Falsul medic italian Matteo Politi, condamnat la pușcărie. El a operat 28 de persoane

Opera Snapshot_2022-11-29_171207_www.google.com

Dimensiune font:

| 29-11-2022 17:30

Falsul medic italian Matteo Politi a fost condamnat marţi de Judecătoria Sectorului 1 la trei ani şi zece luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României.

Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Matteo Politi a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual.

De asemenea, el a fost obligat de instanţă să plătească daune morale şi materiale către mai multe părţi civile, sumele fiind cuprinse între 1.000 de lei şi 11.800 de euro.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.

"În perioada martie 2018 - 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucureşti. În perioada martie 2018 - 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals şi a efectuat asupra acestora acte specifice calităţii de chirurg plastician-estetician, obţinând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Procurorii mai spun că, în septembrie 2018, italianul a indus în eroare doi medici, prin aceea că s-a prezentat sub un nume fals, susţinând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în Bucureşti, deşi cunoştea că nu exista posibilitatea reală de a achiziţiona clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop.

Anchetatorii notează că Matteo Politi i-a determinat pe cei doi medici să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spaţiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.

Pe 19 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti să întreprindă demersurile necesare în vederea obţinerii dreptului de liberă practică, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, şi să întocmească cu intenţie un certificat de înregistrare din data de 23.03.2018, prin care se certifică faptul că este înregistrat în evidenţele de personal ale DSPMB cu un număr de cod parafa, deşi el nu avea calitatea de medic şi, pe cale de consecinţă, nu îndeplinea nici condiţiile de liberă practică.

Procurorii mai spun că, la data de 22 martie 2018, Matteo Politi a determinat funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăţie, un atestat în baza căruia diploma de Absolvire a Învăţământului Superior, eliberată de Facultatea de Medicină - Universitatea din Priştina, este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul sănătate, prin atestat recunoscându-se totodată studiile obţinute în străinătate, raportat la sistemul de educaţie din România, în scopul încadrării în muncă şi pentru înscrierea la cursuri de formare profesională, deşi inculpatul nu era medic şi nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:38

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Peste 200 de percheziții făcute la persoane acuzate de fraude în cazarea refugiaților ucraineni. Au fost confiscate sume imense de bani
02/04/2023 10:28

Poliţiştii au descoperit, vineri, in urma celor 203 percheziţii efectuate in judeţul Maramureş, inscrisuri relevante ce pot avea legătură cu ancheta din dosarul privind cazarea refugiaţilor ucraineni, t ...

Percheziții la Bacău după ce mașina unei fete a fost incendiată. Mascații au descins și la București
02/04/2023 10:15

La data de 18 august 2022, in jurul orei 01.00, politistii Sectiei 5 Politie Rurală Răcăciuni au fost sesizati prin 112, de către o tanără de 33 de ani, din comuna Cleja, despre faptul că, persoane necun ...

Rețeta secretă de frumusețe a Oanei Roman
02/04/2023 09:54

Oana Roman si-a făcut aparitia la un eveniment monden intr-o pereche de pantaloni extrem de mulati. După despărtirea de Marius Elisei si după scandalul pe care l-a avut cu sora ei, Catinca Roman, aceasta a ...

Singura fiică a lui Ion Țiriac și-a surprins admiratorii: ”Dumnezeu este mare” FOTO
01/04/2023 21:13

 Ioana Tiriac (24 de ani), unica fiică a fostului tenismen Ion Tiriac, este o prezentă extrem de apreciată pe retelele sociale, ea fiind asemănată in Statele Unite cu celebra actrită Megan Fox. Ioan ...

28 de ani de la tragedia de la Balotești. 60 de persoane au murit
01/04/2023 10:43

Au trecut 28 de ani de la cea mai mare catastrofă aviatică din Romania! 60 de oameni au murit pe 31 martie 1995, după ce un avion care decolase de la Otopeni cu destinatia Bruxelles s-a prăbusit in dreptul ...

Mireasă violată în noaptea nunții. Mirele dormea dus
01/04/2023 10:32

La Viena se află in plină desfăsurare procesul in care doi tineri sunt acuzati că au violat o femeie chiar in noaptea nuntii ei. În timp ce ea sustine că a fost abuzată, suspectii spun că, de fapt, ...

Frații Tate, eliberați din închisoare
01/04/2023 08:29

Celebrii frati Tate au fost eliberati in această seară. Decizia definitivă a fost luată de Curtea de Apel Bucuresti, care a admis contestatiile lor la detentia preventivă de 30 de zile efectuată in Arestu ...

Cele mai reușite 10 păcăleli de 1 aprilie din istorie
01/04/2023 08:22

În fiecare an, pe data de 1 aprilie, celebrăm Ziua Păcălelii. Cu această ocazie avem motiv să le facem farse prietenilor sau colegilor. Deşi este cunoscută pe intreg mapamondul, ziua 1 aprilie nu e ...

Stomatolog fals, prins de poliție în București
31/03/2023 13:43

Un fals medic stomatolog lucra intr-o clinică din sectorul 5 si a avut zeci de interventii asupra pacientilor. Bărbatul sirian de 26 de ani s-ar fi prezentat drept medic stomatolog in ultimele patru luni, tim ...

Dezastru în India. Un templu hindus s-a prăbușit. 35 de oameni au murit
31/03/2023 12:59

Cel puţin 35 de persoane au murit joi in India după ce au căzut intr-un puţ in trepte la un templu hindus a cărui podea s-a prăbuşit, relatează CNN, Reuters şi AFP. O persoană este incă dată di ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei