INCHIDE

10.000 nu-i decât cifra promisiunii de a continua

10.000 nu-i decât cifra promisiunii de a continua

„Când cărțile se vând greu, oamenii se vând ușor, iar țara se dă degeaba”, spunea dramaturgul Tudor Mușatescu. Limpede, butada aceasta n-a fost nicicând mai nimerită ca astăzi, măcar în ceea ce privește presa.

Ziarele se vând greu, nu mai reprezintă „opiul maselor”, au trecut de la a patra putere în stat direct într-un soi de clandestinitate, caraghioasă, și nici măcar nu-și mai așteaptă rolul promis nu de Constituție sau de vreo lege anume, ci de conștiința maselor.

De la cei care nu contenesc cu eratele în nicicând imaculatele domenii ale serviciului public, la cei plodiți în iresponsabilitatea pentru daune, de la hoții mărunți la escrocii care interzic visuri și instaurează dezonoarea, ofensiva e mereu cuantificabilă pe fronturile presei.

Presa nu e responsabilă doar pentru doza de îndoială pe cap de locuitor, ci mai ales pentru viitorul nației, unica unealtă la îndemâna maselor pentru a continua în sfera democrației, eligibili dezvoltării, civilizației.

Dar, dacă cei care mai deschid astăzi un ziar nu recționează la efortul presei, costul regretului va fi uriaș, în comparație cu cel al eșecului. Pentru că, nu uitați asta! - lupii nu postesc, indiferent de numele sfântului.

Conservatori sau nu, răpuși uneori de sfioșenie, dar niciodată de ticăloșie. Așa am ajuns, noi, la 10.000 de ediții (ce formă emoționanță a supraviețuirii!)

A fost un risc asumat, a devenit un privilegiu. Sau, poate, invers.

Dar mergem mai departe. Pentru că - fiți siguri de asta! -, 10.000 nu-i decât cifra loialității sublime, a onestității ireversibile, a promisiunii de a continua. Dan M.BREZULEANU, redactor-șef

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!