General (r) Aurel Rogojan acuză conducătorii din ultimii 33 de înaltă trădare: România este condusă, programat distructiv, prin operațiuni de influență și promovare a intereselor străine antiromânești

6

Dimensiune font:

| 28-09-2023 00:07

Toți președinții și premierii care au condus România în ultimii 33 ani au trădat țara, scrie generalul (r) Aurel Rogojan, într-un editorial publicat în Cotidianul.

Generalul scrie că infracțiunile prevăzute la articolul 394 din Codul Penal sunt realități pe care „le trăim”.

„Subminarea economică, politică sau a capacității de apărare a României, aservirea față de puteri sau organizații străine, legături cu puteri sau organizații străine ori cu agenți ai acestora prin care se pun în pericol atributele existențiale ale României ca stat independent, suveran unitar și indivizibil, rezumându-ne doar la cea mai gravă infracțiune contra securității naționale –trădarea, art. 394 cod penal- sunt realități pe care le trăim, ele devenind parte existenței noastre cotidiene, fără ca oamenii treburilor dinlăuntru, slujitori sub drapel ai Măriei Sale Poporul Român, să pară a fi alertați de anormalitatea că trădarea devine virtute”, notează Rogojan.

Generalul atrage atenția că România este pe cale de a pierde și puținul care i-a mai rămas.

„Pe fundalul reașezărilor geopolitice fără precedent în istoria omenirii, fișa de stare a națiunii române este mai mult decât descurajantă. Incongruența, incoerența și incompetența din politica internă determină figurația, amatorismul, improvizația și absența inițiativelor de supraviețuire prin resursele politico-diplomatice ale politicii externe. România a fost cândva a patra putere diplomatică a lumii. Astăzi, diplomația României țintește doar scopuri turistice și o depravată belfereală pe bani publici.

Bălmăjeala perpetuă a scheletelor politice din arcul guvernamental nu are alternativă într-o opoziție credibilă, iar vasta rețea a organizațiilor guvernamentale, profund și vinovat implicate în destructurarea tuturor componentelor vieții sociale, a devenit vârful de lance al noilor autoritarisme prefațatoare ale ordinii dictatoriale mondiale.

Anul preelectoral este dominat, până la sufocarea normalității vieții politice interne, de neinspirate exerciții de guvernare axate aproape în exclusivitate pe stingerea consecințelor unor interminabile erori politice, evenimente nefericite, scandaluri mediatice și agresiuni informaționale din spectrul amplu și devastator al unui război psihologic abil coordonat la nivel planetar.

Nouă, cetățenilor români contribuabili, ni se oferă un perpetuu spectacol politic tragi-comic, în realitate, o terifiantă dramă a unei națiuni pe cale de a-și pierde până și identitatea, adică tot ce i-a mai rămas și nu mai poate subzista pe urma dezmoștenirilor materiale și spirituale orchestrate de înalt trădătorii încrederii noastre, în primă și ultimă instanță ai României”, notează Rogojan.

În opinia generalului în rezervă, „România este condusă, programat distructiv, prin operațiuni de influență și promovare a intereselor străine antiromânești”.

„Fără vreo excepție, președinții României din ultimele trei decenii au comis gesturi, au luat atitudini ori au parafat acte rezonabil suspecte de înaltă trădare, preferând să fie consiliați de mercenari străini, ori chiar de indivizi cu patalama de agenți ai unor servicii străine. În politică și între serviciile de spionaj, nu există prietenii, ci doar interese. Cele mai meschine interese! Întreaga istorie a omenirii ne demonstrează irefutabil cum roata istoriei se întoarce, iar aliatul de ieri este inamicul de azi, aliatul de azi, dușmanul de mâine ș.a.m.d.

Cine și de ce a lăsat România pradă asasinilor economici ? Cine ne-a trădat ? Toți președinții, prim miniștrii și miniștri din cele 20 de guverne din ultimii 34 de ani. Media menținerii la putere a fiecărui guvern a fost de sub 2 ani.

Revizionismul constituțional promovat de fostul premier Adrian Năstase în anul 2003, spre măreția și gloria personală, de care nu a mai avut parte, a lichidat parlamentarismul, ca suprem exercițiu democratic, transformând cele două camere în instrumente ale dictaturii partidelor, în primă și ultimă instanță ale liderilor arcului guvernamental.

Concluzionând, cei care au condus România din 1990 până în prezent au fost mai preocupați de jocurile de putere decât de țară și de oamenii ei. Dacă ne dorim să avem o perspectivă pentru România, un stat puternic și un plan de țară, avem nevoie de stabilitate și de mai multă maturitate a actului politic. Întrebarea e: cine ni le poate oferi ?”, se întreabă Rogojan.

Radu Ursan pentru r3media.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Marcel Ciolacu, bărbat cu oamenii plătiți mai prost decât țăranii din picturile lui Octav Băncilă
17/05/2024 06:35

Curajosul premier de Buzău si-a făcut ”scut” din copii ca să se apere impotriva muzeografilor, care refuză să participe la ”Noaptea europeană a muzeelor” pe motiv că sunt bătaia de joc a guverna ...

Tensiuni politice la Bratislava, în urma tentativei de asasinat la adresa premierului Fico
17/05/2024 06:32

Ministrul de interne al Slovaciei, Matus Sutaj Estok, a declarat miercuri noaptea că tara sa se află in pragul unui război civil din cauza tensiunilor politice după tentativa de asasinare a premierului Robe ...

17/05/2024 06:29

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, joi, că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse romaneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri. Intrebat in legătură cu faptul că mai multe ...

Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei