Cum va arăta viața de militar voluntar în termen în Armata Română

1_11zon

Dimensiune font:

| 07-02-2024 00:09

Responsabilii politici promit că vor schimba legea și, din acest an, va fi posibilă încadrarea militarilor voluntari în termen. Pentru succesul programului, recruții trebuie să beneficieze de o serie de condiții asemănătoare celor din cazărmile NATO, atrag atenția experții militari.

În Armata Română va apărea până la finalul anului o nouă categorie de personal: militarul voluntar în termen. Cel puțin așa promit responsabilii politici.

Astfel, după ce proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi votat, pe timp de pace cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

La final vin trei salarii medii

„Înscrierea în program (...) se face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere de către solicitantul care a fost declarat apt în urma evaluării psihologice efectuate într-un centru zonal de selecție și orientare și prezintă adeverința medicală, eliberată de medicul de familie, că este «clinic sănătos și nu este în evidență cu boli cronice»“, se arată în proiect.

Conform propunerii legislative, pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat, şi se vor supune prevederilor legilor şi regulamentelor militare. La finalizarea programului de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, iar apoi centrele militare urmează să îi ia evidență și să îi introducă în rezerva operațională. „Numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de militar voluntar în termen se aprobă, anual, prin ordin al ministrului Apărării Naționale, în funcție de fondurile aprobate cu această destinație“, se mai precizează în proiect.

Condiții obligatorii

Analistul militar Aurel Cazacu spune că prin introducerea acestui concept de militar voluntar în termen se are în vedere creşterea cantității şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.

„A fost o eroare majoră atunci pentru că nu s-a introdus un astfel de serviciu alternativ. Am ajuns să avem jumătate din rezerviștii pe care ar trebui să-i catalogăm. Acum se speră completarea rezervei de mobilizare a Armatei României prin acest serviciu de militar voluntar în termen. Numai că avem câteva probleme. Și sunt probleme mari. În primul rând, vorbim de condițiile de trai ale militarilor. Trebuie adoptat standardul occidental peste tot, în toate unitățile militare. Militarii trebuie să aibă parte de respect, de condiții decente. Așa se și duce vorba despre condițiile de trai din unitățile militare și apar mai mulți doritori. Apoi, foarte important, este vorba de modul în care subofițerii, interfața armatei cu militarii, practic, se poartă cu soldatul de rând. Subofițerul este rotița-cheie a oricărei forțe militare. Fără această piesă, o armată nu funcționează. Dacă nu scăpăm de acei subofițeri care sunt nesimțiți, care înjură, care umilesc, nu facem nimic. Repet, cu minime condiții bune, cu plata aferentă, cu subofițeri care nu umilesc, MApN are toate șansele să-și facă reclamă pentru ca tinerii să vină pentru serviciul de militar voluntar în termen. Și mai este o chestiune, cea a recrutării militarilor profesioniști. Dacă au parte de condiții bune, mulți dintre cei care au optat pentru serviciul de militar voluntar în termen vor decide să rămână în sistem și nu vom mai avea o jumătate de posturi neocupate în MApN“, a precizat analistul Aurel Cazacu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'
16/05/2024 00:23

Miercuri, fostul presedinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunostintă cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in trecut, cand au fost colegi in Consiliul European. Totusi, Băsescu a remarcat că, in acea ...

Aflat în Ialomița, Nicolae Ciucă le-a vorbit liberalilor despre 'Las Fierbinţi'. Acolo a fost şi e parodiată politica făcută la nivelul comunelor
16/05/2024 00:20

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, liberalilor de la filiala PNL Ialomiţa despre dezvoltarea comunităţilor, comunelor, oraşelor precum Slobozia, Urziceni, Fierbinţi-Tărg sau Dridu. Liderul partidului le-a ...

Șeful NATO, șocat și îngrozit de împușcarea premierului Robert Fico
16/05/2024 00:12

Secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, si-a exprimat consternarea fată de impuscarea premierului slovac Robert Fico. „Socat si ingrozit de impuscarea pr ...

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Marcel Ciolacu transmite primul mesaj al României după ce premierul Slovaciei a fost împușcat
15/05/2024 17:27

Premierul Marcel Ciolacu transmite primul mesaj oficial din partea Romaniei, după ce premierul Slovaciei a fost impuscat. "Sunt profund socat de vestile care vin din Slovacia. Ii transmit cele mai sincere si ...

Premierul slovac e pe moarte: au fost trase în el cinci gloanțe, în stomac și piept
15/05/2024 17:02

Premierul slovac, Robert Fico, e in stare gravă la spital, după ce a fost impuscat de cinci ori, in stomac si piept. Seful executivului slovac a fost transportat la spital de urgentă, iar autoritătile au a ...

Începe marele război în Europa? Anunțul clar a venit direct de la Moscova: Rusia este pregătită
15/05/2024 15:01

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a trimis un avertisment Occidentului si a spus că Rusia este pregătită de o confruntare cu Vestul, in Ucraina. Serghei Lavrov: Rusia este pregătită de o ciocnire ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei