In atentia dnei Marta Petreu

Dimensiune font:

| 29-10-2012 18:59

Cateva precizari: in atentia dnei Marta Petreu

MIHAI IOVANEL

Raspunzand raspunsului (i) dnei Petreu la recenziile (ii) pe marginea cartii Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu-Mihail Sebastian, am sa incerc sa decupez din cele 6 pagini de „Romania literara” in care se rasfata d-sa doar acele ganduri ale dnei Petreu care au relevanta argumentativa si care ma privesc pe mine.

Astfel, am sa las necomentate dezlantuirile poetice ale distinsei autoare („socotind ca iubirea este fapta umana cea mai inalta si mai grava, cred in marturiile celor care iubesc; mai mult: pentru mine, iubirea explica aproape totul si scuza aproape orice. Aici se afla, probabil, diferenta esentiala intre mine si unii comentatori ai cartii mele: eu cred ca iubirea dintre Nae Ionescu si Sebastian este scuza cea mai buna a lui Sebastian. Foarte probabil, chiar absolvirea lui.”), pe considerentul ca au prins si vremuri mai bune. De asemenea, am sa las deoparte pasaje ca acela in care dna Petreu isi compara cartea (si receptarea ei) cu marele scandal din jurul romanului De doua mii de ani…; e inutil a insista pe astfel de fantezii private, cu atat mai mult cu cat nu-mi propun s-o descriu pe dna Petreu in acel limbaj psihanalitic atat de drag d-sale.

Regret nespus ca nu pot raspunde mai multor contraargumente ale dnei Petreu: singurul motiv e ca n-au fost formulate. M-ar fi interesat cum raspunde dna Petreu sugestiei mele de a compara acea prima pagina din 9 iunie 1933 cu primele pagini din 9 iunie precedente; dna Petreu nu raspunde – de fapt, raspunde, dar e ca si cum nu ar face-o: „ca nu a vazut [se refera la mine, M.I.] diferenta dintre paginile intai obisnuite ale «Cuvantului» si pagina intai a editiei festive, din 9 iunie 1933, asta nu mai este o problema de ideologie, ci, vorba lui Aristotel, una «de om orb».” Nu prea inteleg de ce Marta Petreu a simtit nevoia sa-l invoce pe Aristotel; probabil pentru ca rimeaza cu Iovanel (poetul din dna Petreu nu se dezminte).

Celor cateva sofisme introduse ici-colo de dna Petreu – regret, iarasi – n-am sa le raspund; de pilda, cand dna Petreu imi reproseaza, divagand (ignoratio elenchi), ca intr-o cronologie a lui Petru Dumitriu l-am resuscitat in 1958 pe A. Toma, mort in 54, ar fi la fel de sofistic-irelevant din partea mea sa scotocesc dupa exemple similare, cu atat mai mult cu cat ele tin de patrimoniul public (Florian Roatis a semnalat (iii) ca dna Petreu l-a facut pe Dimitrie Cantemir, in cel mai curat stil science fiction, sa fie primit in Academia din Berlin pentru o carte scrisa la doi ani dupa aceea; sau ca dna Petreu, desi profesor de filosofie romaneasca, nu cunoaste subiectul tezei de doctorat a lui Maiorescu; sau ca dna Petreu a „descoperit” plagiatul lui Nae Ionescu din Evelyn Underhill la 50 de ani dupa ce il descoperisera si altii – pe care, din orgoliu sau nestiinta, dna Petreu nu-i mentioneaza; s.a.).

Inainte de a raspunde raspunsului dnei Petreu, e util sa imi rezum in doua cuvinte recenzia la Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu-Mihail Sebastian: identificam teza centrala a cartii in alegatia ca Mihail Sebastian ar fi fost, in perioada in care alucrat la „Cuvantul”, un extremist (moderat) de dreapta. Aratam cum aceasta teza este introdusa compulsiv, prin falsificarea si manipularea contextelor, citatelor, conceptelor, logicii s.a. Lipsita de probe directe, dna Petreu apela la probe circumstantiale, pe care le augmenta retoric, printr-un limbaj plin de insinuari, sau apeland la falsuri interpretative, in care literaritatea era citita literal si viceversa.

Iata, in continuare, ce am retinut din raspunsul (mult prea nervos, dar nici asta nu ma priveste) dat de dna Petreu.

Titlul cartii

I-am reprosat in trecere dnei Petreu ca inca din titlu se instaleaza „intr-un vocabular teologico-metafizic – vezi «diavol»…)”. Dna Petreu raspunde ca neglijez bibliografia si ca mai multi contemporani ai lui Nae Ionescu l-au descris ca diavol (Maruca Enescu-Cantacuzino, patriarhul Miron Cristea, Sebastian insusi). Oho (iv): orice ins minim initiat in interbelic cunoaste sumedenie de astfel de snoave, povesti cu talc, anecdote, amintiri, intamplari reale (si cunoaste eventual si explicatia care sta in spatele pictarii lui Nae ca diavol). Dar de la astfel de fleacuri care dau coloare unei epoci pana la tranformarea lor in laitmotivul unei carti de istorie critica e un drum pe care dna Petre l-a strabatut cu pas elastic. Sigur, fiind vorba de dna Petreu nu e nimic surprinzator : d-sa are acum ingenuitatea sa declare ca „l-am descris (pe Sebastian), folosind limbajul lui, al generatiei lui si al epocii lor.”. Era tocmai ce dna Petreu nu ar fi trebuit sa faca: una e sa cunosti si sa intelegi limbajul unei epoci si alta e sa te contaminezi de el: dna Petreu rateaza in prima operatine si exceleaza in cea de a doua, ceea ce spune totul despre distanta critica pe care izbuteste sau doreste sa o ia. Iata si alta confesiune a dnei Petreu, de acelasi soi: „m-am molipsit de la tonul presei interbelice, mai exact de la Sebastian insusi. De fapt, dupa ce i-am citit publicistia politica si pamfletele mi s-ar parea chiar indecent sa mai scriu despre el pe reglementara «tonalitate neutrala» si simultan «empatica» – reteta dlui Cristea-Enache si-a dnei Parvulescu”. Etc.

Extrema dreapta: Incompatibilitati?

Dna Petreu reproseaza in bloc criticilor sai idealizarea lui Sebastian (ca individ si ca evreu), fara sa observe ca insasi d-sa isi idealizeaza criticii, tratandu-i uniform, drept insi incapabili de cele mai elementare disociatii:

„Cum spuneam, unii contestatari ai cartii mele neaga vehement chiar concluzia, adica insusi faptul ca Sebastian a fost un antidemocrat de extrema dreapta. Inteleg ca unii dintre comentatorii cartii mele nu accepta decat o extrema dreapta romaneasca pura din punct de vedere etnic, negandu-le evreilor dreptul de a gresi la dreapta si ca, in consecinta, ii neaga si lui Sebastian, ca evreu, dreptul fundamental de a gresi, in circumstantele istorice date, ca oricare alt tanar din generatia sa.”

Silogistica dnei Petreu e deficitara. Din prima propozitie nu decurge a doua, decat cu pretul unor eforturi pe care prefer sa nu mi le imaginez. In fond, as spune ca nici nu e vorba de Mihail Sebastian, ci de cartea dnei Petreu despre Sebastian. „Concluzia” dnei Petreu (care apare in carte mult mai devreme decat apar de regula concluziile) se cere judecata nu in sine (desi se poate face si asta, desigur; si chiar s-a facut), ci in relatie cu felul in care dna Petreu a produs-o. Or – si aici s-a desfasurat critica mea si nu numai a mea – cartea dnei Petru e vicioasa de la un capat la altul. Prin urmare, repet clar si rar, astfel incat dna Petreu sa inteleaga ratiunile macar unuia dintre criticii d-sale: nu-l consider pe Sebastian nici model, nici sfant; nu cred ca un evreu nu poate ajunge sa fie, doar prin faptul ca este evreu, de extrema dreapta/fascist/antisemit/peremist s.a. (putem discuta oricand cazul Felix Aderca (v)): istoria furnizeaza atatea exemple de evrei antisemiti ca e pueril sa pierdem timpul pe care-l pierde dna Petreu pentru a-si aseza piesele in propozitie. In chestie e doar ca alegatiile dnei Petreu privind extremismul de dreapta al lui Sebastian nu formeaza si o demonstratie, respectiv ca nu se sustin in raport cu normele academice aflate deocamdata in uz.

Extrema dreapta: definitii

In recenzia mea am scris urmatoarele:

Este de neinteles, in termeni stiintifici, de ce Marta Petreu prefera eticheta generica de „extrema dreapta” unei etichete mai specifice (fascism, legionarism, maurrasianism s.a.). „Extrema dreapta” e prea vag, prea fluid si prea putin riguros: o apozitie care identifica unitatea in diversitate a fascismele internationale prin sesizarea unui aer de familie comun, dar nu un titlu per se. Sintagma se precizeaza abia prin apelul la contextul ei referential: de pilda, extrema dreapta din Romania se suprapune aproape perfect peste doctrina legionara. Dar Sebastian – o spune chiar dna Petreu – „nu a fost legionar”. Nu a fost nici ortodoxist, mistic, colectivist, nationalist, rasist; nu a explicat defectiunile economice in termeni de teorie a conspiratiei modulata etnic sau xenofob; nu s-a revendicat de la practica niciunui partid; nu a propovaduit discriminarea etnica si violenta. Atunci, daca nu a avut niciuna dintre aceste insusiri esentiale pentru discutie, din care extrema dreapta face parte Sebastian? Se vede treaba ca extrema dreapta a dnei Petreu e o extrema dreapta fara extrema dreapta, o extrema dreapta fara fascism, nationalism, etnicism s.a.: ceva care nu exista decat nominal (probabil in chinuri cumplite), dar care e foarte util cuiva cu curajul logic al Martei Petreu. Lucrand in vag cu un astfel de concept-ciorchine, pe baza catorva din „boabele” lui mai de la margine („antiliberalismul”, de pilda, si inca si acesta intr-un sens foarte discutabil – vezi mai jos), Marta Petreu a avut mana libera la administrarea arbitrara a probelor si a procedurilor.

Din aceste obiectii, dna Petreu retine propozitia „extrema dreapta se suprapune aproape perfect peste [sic!] doctrina legionara”, mi-o atribuie si ma santioneaza: „Ei bine, e fals: dl Iovanel confunda genul cu una dintre speciile lui.” Din pacate pentru morala dnei Petreu, d-sa a falsificat citatul; eu scrisesem: „extrema dreapta din Romania se suprapune aproape perfect peste doctrina legionara”. Apoi, intre o suprapunere perfecta si o suprapunere aproape perfecta exista diferenta ca in cel de al doilea caz intre gen si specie incap alte cateva specii… maruntele.

(Dar nu pot sa nu-mi amintesc ca la vremea cand scria Un trecut deocheat sau «Schimbarea la fata a Romaniei», dna Petreu vedea doar „extremismul cu cele doua fete ale sale, comunismul si legionarismul” – v. editia a II, revazuta si adaugita, 2004, p. 298; de unde reiese ca singura fata a extremei de dreapta era pe atunci pentru dna Petreu legionarismul. Sa inteleg din asta ca dna Petreu confunda genul (extremismul de dreapta) cu specia (legionarismul)? De asemenea, in replica de acum dna Petreu afirma senin ca „legionarismul, antisemitismul ca politica de stat, ceausismul etc.” sunt „boli mai grave” decat „extremismul de dreapta”. (Criticilor mei, II). Sa intelegem ca atat extremismul de dreapta cat si legionarismul sunt specii…? si daca sunt specii, ale cui sunt ele? Ale extremismului de dreapta? Hélas, conceptele si coerenta logica in manipularea lor nu sunt deloc punctele forte ale dnei Petreu, spre deosebire de “inclinatia cam apodictica” a d-sale, ca sa il citez pe Vladimir Tismaneanu, ori de deschiderea d-sale catre manipularea si falsificarea citatelor.)

Extrema dreapta. Cazul Mussolini

Daca dna Petreu si-ar fi delimitat, precizat si inteles mai bine conceptele (extrema dreapta, fascism s.a.) ar fi avut dezavantajul de a trebui sa se raporteze la ele. Or, cu un concept de extrema dreapta” lasat in vag, orice demonstratie devine a piece of cake.

Cum am mai spus, astfel de concepte sunt concepte-ciorchine, cumuland o serie de calitati necesare sau optionale si avand o serie de relatii interne si de fluctuatii, in functie de context. Elementele care intra intr-un astfel de concept-ciorchine nu sunt suficiente in sine pentru a metonimiza conceptul. E.g.: antiparlamentarismul intra in recuzita dreptei extreme, dar cineva care critica parlamentul nu este automat de extrema dreapta.

Dar dna Petreu manifesta fata de concepte atitudinea deloc nominalista cu care taranul se foloseste de cutit pentru a taia slana. Asa cum cutitul (si slana) exista pur si simplu, pentru dna Petreu conceptul de extrema dreapta exista in natura, fara a mai cere cercetari, disocieri, contextualizari sau definiri suplimentare. Si, tot ca slana, care ramane slana prin fiecare dintre feliile ei, conceptele exista pentru dna Petreu prin fiecare dintre elementele care le compun (chiar daca legaturile lor interne au fost rupte sau deformate).

Am sa ma refer, in acest sens, la aportul lui Mussolini in plasarea cuiva la „extrema dreapta”.

In „Criticilor mei” (I), dna Petreu numara cu satisfactie sase (6) articole in care Sebastian il mentioneaza cu simpatie mai mare sau mai mica pe Mussolini.

Intrebarea este: poate fi calificat Sebastian, pe baza unor astfel de articole, extremist de dreapta si antidemocrat?

Dna Petreu crede ca da. Ceea ce nu face insa d-sa e sa se raporteze la normele democratiei de atunci.

Acel Mussolini citat cu simpatie, pana in 1933, de Sebastian (exclusiv marginal, nu frontal, nu intr-un articol de felul „De ce cred in biruina miscarii fasciste”), acel Mussolini de dinainte de alianta cu Hitler este acelasi Mussolini pe care un oarecare Churchill nu doar il simpatiza, il admira. Un domn pe nume Ion Mihalache, avand oaresce legaturi cu PNT, mergea in 1933 in pelerinaj la acelasi Mussolini. Tot in 1933, in „Universul” (ziar, orice s-ar zice, nu tocmai de extrema dreapta), aceluiasi Mussolini editorialele ii ridicau versiuni hagiografice. Gh. Bratianu, fiul lui Ionel Bratianu si avand, nu numai prin asta, oaresce legaturi cu liberalii, si-a declarat admiratia pentru Mussolini si in 1933, si mai tarziu, in 1934 si 1935.

Problema nu e de a argumenta acum ca Mussolin era „bun” sau democrat (ar fi aberant). Ci de a observa – ceea ce dna Petreu nu face – ca in perioada incriminata de d-sa Mussolini era perceput chiar de catre tabara democratilor ca fiind un model interesant si eventual importabil.

(De altfel, diversele modele si mode politice – inclusiv corporatismul, sindicalismul s.a. – nu ajunsesera inca in anii 20-30 sa fie sanctionate de practica si de incrucisarile lor dezastruoase cu terorismul de stat, cu nazismul, cu Holocaustul. Este o diferenta uriasa – pe care dna Petreu, care da domiciliu egal in extrema dreapta lui Sebastian, Eliade si Cioran, nu o vede – intre vehicularea corporatismului in anii 20-inceputul anilor 30 ca solutie plauzibila si asocierea explicita a lui Cioran si Eliade cu o miscare terorista, ca sa nu mai vorbesc de regretul lui Eliade, in 1945, ca Germania a pierdut razboiul).

Coda

Ma opresc aici, cu toate ca as putea continua pe multe pagini, desfacand propozitiile dnei Petreu pana la nivel de fleacuri. Dar cui ar folosi? Daca nervozitatea dnei Petreu e neinteresanta, discutarea eventuala a teoriilor conspirationiste in care crede d-sa ( atat „musamalizarea” afacerii Sebastian de-a lungul timpului (vi), cat si reactia criticii la Diavolul si ucenicul sau… sunt puse de dna Petreu in termeni conspirationisti) ar fi de-a dreptul plictisitoare.