dintr-un Dumnezeu-ştie-câte-altele (aşa am notat pe cea de-a treia pagină). Pentru că la “Sophia”, norocul nu mi-a mai surâs, am încercat la BCU.
În loc de statistică, economie, şi alte “vrăjeli”, băiatul se înscria la bibliotecă pentru a “bântui” holurile în căutare de IT… Insistenţa a dat roade! Erau două, subţiri şi negre, tot în colecţia “Nautilus”, cu un alt tip de “copertă” şi acelaşi Pennywise (ar fi fost interesant cu o altă mutră)… Nu se împrumutau pentru “acasă”, aşa că a trebuit să vin conştiincios câteva zile pentru a le da gata şi pe ele.
Dintre romanele lui King, It mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Poate şi pentru că, asemeni personajelor, atunci am realizat că deşi departe, copilăria joacă tare şi nu renunţă la trecutul său chiar dacă timpul i-a trecut de mult. Ulterior am reuşit să citesc romanul şi în original, apoi graţie reeditării să pot deţine şi varianta în limba română.
Şi astăzi volumul din 1997 îl păstrez la loc de cinste. Şi, chiar dacă nu este cel mai vechi vestigiu “nemiroid”, pentru mine reprezintă un veritabil cufăr cu amintiri.
Sursa: http://nemirabooks.ro
Adauga comentariul tau