Johannis, despre propunerile privind supraimpozitarea veniturilor: Aștept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare

7990927
7990927-transformed

Dimensiune font:

| 25-04-2023 19:43

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la propunerile din coaliţie privind supraimpozitarea veniturilor bugetarilor care depăşesc veniturile şefului statului că trebuie să existe o discuţie aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare.

"Cred că între timp ar fi un număr considerabil de persoane impozabile care au un salariu mai mare decât preşedintele, dar asta, sigur, este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale. Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Aşa, măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare. Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, OK, dar hai să o facem pe tot sistemul, să-l reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială", a spus Iohannis, la Palatul prezidenţial Casa Rosada, în conferinţa comună cu omologul argentinian, Alberto Fernandez.

 

 Şeful statului a fost întrebat cu privire la propunerea discutată în coaliţie referitoare la supraimpozitarea veniturilor bugetarilor care depăşesc salariul preşedintelui.

Marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în discuţie două variante referitoare la veniturile mari de la stat: interzicerea cumulului pensie - salariu de la stat şi impozitarea suplimentară a venitului care depăşeşte salariul brut al preşedintelui ţării, menţionând că în opinia sa abordarea corectă este zona de impozitare.

Tot marţi, la Iaşi, premierul Nicolae Ciucă afirma că în cadrul coaliţiei de guvernare s-a discutat şi despre o propunere referitoare la impozitarea acelor salarii care sunt mai mari ca ale preşedintelui ţării, însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens şi se aşteaptă o analiză a Ministerului de Finanţe cu privire la acest subiect. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei