Carrie – înger sau demon?

 

Trecerea prin liceu a fost/este grea pentru majoritatea dintre noi. De la caz, la caz, nu te simți destul de frumos, destul de înalt, deștept ori de bine-îmbrăcat. Nu ai prietenii potriviți, la momentul potrivit, nu ești popular sau faci parte din categoria rataților, toate sunt probleme greu de suportat, mai ales când te confrunți și cu modificările de ordin fiziologic și anatomic specifice vârstei.

În cazul eroinei lui Stephen King, Carrietta (Carrie) White, o adolescenta timidă și retrasă din Westover, Maine, peste toate neajunsurile perioadei pubertății se suprapun și traumele generate de un mediul familial nesănătos – o mamă habotnică și brutală, care-și consideră fiica drept un produs al păcatului, iar pentru asta nu pregetă niciun moment s-o persecute. În plus, Carrie nu are parte de prea multă liniște nici la școală, unde umilirea ei pare să fie principala modalitate de distracție a colegilor, în special a colegelor. Fetele dovedesc o cruzime ieșită din comun într-o scenă care a rămas/va rămâne întipărită în memoria tuturor cititorilor poveștii lui Carrie – scena dușului de după ora de gimnastică. Momentul este atât de tensionat, încât aptitudinile telekinetice latente în genele lui Carrie se trezesc brusc la viață. Și foarte violent, aș putea adăuga.

Din acest moment începe adevărata aventură, în care o urmărim pe Carrie antrenându-se să-și controleze straniile puteri, până în momentul în care ajunge să le pună efectiv la lucru. Circumstanțele în care va face asta le veți descoperi doar parcurgând volumul de față.

Mai amintesc doar că romanul cu care a debutat Stephen King – în speță „Carrie” -, are în spate o poveste ce ar putea inspira orice scriitor aflat în căutarea primului publisher. A fost conceput, inițial, ca o proză cu dimensiuni reduse, care, însă, nu a reținut atenția niciunui editor. Descurajat, Stephen King decide să renunțe la poveste, însă revine asupra hotărârii la insistențele soției.

Intuiția acesteia a funcționat perfect, căci romanul îl cucerește pe unul din editorii de la editura „Doubleday” – William Thompson. Acesta solicită achiziția drepturilor de autor pentru „Carrie” (în 1973) într-un moment cum nu se putea mai potrivit, după cum avea să mărturisească Stephen King într-un volumul ulterior, intitulat „On writing” (publicat de editura Nemira sub titlul „Despre scris”). Unul dintre copiii săi era bolnav, iar soții King erau atât de strâmtorați încât nu aveau cu ce cumpăra medicamentele prescrise de medic. Și nici de la cine să se mai împrumute!

Suma propusă de “Doubleday” i-a șocat atât pe Stephen King, cât și pe soția sa – care nu credea că se poate câștiga atât de mult din scris – însă, ulterior s-a dovedit, după cum avea să și declare primul editor al lui Stephen King, Bill Thompson, că povestea despre Carrie „a fost primul roman al unui scriitor care avea sa transforme cele mai atroce coșmaruri ale cititorilor în visuri de aur pentru editorii săi.”

Ulterior, în 1976, romanul s-a bucurat de o ecranizare excelentă (filmul s-a intitulat chiar „Carrie”), în regia lui Brian De Palma. Au urmat alte adaptări, precum muzicalul „Carrie” (jucat pe Broadway, în 1988) și filmul artistic „The Rage – Carrie 2” (lansat în 1999).

În 2011 MGM și Screen Gems au obținut dreptul de a realiza o nouă versiune a filmului (scenarist Roberto Aguirre-Sacasa), care va fi, conform declarațiilor de presă ale producătorilor, „mai puțin un remake după filmul lui de Palma și mai mult o re-adaptare a textului scris de Stephen King”.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/