Sebastian A. Corn, Adrenergic!

Sebastian A. Corn, Adrenergic!, editia a II-a, revizuita, Millenium Press, Satu Mare, 2009

Chiar ma intrebam de ce nu iese Adrenergic! in volum (nu stiu cum imi adusesem aminte chiar de acest titlu) cand am vazut cartea anuntata in catalogul virtual al Millenium Press. Intre timp a si aparut.

Prima editie din Adrenergic! a intrat intr-un numar special Sebastian A. Corn din „Jurnalul S.F.”, anul III, nr. 89-90, 1994. Editia de acum e prima in format de carte, desi este etichetata drept „editia a II-a, revizuita”. Revizuirea a fost in principal stilistica: perfectul compus a trecut in perfectul simplu, ceea ce face naratiunea mai relaxata si mai fluenta; au fost schimbate cateva cuvinte – „molcom” a devenit „cu blandete”, „16” a devenit „saispe”; s-a umblat prin fraze, unele scurte pasaje au cazut sau au fost rescrise etc. Pe scurt, fleacuri totusi relevante: romanul are acum pielea perfect intinsa.

Adrenergic! e cyberpunk curat (vai, unde sunt anii 90 romanesti?), dar referinta proxima este, cel putin in capul meu, Ubik. De altfel, In Ubik, Philip K. Dick a oferit conceptul cel mai apropiat de cyberpunk pe care il stiu in istoria pre-cyberpunk. Intre oamenii morti ai lui Dick, instalati in cuve criogenice unde continua sa duca o semiviata cu posibilitati episodice de reanimare, se stabileste legatura unei realitati virtuale independente, foarte asemanatoare cu Soseaua, Matrix-ul sau VirtualReality-ul din Gibson & friends.

Spatioforii lui Corn sunt si ei postumi, zombies („decazuti din stadiul uman”, sunt descrisi in carte) – proletari introdusi in cuve subterane si exploatati ca hardware organic, sustinand prin creierele lor reteaua („reticulosistemul”). Ei furnizeaza hard disc si RAM secventelor inteligente si vorace ale programelor in baza carora functioneaza reteaua (e vorba de turboskelli – „autoconstienti, autonomi”, „proteze logice care se interpuneau intre oameni si computere”).

In plus, la Corn e aceeasi goana bezmetica atat de philipkdickisita dintr-un nivel de realitate in altul, printr-o geografie care „se modifica in fiecare minut” si intr-un spatiu care se depliaza si repliaza ca in vremea marilor descoperiri geografice; printr-o coincidenta, eroul e aruncat, la fel ca in Ubik, intr-o secventa mai veche de timp, in care realitatea din care vine se afla in ebosa. Sigur, asta nu atinge originalitatea lui Corn – e vorba doar de felul in care PKD si-a pus mana pe tot ce i-a urmat, chiar si pe cele care nu-i apartin.

Planurile din Adrenergic! sunt sincronizate la secunda; mai putin stufos decat celelalte romane ale autorului, acest miniroman isi exploateaza mai cinic calitatea de divertisment popular. Daca in regim conceptual Corn e briliant ca intotdeauna, stilistic el e la fel de ermetic pe cat si-a obisnuit fanii. Familiarizarea cu universul lui Corn se face prin imersiune subita fara dictionar la subsol. E o treaba de natafleti sa iti pui personajele sa explice en passant cititorilor semnificatia fiecarui obiect de decor, sau ce s-a mai intamplat prin istoria care le separa enciclopediile. Corn nu o face, evident: ceea ce pretinde un anume efort intuitiv de acomodare semantica cititorului din 1994 sau din 2009 proiectat intr-o lume extrapolata cu 200 de ani. Plus ceva sadism din partea autorului: „Ochii Priscillei luceau in timp ce se uita la cuva din tesut amplificat de meduza. Alaturi de cuva se afla ecluza din membrane amniotice tapisate cu aveole extractoare de oxigen si cu branhii de cultura. Din spatele cuvei pleca un cablu de date din axoni sintetizati pe sub mana la Doho Industries, in sucursala din Cardinal’s End.” Pana la urma, efectul obscur nascut de astfel de pasaje e unul de natura poetica (n-a fost William Gibson, parintele cyberpunkului, unul dintre cei mai vizionari poeti ai anilor 80, desi altfel omul n-a facut decat proza?). Eu unul le gasesc incantatoare, la fel cum nu mai pot de placere cand Corn introduce un interlop de culoare pe nume Galahad care cara dupa el un exemplar din Das Kapital.

 

Sursa: http://revistacultura.ro