Schimbări pentru femeile din învățământ 2020. Până când pot rămâne în activitate

6bc613284b0140deaa7d4269b4bf4a1f

Dimensiune font:

| 17-01-2020 11:26

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia personalul de gen feminin angajat în învăţământ poate opta să rămână în activitate până la vârsta de 65 de ani, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

'Un alt proiect de act normativ adoptat astăzi în şedinţa de Guvern este o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii educaţiei în vederea armonizării acestei legi cu Codul muncii şi pentru implementarea unei decizii a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte vârsta de pensionare a personalului de gen feminin angajat în instituţiile de învăţământ. A fost o lacună a legislaţiei trecute în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, posibilitatea ca persoanele de gen feminin, opţional, să decidă rămânerea în activitate până la vârsta de 65 de ani, de la 63 la 65 de ani, aşa cum este permis în Codul muncii şi pentru celelalte categorii de profesii', a informat Dancă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

 

El a adăugat că în legislaţie exista o excepţie în acest sens, iar CCR a decis că este neconstituţională. Prin urmare, Guvernul a adoptat această OUG pentru a transpune concluziile Curţii Constituţionale şi pentru armonizarea Legii educaţiei cu prevederile din Codul muncii, a explicat şeful Cancelariei prim-ministrului.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:09

Elevii solicită să fie introduși pe lista prioritară de testare pentru COVID-19
19/10/2020 21:00

 Consiliul National al Elevilor (CNE) solicită introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, pentru că petrec, in medie, sase ore pe zi in aceeasi incăpere, alături de colegii ...

Se închid școlile. Pentru ce localitate este valabilă decizia
19/10/2020 07:31

  Monica Anisie, Ministrul Educatiei a declarat că cel mai probabil de marti portile scolilor vor fi inchise, iar copiii vor trece in sistemul online de invătare. Ministrul asigurat că toti elevii ar a ...

 „Parsifal, în căutarea legendelor”
16/10/2020 11:01

Centrul Scolar de Educatie Incluzivă Suceava va găzdui, pe 20 octombrie, un eveniment a proiectului european „Parsifal, in căutarea legendelor”, organizat de Fundatia EuroEd. În cadrul even ...

 #Erasmus Days la Școala Primară „Carol I”
16/10/2020 06:37

  Finalul acestei săptămani este dedicat promovării valorilor europene si a tematicilor de interes identificate de Uniunea Europeană si dezvoltate prin proiecte de parteneriat de către institutiile ...

Povestea Erasmus, în șapte cuvinte, la UAIC
14/10/2020 21:17

  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) se alătură evenimentului european Erasmus Days, care va avea loc in perioada 15 – 17 octombrie 2020 si care vizează promovarea Pr ...

20.000 de tablete vor ajunge în școlile ieșene
13/10/2020 17:16

Peste 20.000 de tablete vor ajunge in scolile din judetul Iasi, 14.000 dintre acestea fiind achizitionate prin Programul National Educatia in Sigurantă. Insepctoratul Scolar Iasi a achizitionat alte 3.707 de ...

 Beneficiile pandemiei de COVID: Bani mai mulți pentru profesori, învățători și personalul auxiliar
13/10/2020 08:34

  Deputatii dezbat, marti, un proiect de lege potrivit căruia cadrele didactice si personalul auxialiar din invătămant vor primi stimulente financiare pe toată perioada stării de alertă si de urgent ...

 Focar de COVID la Universitatea Timișoara
13/10/2020 06:16

  Un nou focar de COVID-19 a fost anunţat, luni, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, cinci persoane fiind confirmate cu SARS-CoV-2 la Universitatea de Vest, numărul focarelor aflate in obs ...

 Școala on-line. Ajutoare financiare pentru părinții care vor sta acasă cu cei mici
09/10/2020 16:00

  Părintii nevoiti să stea acasa cu cei mici, pentru că nu au cu cine să-i lase in timpul scolii online, vor primi bani de la stat. Ajutorul financiar poate fi incasat doar de unul dintre ei, iar ace ...

17 școli din București au intrat în scenariul roșu
09/10/2020 14:45

   Purtătorul de cuvant al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Roxana Cercel, a declarat vineri că 17 şcoli din Capitală au trecut din scenariul galben in cel roşu. & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei