Depozitarea cepei și a cartofilor. Ce trebuie să faci ca să reziste până la un an

1

Dimensiune font:

| 15-02-2023 22:56

Cartofii și ceapa sunt nelipsiți din bucătăria noastră. Ne salvează de multe ori din situația în care nu știm ce să gătim. În cazul în care ai cumpărat cantități mai mari trebuie să știi cum să le depozitezi astfel încât să reziste cât mai mult timp. Hai să aflăm împreuă mai multe despre depozitarea cepei și a cartofilor.

Depozitarea cartofilor și a cepei poate fi o treabă simplă. Trebuie să ții cont de un singur lucru: nu îi pune în același loc și nu folosi pungi sau alte recipiente de plastic. Din când în când verifică atât ceapa, cât și cartofii și, dacă este cazul, aruncă legumele care s-au stricat. Ceapa și cartofii nu ar trebui puși niciodată împreună, spun specialiștii.

De ce nu se depozitează ceapa și cartofii împreună

Ceapa produce și emite un gaz numit etilenă, care accelerează procesul de coacere și poate face ca restul legumelor din apropiere să putrezească și să se strice mai repede.

Cu toate acestea, usturoiul, poate fi păstrat în siguranță alături de ceapă, fără efecte secundare negative. Însă cartofii nu ar trebui depozițați alături de ceapă niciodată.

Cum se păstrează cartofii

Cartofii trebuie păstrați într-un loc răcoros, întunecat și uscat, cum ar fi o cămară sau un dulap. În aceste condiții pot rezista timp de până la 5 săptămâni. Recipientul de depozitare trebuie să fie bine ventilat. Sunt foarte bune lăzile, cutiile de carton cu găuri perforate sau orice altceva care va permite excesul de umiditate să se evapore

Cartofii au nevoie de o temperatură de aproximativ 10°C și de un grad de umiditate de 90% pentru a rezista cât mai mult, potrivit Food52.com.

Recipientul în care păstrezi cartofii trebuie să stea acoperit pentru a împiedica lumina să intre. Dacă totuși cartofii s-au înmuiat, s-au încrețit sau au încolțit mai mult de câțiva centimetri, cel mai probabil nu mai trebuie să îi consumi.

Cum se păstrează ceapa

Ceapa trebuie păstrată într-un spațiu ventilat, chiar și pe blatul din bucătărie, dacă ai spațiu suficient și dacă temperatura o permite. Rezistă în stare bună timp de până la 3 luni. Cel mai bine stă în pungă de hârtie sau în coș de sârmă.

Dacă ai un beci bine ventilat unde poți păstra temperatura între -1 și 10°C poți păstra ceapa în condiții bune chiar și un an. Evident, din când în când trebuie să verifici dacă nu sunt printre le și cepe stricate și să le arunci. De fapt, este indicat să păstezi ceapa nu foarte înghesuită.

Ceapa nu trebuie neapărat să fie păstrată în frigider, deoarece temperatura rece o va înmuia rapid. Dacă constanți că are o textură moale înseamnă că ceapa s-a stricat.

Poți să verifici din când în când ce se întâmplă cu ceapa și dacă simți că începe să se deterioreze o mai poți salva. Toac-o mărunt și pune-o în pungi speciale la congelator. O poți porționa astfel încât atunci când ai nevoie să scoți doar cantitatea necesară pentru o ciorbă sau o tocăniță.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cosmoenergetica și puterea transformațională în dezvoltarea personală
15/05/2024 14:46

  Cosmoenergetica, o disciplină la intersectia spiritualitătii si stiintei, isi propune să armonizeze energiile umane cu cele cosmice. Originară din cercetările rusesti de la sfarsitul secolului XX, ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Se schimbă modul de generare a CNP-ului. Precizări de la Ministerul Afacerilor Interne despre semnificaţia cifrelor
13/05/2024 10:37

 Odată cu operationalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, un element de noutate il reprezintă generarea codului numeric personal, sens in care Ministerul Afacer ...

VIDEO Kylian Mbappe a făcut anunțul momentului în fotbal
10/05/2024 23:19

 Paris Saint Germain nu a reusit nici in acest sezon să cucerească UEFA Champions League, iar vestea cea mai proastă pentru parizieni a venit vineri, cand Kylian Mbappe a făcut un anunt important privi ...

După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta
10/05/2024 13:57

              "O băutură care va apărea in curand pe piată are un gust mai bun ...

Partidul Puiul Malefic și-a anunțat candidatura. Cele mai ciudate partide înscrise la alegerile europarlamentare 2024
10/05/2024 12:56

 Partide politice cu nume mai putin obisnuite vor participa la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Unele si-au inceput activitatea ca o glumă, altele si-au atribuit acest nume pentru atrage atentia as ...

Prizonieri în labirintul nefericirii personale
09/05/2024 10:30

Suntem oameni, făpturi condamnate la o existentă plină de nuante, unde lumina se impleteste adesea cu umbra. În această lume modernă, in care fiecare moment pare a fi subiect de evaluare, fiecare per ...

Salcâmul, o simfonie a naturii îmbrățișată de timp și tradiție
08/05/2024 15:02

În tăcerea dulce a primăverii, cand pămantul se trezeste la viată si cerul se imbracă in albastrul pur, un copac infloreste cu o gratie aparte, aducand cu el nu doar o frumusete efemeră, ci si o ist ...

Femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie
08/05/2024 11:22

Femeile incă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul in familie, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, cu prile ...

 Bucură-te de un nou capitol: cum să-ți valorifici timpul după ce ieși la pensie
08/05/2024 10:51

Bucură-te de un nou capitol: cum să-ti valorifici timpul după ce iesi la pensie Planificarea pe termen lung este mereu o idee bună. Indiferent de varsta pe care o ai, este important să ai o viziune clar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei