Arkadi si Boris Strugatki-Picnic la marginea drumului

Cine nu a auzit de celebrul film “Calauza”? La noi in tara cel putin, toti cei trecuti de varsta de 30 de ani au auzit cu siguranta de film, asta deoarece a fost o creatie cinematografica interzisa, asemeni celebrului “The Wall”. Daca cei de la conducere au decis ca nu e voie sa vedem asa ceva, noi am facut tot posibilul sa incalcam regula.

M-am uitat la film dar nu am gasit nimic ce sa motiveze decizia, am inteles dupa cativa ani ca problema nu era de fapt cu filmul ci cu regizorul acestuia, Tarkovski. Facuse “neobrazarea”de a pleca definitiv dintr-o tara in care nu se permitea sa gandesti liber, cu atat mai putin sa spui ce gandesti…

Sa spun drept, nu doar ca nu am gasit nimic anticomunist in “Calauza” dar nu am reusit nici sa inteleg ca vroia de fapt sa transmita. Ori erau ideile prea abstracte cat sa poata fi prezentate intr-un mod accesibil, ori erau prea mascate in spatele unor dialoguri sau intamplari neutre, nu stiu nici in zi de azi… dar nici nu mai are importanta. Tot ce conteaza este ca filmul, desi departe de ceea ce as numi eu captivant, totusi a reusit sa-mi trezeasca curiozitatea asa ca am cautat cartea fratilor Strugatki: Picnic la marginea drumului.

Nu ma asteptam deloc sa fiu impresionat, tot ce vroiam era sa ma lamuresc in privinta mesajului. Ei,bine … pe cat de sarac in idei mi s-a parut filmul, chiar atat de bogata-i cartea iar cand spun asta nu ma refer la existenta “zonelor”, nici la “Pelerinii cosmici”, nici la descrierile unor minuni tehnologice de factura science-fiction ci ma refer mai degraba la ceea ce nu spune cartea, ma refer la toate acele intrebari care se nasc vrand-nevrand la citirea ei, intrebari la care singuri suntem nevoiti sa ne raspundem.

Naratiunea in esenta ei este una simpla, motiv pentru care si cartea este una de dimensiuni reduse, insa dincolo de cele cateva cuvinte asternute pe hartie ne sta la dispozitie infinitul, fratii Strugatki reusesc sa creeze o lume in care fiecare cititor isi cladeste propriul vis , isi traieste propriile aventuri si isi cauta propriile raspunsuri.

Autorii nu se multumesc cu a scrie un roman science-fiction, “Picnic la marginea drumului” este mult mai mult de atat, odata cu aparitia unor elemente cu puteri supranaturale romanul in loc sa se degradeze intr-o scriere de tip fantezy care ar avea mai multa legatura cu mitologia decat cu realul, devine o opera ce depaseste barierele obisnuite ale beletristicii, ridica probleme ce tin de metafizica, de psihologie, de filosofie sau chiar de religie.

Finalul capodoperei este o veritabila revelatie, nu doar pentru eroul povestirii cat si pentru cititor, odata cu Redrick intelegem fiecare ca nu stim cu adevarat ce ne-ar putea face fericiti, ca nu stim ce ne-am putea dori in cazul in care pentru o clipa am deveni egali ai lui Dumnezeu, intelegem ca dincolo de ura generata de probleme de moment, dincolo de indiferenta afisata ca urmare a unei oboseli in lupta pentru supravietuire, ca dincolo de egoism, ratacire, teama, sta scanteia aceea divina din noi, sufletul acela omenesc ce nu poate sa vrea raul, sufletul acela care ne impune sacrificiul sinelui in cazul in care prin acest gest putem spera sa otinem “fericire pentru toti”.

Sursa: http://nemirabooks.ro