Patruzecimea Naşterii lui Hristos
Dimensiune font:
Legea Vechiului Testament, cea dată de către Dumnezeu evreilor, prin Proorocul Moise, stipula, între alte ritualuri legate de naşterea pruncilor, şi pe acela că orice întâi născut care era băiat se dedica, în a 40-a zi după naşterea sa, lui Dumnezeu. Această prescripţie a fost întru totul respectată şi îndeplinită şi de către părinţii după trup ai Domnului Hristos, şi este celebrată de către Biserică pe data de 2 februarie, numindu-se Întâmpinarea Domnului.
Evenimentul este pe larg relatat de către Evanghelistul Luca (Luca 2:22-38). Fecioara Maria şi Dreptul Iosif s-au dus cu Pruncul Iisus la Templul din Ierusalim, unde i-au întâmpinat două personaje venerabile, unul feminin, altul masculin: Proorociţa Ana şi Dreptul Simeon. Ana, femeie rămasă văduvă de foarte tânără, şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii la templu, după moartea soţului ei. Simeon a făcut parte, conform Tradiţiei, dintre traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu”, a înlocuit termenul „fecioară” cu „femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară înainte de a fi văzut pe Mesia născut din Fecioară.
Deşi important, şi pe larg relatat în Evanghelie, celebrarea evenimentului de către Biserică nu s-a făcut decât din secolele V-VI, mai întâi la Roma, unde papa Gelasiu a hotărât, în anul 494, a se înlocui o veche sărbătoare păgână, în onoarea zeului Pan, socotit ucigătorul lupilor şi implicit ocrotitorul turmelor de animale, cu sărbătorirea Întâmpinării Domnului la Templul din Ierusalim. În onoarea zeului Pan se organizau procesiuni cu făclii aprinse. În Biserica Catolică se păstrează până astăzi urmele străvechiului obicei al făcliilor, fiindcă pe data de 2 februarie, oamenii aduc lumânări la biserică, spre a fi binecuvântate de către preot, apoi le iau acasă, ca pe obiecte sfinţite ocrotitoare de rău. După Roma, Bizanţul a oficializat şi el Sărbătoarea Întâmpinării, din anul 526. Spre deosebire de Biserica Romei, care a păstrat tradiţia făcliilor, Biserica Constantinopolului a dezvoltat o imnografie specifică a Sărbătorii, unul dintre cele mai îndrăgite imnuri liturgice fiind „Nu pricep, Curată”, sau, popular „Legănuşul”, întrucât, în momentul cântării lui, erau clătinate policandrele aprinse.
Fie şi numai frumosul „Legănuş”, cântat la Utrenia Sărbătorii, preluat din greacă şi tradus în româneşte cu respectarea metricii bizantine, deşi nu şi a textului, este un motiv de bucurie şi reflecţie sufletească pentru orice creştin: „Nu pricep, Curată, nici îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit. În mâini ţine Simeon, bătrânul, îmbrăţişat, pe al legii Făcător şi Stăpânul tuturor. ... Veniţi, pe Hristos vedeţi, pe Stăpânul tuturor...”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau