Sclavie prelungită, îndeosebi pentru femei

Dorian OBREJA

În țara noastră, actualmente, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și peste 63 de ani pentru femei - aceasta fiind prevăzută a crește treptat, până va ajunge la același  indicator cu cel al bărbaților.

Amintesc faptul că, până în 1990, ”pragurile„ respective erau de 62 de ani la bărbați și 57 de ani la femei. Să fi crescut, în intervalul scurs de atunci încoace, atât de mult speranța de viață la noi încât să justifice asemenea modificări? Nu s-ar zice, întrucât, astăzi , România, cu 72,8 ani, se clasează pe penultimul loc al țărilor din UE privind acest indicator. Care, în 1989, era de 66,7 ani, deci nu putem vorbi de un salt considerabil, mai ales dacă privim indicatorul înregistrat în alte țări, precum Spania (83,3 ani), Suedia (83,1 ani), Luxemburg și Italia (82,7 ani). Nu mai aduc vorba de un alt indicator important - puterea de cumpărare a unui pensionar - pentru că, atunci, tot prin comparație cu cetățenii altor state, devenim chiar triști.

Oricum, media vârstei de pensionare în țările UE este de 64,3 ani pentru bărbați și 63,5 ani pentru femei. Luând-o în calcul, apare pe deplin justificată întrebarea de ce or fi împins politicienii ”noștri” pragurile mai mult decât în alte părți, de vreme ce nu au reușit să sporească nivelul de trai al populației, ceea ce ar fi determinat creșterea speranței de viață, respectiv a puterii de cumpărare (în general, dar mai ales cu accent pentru pensionari, ce constituie subiectul rândurilor de față). Adică așa cum s-a întîmplat în alte țări: în Norvegia, de exemplu, se iese la pensie la 67 de ani, dar speranța medie de viață este de circa 83 de ani, ceea ce, foarte simplu, duce la concluzia că un norvegian se poate bucura de pensie aproximativ 16 ani. La noi, un român are ”rația de bucurie” înjumătățită, de doar 8 ani...

Trei lucruri mă îngrijorează.

Primul dintre ele se referă la tendința de creștere a vârstei de pensionare. Se vehiculează praguri de 66, 68 și chiar 70 de ani. Și cum politicienii mioritici vor să fie mereu exemple pozitive de aplicare a deciziilor de la ”centru”...

Al doilea are în vizor ceea ce îmi permit să calific, în calitate de bărbat, o mare nedreptate la adresa femeilor - egalizarea vârstei acestora de pensionare cu aceea a bărbaților. E adevărat, deceniile din urmă au dus nu doar la schimbări de mentalități, ci și de materializare a acestora, dar, totuși, cea mai mare parte a poverilor vieții continuă a fi dusă de femei; ar fi suficient să amintesc ipostaza de mame, dar se adaugă și aceea de jumătăți ale unor persoane care știu să se descurce cu dispozitive complicate, dar nu cu unele simple, precum un aspirator sau o mașină de spălat.

Al treilea motiv de îngrijorare este acela al lipsei de reacții a românilor (mai ales a celor vizați) la deciziile privind creșterea perioadei de ”sclavie”, care, la noi, tinde să se transforme aproape într-una pe viață. În vreme ce, în Franța, intenția guvernanților de a crește vârsta de pensionare de la, atenție, 62 la 64 de ani (deci mai puțin decât la noi!), a declanșat ample și îndelungate contestații și manifestații, ajungându-se la paralizarea societății prin greve, la noi, cel mult, se fac urări în gând sau printre dinți la adresa politicienilor. Care, apropo, cu cât ies mai târziu la pensie, cumulează mai multe beneficii, oficial sau pe  căi ascunse...