Iaşul, plin de turişti!

iasi

Dimensiune font:

| 19-09-2023 06:59

Numărul turiştilor cazaţi la Iaşi în prima jumătate a anului a crescut cu nouă procente faţă de anul trecut

În prima jumătate a anului, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creștere cu 9,1%, iar înnoptările cu 5,1%.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 148.620 de persoane, în creştere cu 18.000 de persoane faţă de 2021. Cât priveşte sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, acestea au reprezentat 87,6% din numărul total de sosiri (34.236 persoane), în timp ce turiștii străini au reprezentat 12,4% (4.865 persoane). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicați indici de utilizare netă a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (76%), cu o durată medie e şederilor turiştilor de 1,59 zile.

Iaşul ospitalier!

Statistice survine într-un moment în care, ieri, la Iaşi, a fost organizat  evenimentul „Reprezentativitate și cooperare în industria ospitalității”, organizat de Federația Patronatelor din Industria Ospitalității și proiectul Hotrecc – Consiliul Regional al Ospitalității Iași. „Ca autoritate județeană, scopul nostru este creșterea competențelor de management și promovare de destinație în domeniul public. În acest moment, lucrăm cu profesioniști la nivelul județului pentru constituirea unui OMD – Organizație de Management al Destinației pentru Iași. Dezvoltarea OMD-urilor reprezintă o oportunitate pe termen lung de a reforma turismul în regiune și în România.

Suntem în etapa în care urmează să demarăm achiziția serviciilor de realizare a documentului Fișa Destinației precum și strategia de dezvoltare şi marketing turistic, iar membri în acest grup sunt și reprezentanți ai industriei ospitalității. Ne dorim să finalizăm cât mai curând o viziune pentru dezvoltarea acestui domeniu și să închegăm această comunitate formată din autoritățile locale, furnizorii de servicii de cazare, managerii de destinații și a altor companii de profil”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. „Consiliul Regional al Ospitalității Iași, a fost un bun prilej de a întâlni reprezentanți ai industriei ospitalității din Iași și din întreaga țară și de a aborda subiecte importante pentru viitorul unui domeniu tot mai important pentru orașul nostru. O știm cu toții: Iașul este orașul din sufletul românilor! Nu există român care atunci când aude de Iași să nu simtă o vibrație în inimă! Explicația este simplă. Toate evenimentele importante din istoria și cultura românilor au legătură cu Iașul. Fie că vorbim de unirea românilor, de marii cronicari, de nașterea literaturii moderne, de primele instituții pe care întemeiază un stat modern, de cele mai frumoase clădiri etc. de fiecare dată Iașul apare neîndoielnic în discuție. Prin urmare, sunt convins că orice român dorește să vadă Iașul, să-i bată străzile, să-i viziteze muzeele, să-i cunoască oamenii, pentru că aici, la Iași, se simte întotdeauna ca acasă.

De altfel, nu peste mult timp, vom găzdui din nou marele pelerinaj ortodox de pe 14 octombrie, în care zeci de mii de români și nu numai, din țară și din străinătate, se vor închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Toți acești români vin cu emoție și plecă încântați de felul în care au fost primiți în capitala Moldovei!”, a spus primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scandal de corupție în administrația locală din Vaslui: Consilier județean și fiii săi, arestați pentru camătă și șantaj
15/05/2024 07:33

Un consilier judetean din Vaslui, Costică Lupu, alături de cei doi fii ai săi, Elvis si Narcis, au fost arestati sub acuzatii de camătă si santaj, intr-un caz ce a socat comunitatea locală. Potrivit Inspe ...

Ieșenii, invitați în week-end la Noaptea Europeană a Muzeelor
15/05/2024 07:21

Institutiile de cultură aflate in subordinea Muzeului National al Literaturii Romane (MNLR) ii aşteaptă pe ieseni sambătă, 18 mai, la o nouă editie a Noptii Europene a Muzeelor, eveniment patronat de Cons ...

Vești bune pentru românii care cotizează la Pilonul II de Pensii!
15/05/2024 07:00

* sumele acumulate la acest fond in 2023 au crescut cu circa 50% fată de anul anterior. Anuntul a fost făcut de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) in scrisoarea anuală de i ...

Un cercetător de la Universitatea din Cambridge, în fața studenților agronomi
15/05/2024 06:45

Cercetătorul Mircea Iliescu, de la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie), doctor in genetică si evolutie umană, va fi invitatul Facultătii de Agricultură din cadrul Universitătii de Stiintele Vieti ...

„Ca proiectanți, avem șansa extraordinară de a fi dirijorii unei orchestre cu multe partite”
15/05/2024 06:45

  BIGSEE este o competitie de arhitectură, design interior, design de produs si fashion design creată in Ljubljana, in anii 2000. Concursul se doreste a fi un promotor global al proiectării sustenabile ...

Artiștii de la Naționalul ieșean, invitați la un important festival de la Suceava
14/05/2024 15:58

  Spectacolul Teatrului National Iasi, „Lysistrata, dragostea mea” de Matei Visniec, in regia lui Zalán Zakariás, este invitat să participe la cea de-a VIII-a editie a Festivalu ...

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei