Miracol la Prado
Dimensiune font:
Păşeşti în Muzeul Prado ca într-un labirint. De s-ar fi păstrat destinaţia iniţială, de muzeu al ştiinţelor naturii, ai fi fost tentat, intrând în expoziţie, să crezi că te-ai rătăcit într-un univers al încremenirii. Aceasta este senzaţia pe care ţi-o dau, îndeobşte, muzeele consacrate lumii vegetale şi animaliere. Dioramele, cu sălbăticiuni împăiate, colecţiile de insecte, plantele uscate în ierbare, întreaga ambianţă mortificată induc o asemenea impresie.
Gigantescul dedalian al construcţiei nu ar fi făcut decât să amplifice percepţia. Amplasarea aici a unei pinacoteci nu numai că a schimbat datele problemei, dar, surprinzător, a deschis larg porţile vieţii în tumult. Cum de e cu putinţă, te întrebi, pe bună dreptate, să ai într-un muzeu de artă sentimentul că eşti părtaş unui freamăt al trăirilor omeneşti? Oare nu-i vorba, continui să te interoghezi, de o iluzie creată de mulţimile care tălăzuiesc pur şi simplu prin toate încăperile imensei construcţii?
E zi de duminică, când intrarea la Prado e liberă şi lumea luminată a luat cu asalt marele muzeu madrilen. Te încredinţezi însă repede că n-ai căzut pradă unor aparenţe. Ca să fiu sigur pipăi şi constat că există. E ora închiderii şi sălile din apropierea intrării sunt pustii, dar în tăcutele odăi, îmi dau seama pe dată, se ţese plasma vieţii. Cum e cu putinţă acest miracol? Da, pentru că îl săvârşeşte arta. Ceea ce e zugrăvit în tablouri, scenele de viaţă, n-au îngheţat pe pânză, ci vin întins spre tine, privitor şi te prind într-un vârtej sublim şi de neoprit. Infantele, regii şi reginele, sfinţii şi sfintele, nobilii şi oamenii simpli, cu toţii şi-au încheiat de mult viaţa pământeană. S-au trecut şi ei, şi creatorii la cele veşnice de un amar de vreme, de secole. Dar pe îmbătrânitele suprafeţe zugrăvite pulsează viaţa. Cei aflaţi acum în lumea umbrelor trăiesc în aceste dreptunghiuri, ovale, pătrate mirabile. E fărâma de umanitate aşezată ca într-un potir în textura operei de artă şi prin care aceşti pământeni muritorii au fost dăruiţi cu viaţă veşnică. Maeştrii au zărit cu agera lor privire ceea ce e nemuritor în oameni, în vieţuitoare, în natură, şi au însămânţat pe pânză acel grăunte uranic spre a lumina dincolo de hotarele vieţii şi morţii. Aşa au fost hărăziţi de Dumnezeu, Cel fără de început şi sfârşit, demiurgii să se îndeletnicească cu revelarea eternităţii din fiinţe şi lucruri.
La Prado am resimţit, nu-mi dau seama de ce, mai puternic acest flux al vieţii decât la alte mari galerii ale lumii, Ermitaj, Galeriile Naţionale de la Londra, Muzeul Puşkin. Aici, în pinacoteca Spaniei, acest flux vital te absoarbe pur şi simplu. E poate mai mult o autosugestie, ori o fi duhul locului, pentru că maeştrii sunt cam aceeaşi, altitudinea creaţiilor lor asemănătoare. Este mai degrabă o emoţie în crescendo, o acumulare ce-şi cere dreptul la exprimare? Explicabilă sau nu, trăirea aceasta fremătătoare există şi nu poţi decât să te laşi purtat de valurile ei. Intensitatea maximă nu poate fi la îndemâna oricui sau nu apare decât câteodată.
Sursa foto: en.wikipedia.org
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau