Legende, mituri și mărturii istorice privind Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

 Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde brusc un foc care e apoi distribuit în lume, el ajungând și în România.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare sunt poliţişti civili ne-creștini, pentru a nu fi acuzați că truchează. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase.

Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

• LIVE VIDEO Aprinderea Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Mărturiile despre Sfânta Lumină se regăsesc în două izvoare principale: în tipicele sau documentele liturgice ce vorbesc despre rânduiala slujbelor de peste an, şi în relatările pelerinilor în Ţara Sfântă. Există şi alte surse- vieţile sfinţilor, cronici istorice creştine şi necreştine, scrisori, diferite tratate religioase. În mod firesc, relatările din primele veacuri creştine sunt puţine la număr, iar pe măsura trecerii secolelor, istorisirile se înmulţesc şi oferă mai multe amănunte.

Aceste relatări mărturisesc faptul că minunea nu are loc decât la slujba săvârşită de ierarhii ortodocşi, şi niciodată la cei catolici sau monofiziţi; există cazuri în care aceştia din urmă au încercat să ia locul ortodocşilor pentru a primi Lumina şi de fiecare dată au eșuat. De asemenea, mai mulţi cronicari musulmani au redat în scrierile lor minunea, care dealtfel a și fost fost motiv de convertire la Ortodoxie pentru unii dintre ei. 

Prima mărturie o aduc Sfinţii Părinţi ai Bisericii care spun că Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, primii care au ajuns la mormântul Domnului după vestirea mironosiţelor, au văzut lumina dumnezeiască. Deşi era încă întuneric, ei au văzut giulgiurile pentru că mormântul era plin de lumină. În Cuvântarea a II-a, Despre Învierea lui Hristos, Sfântul Grigorie al Nyssei scrie: „Şi când le-a văzut (giulgiul şi marama), Petru a crezut, pentru că Mormântul era plin de lumină, deşi era încă noapte”.

Tot aşa scrie și Ioan Damaschin: „Şi degrabă alergând Petru, a stătut înaintea mormântului şi, văzând lumină în groapă, s-a spăimântat, pentru că a văzut într-însa giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup” (Octoih, glasul al 8-lea)

În Istoria Bisericească, Eusebiu de Cezareea descrie o minune legată de sărbătorile pascale. Pe vremea Sfântului Patriarh Narcis al Ierusalimului (secolul al II-lea), în timpul marii privegheri de toată noaptea a Paştilor, s-a terminat untdelemnul din candele. Credincioşii s-au întristat foarte tare, iar patriarhul a poruncit ca toate candelele să fie umplute cu apă din izvorul Siloamului. La rugăciunea lui, apa s-a transformat în untdelemn şi a ars câtă vreme a ţinut slujba de Paşti.

Cea mai timpurie mărturie cu privire la o ceremonie a Luminii Sfinte la Ierusalim se găseşte în notele de călătorie ale monahiei Egeria. În anul 384, ea a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă şi şi-a notat impresiile de călătorie într-un jurnal intitulat Peregrinatio Egeriae, în care scria următoarele:

„Nu există însă slujbă la ceasul al nouălea în Sâmbăta Mare pentru că pregătirea pentru privegherea pascală se face în biserica mare, Martyrion. Privegherea este săvârşită aici exact la fel cum o săvârşim noi acasă. La ceasul al zecelea, care aici este numit Licinicon, ori cum spunem noi vecernie, o mare mulţime este adunată în Biserica Învierii Domnului. Toate făcliile şi lumânările sunt aprinse, iar acest fapt produce o lumină puternică. Însă lumina nu este adusă înăuntru de afară, ci este luată din interiorul grotei (Sfântului Mormânt), adică din interiorul grilajului unde întotdeauna, zi şi noapte, arde o candelă”.

Codicele Patriarhiei Ierusalimului Hagios Stavros 43, care datează din secolele VIII-IX, descrie pe larg ce se petrece în Sâmbăta Mare în Biserica Învierii Domnului: ,,Iar când purtătorii de mir au sfârşit umplerea şi pregătirea candelelor, patriarhul sigilează Sfântul Mormânt şi ia cheile cu el, după care toate candelele din biserică sunt stinse. Patriarhul merge împreună cu clerul, toţi în veşminte albe, în Biserica Sfintei Învieri a Domnului, fără a avea vreun mijloc de aprindere a candelelor şi fără cădelniţă şi începe în linişte vecernia”. Urmează tămâierea, înconjurarea mormântului de 3 ori, închiderea lui şi celelalte, toate fiind redate într-amănunt.

O altă relatare amplă a venirii Sfintei Lumini se găseşte în Itinerarul scris de călugărul apusean Bernard, care a fost martorul minunii în anul 870: ,,Merită să spunem ce se întâmplă în Sâmbăta Sfântă la privegherea de Paşti. Se merge în procesiune cântându-se Doamne miluieşte până ce vine îngerul şi aprinde lumina în candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor şi mulţimii oamenilor”. 

Istorisirile musulmanilor despre Lumina Sfâmtă de la Ierusalim

Din secolele VIII-IX încep să se înmulţească istorisirile musulmanilor. Astfel, într-o sursă islamică anonimă de la sfârşitul secolului al IX-lea se scrie: „Când încep Paştile la creştini, în ziua Sâmbetei Mari, poporul iese de la locul mormântului la locul pietrei în jurul căreia este o galerie. De acolo ei privesc locul mormântului şi toţi se roagă şi cad jos înaintea Preaînaltului Dumnezeu, din timpul rugăciunii de dimineaţă şi până la apusul soarelui. Emirul şi Imamul moscheii sunt prezenţi şi ei. Un străjer închide uşa mormântului şi stă înaintea ei. Ei toţi rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieşind din interiorul mormântului. Străjerul deschide apoi uşa mormântului şi intră înăuntru. În mâinile lui se află o lumânare, pe care o aprinde de la foc şi o duce apoi afară. Deşi e aprinsă, lumânarea nu arde. El o dă imamului, care ia lumânarea şi aprinde candelele moscheii. Când lumânarea este trecută unei a treia persoane, ea începe să ardă şi se preschimbă în foc”.

O altă scurtă relatare se regăseşte într-o scrisoare a Mitropolitului Aretha al Cezareei Capadociei către emirul Damascului, care datează de la începutul secolului al X-lea: ,,În fiecare an până acum sfântul şi scumpul Său Mormânt lucrează minuni în ziua Învierii. Emirul Ierusalimului stând lângă Sfântul Mormânt, ale cărui uşi el le sigilează, iar creştinii stând în nava Bisericii Învierii strigând Doamne miluieşte, cu o bruscă fulgerare candela se aprinde şi de la ea iau lumină toţi locuitorii Ierusalimului, aprinzându-şi făcliile lor”.

Ritualul aprinderii Luminii Sfinte

• În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului, scrie Doxologia

• În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

• Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

• După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

• Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.

• Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.

• Părintele Patriarh adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.