Guvernul pregătește Ordonanțele austerității

2austeritate

Dimensiune font:

| 31-07-2023 14:15

 * vor fi desființate 200.000 posturi neocupate la stat, numărul de secretari de stat va fi redus cu 20%, unele instituții publice vor fi comasate, iar cheltuielile din ministere vor fi reduse * accizele la alcool și tutun vor fi majorate, iar companiile care duc profitul în străinătate vor plăti o taxă de 15 la sută


Una dintre măsurile luate de Guvern vizează și bugetarii cu salarii de peste 10.000 de lei, care nu vor mai primi vouchere de vacanță. Social-democrații insistă cu creșterea TVA, dar și cu o nouă taxă pentru proprietari. Ei au venit cu propunerea de a reduce și posturile de conducere din administrația publică . În prezent, se discută pe un Plan cu 16 măsuri prin care vor fi desființate posturi în sistemul bugetar. Spre exemplu, numărul de funcții de conducere va fi redus de la 12% la 8%, iar numărul de secretari de stat va fi redus cu 30%.
Cu o gaură la buget de aproximativ 40 de miliarde de lei și cu deficitul bugetar în creștere, Executivul apelează la măsuri disperate, iar primele care vor fi adoptate îi vizează pe bugetari.
Deja au fost anunáte o serie de măsuri, în urma cărora românii vor scoate mai mulți bani din buzunar. Acestea sunt eliminarea pragului de 5% la TVA, contribuție la sănătate 10% în construcții și agricultură, impozit pe venit 10% în IT (peste un anumit plafon), majorarea accizele la tutun și alcool, taxă de 15% pentru companiile care duc profitul în străinătate, impozit 1% din cifra de afaceri (până în 300.000 euro) sau 3% (peste 300.000 pentru microîntreprinderi). Cât privește reorganizarea sistemului bugetar, vor fi desființate 200.000 posturi neocupate la stat, numărul de secretari de stat va fi redus cu 20%, unele instituții publice vor fi comasate, iar cheltuielile din ministere vor fi reduse. Premierul recunoaște că vor fi două ordonanțe ale austerității, însă niciun salariu nu va fi. Primele măsuri vor fi luate săptămâna viitoare și vor viza reorganizarea sistemului bugetar. „Nu vor fi tăieri de facilități care să ducă la tăieri de salarii, în acele cazuri se mărește salariul minim astfel încât să nu fie aceste pierderi. Înțeleg că se vorbește de noi taxe, vă spun că nu sunt noi taxe, este o reașezare a climatului concurențial corect într-un stat. Nu pot accepta comentarii că dacă nu face într-un anumit fel guvernul, anumite categorii nu vor respecta legea. Pentru toți e o decizie clară - respectarea legii”, a spus Marcel Ciolacu. A doua ordonanță vine cu eliminarea scutirilor de taxe în construcții, IT și agricultură! Potrivit unor surse, Guvernul analizează și alte măsuri, printre care majorarea sau introducerea de noi taxe pentru companii.
Teona SOARE
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei