default

Dimensiune font:

Acest exercițiu simplu are efect mai puternic decât Viagra

| 27-07-2016 12:20

Apetitul sexual diminuat, disfuncţiile erectile sau chiar impotenţa sunt problemele cu care se confruntă din ce în ce mai mulţi tineri. Potrivit specialiştilor, cauzele principale au la bază factori psihologici, de puţine ori fiind vorba despre afecţiuni medicale.
 

 Factorii psihologici care dezechilibrează viaţa sexuală sunt diverşi, însă de cele mai multe ori putem vorbi de stres – supranumit şi “boala secolului XXI”, dependenţa tot mai mare de tehnologie, care cauzează distanţare socială, probleme de relaţionare şi, implicit, apetit sexual diminuat, care în timp se poate transforma în disfuncţii erectile sau chiar impotenţă.

Multe persoane, chiar şi tineri, recurg la medicamentaţie, precum Viagra, pentru rezolvarea problemelor erectile sau pentru a rezolva apetitul sexual mai scăzut. În opinia lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, persoana în cauză trebuie să consulte mai întâi un doctor care să îi confirme sau să îi infirme prezumtivele probleme medicale, iar în funcţie de sfatul medicului, acesta trebuie să urmeze un tratament medicamentos sau, dacă nu e cazul, să apeleze la un specialist pentru a descoperi factorii psihologici care îl împiedică să aibă o viaţă sexuală sănătoasă.

“Din practică vă spun că mulţi tineri cu care am interacţionat aveau inhibiţii de natură psihologică, fapt care îi împiedica să aibă o viaţă sexuală normală. Aceştia cred că este ceva în neregulă cu ei, că poate au o problemă medicală, însă după o simplă discuţie, am descoperit că stresul de natură emoțională este factorul principal în proporție de 90% din cazuri. Tinerii din ziua de azi nu mai știu de fapt cum să relaționeze, comunicarea petrecându-se în mare parte în mediul virtual, ceea ce conduce pe de o parte la o disociere profundă de nivelul emoțional al ființei dar și de cel sexual. În plus, unul dintre factorii cu cea mai mare importanță este sentimentul de vină sau păcat pe care oamenii îl simt atunci când au mai mulți parteneri, mai ales dacă sunt într-o relație stabilă. Pe de altă parte, un alt factor major de stres este teama de performanță, sau mai bine zis, lipsa ei”, declară Eugen Popa.

VEZI AICI ANUNȚURI MATRIMONIALE
realitatea.net

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. HYDRAMOLD S.R.L. IAŞI, cu sediul social în Mun. Iaşi, str. Calea-Chişinăului, nr.29, corp C43/4, parţial, jud. Iaşi, CUI : RO1966633; Nr. de înregistrare la O.R.C. J22/1247/1991, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 02.10.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 3 - AUTOUTILITARĂ MARCA RENAULT, FURGON, 2006, 2,5 TDI, 99 CP - 4.792,00 lei Activ 5 - STIVUITOR MANUAL SDJ 1000 - 640,00 lei Activ 6 - Imobilizări Necorporale. Instalaţii Tehnice. Prototipuri. Mobilier, Aparatură, Birotică - 40.968,00 lei Activ 7 - Programe şi Aplicaţii Web. Echipamente IT - 21.624,00 lei Activ 8 - Agregat de probat pompe de adâncime - 2.168,00 lei Activ 9 - Ancoră hidraulică (presiune 260 bari) - 2.400,00 lei Activ 10 - Cheie hidraulică 100 dan*m modernizată - 656,00 lei Activ 11 - Cheie hidraulică 1500 daNxm modernizată - 2.088,00 lei Activ 12 - Cheie hidraulică 350 dan”m modernizată - 2.064,00 lei Activ 13 - Echipament de tensionare/detensionare TENSRELAX - 43.152,00 lei Activ 14 - Echipament mobil pentru asamblări filetate - 44.128,00 lei Activ 15 - Echipament spate UEMA - 6.440,00 lei Activ 16 - Presă rabatabilă de 400 tf - 19.200,00 lei Activ 17 - Stand probat grup combinat acţionare (mb telecom) STH-21 - 86.624,00 lei Activ 18 - Stand probat prevenitoare - 2.872,00 lei Activ 19 - Unitate de acţionare hidraulică UAH.700 - 4.336,00 lei Activ 20 - Stand pentru montat cilindri hidraulici - 2.856,00 lei Activ 21 - Stand pentru probat pompe manuale - 4.480,00 lei Activ 22 - Traductor combinat de turaţie, cuplu şi putere - 2.544,00 lei * Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0751083082, fax: 0232/212231, email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Barul unde cafeaua este servită de barmani la bustul gol
19/09/2019 16:24

 Îmbrăcaţi in pantaloni minusculi, cei doi barmani din Seattle fac furori in rand doamnelor. Iar trecătorii se opresc doar ca să-i pozeze. Dreamboys Expresso este situat in Capitol Hill o zonă ...

Secretul prin care poți păstra laptele proaspăt fără să îl fierbi
19/09/2019 14:45

 Mai mult, solutia propusă de oamenii de stiintă de la compania australiană Naturo, promite să păstreze laptele intr-o stare perfectă de a fi consumat de pană la 60 de zile, fără a fi nevoie de tr ...

Momente uimitoare surprinse langa coasta norvegiana: Un delfin alb face eforturi sa se imprieteneasca cu un pescarus
19/09/2019 13:14

 Un exemplu din ultima categorie a fost filmat recent langa coasta norvegiana. Cineva a avut norocul sa surprinda momentele in care un delfin alb face eforturi constant de a se imprieteni cu un pescarus. ...

O zebra s-a nascut cu pete in loc de dungi. E adorabila, insa nu toate vestile sunt bune
19/09/2019 13:10

A devenit in scurta vreme viral, Internetul indragostindu-se de ea, mai cu seama ca fotografii Rahul Sachdev si Antony Tira au facut-o celebra, arata Bored Panda, care publica si mai multe fotografii cu puiul. ...

Parlamentul European va vota astăzi o rezoluţie prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov. Ce conţine DOCUMENTUL
19/09/2019 11:39

 Rezoluţia Parlamentului European privind 80 de ani de la inceperea celui de-al Doilea Război Mondial şi importanţa amintirii europene pentru viitorul Europei va fi votată, joi, in plenul Parlamentulu ...

Află care sunt probleme de sănătate pe care le ascunde oboseala cronică
15/09/2019 16:52

 Printre posibilele afectiuni pe care le poate ascunde oboseala cronică pe termen lung se numără hipotiroidismul, anemia, insuficienta cardiacă, diabetul zaharat, dar si tulburările de somn. Hipotiro ...

Vârsta la care bei prima dată alcool poate determina riscul de cancer
15/09/2019 15:20

 În timp ce legătura dintre alcool si cancer nu este clar stabilită de studii, o nouă teorie spune că băutura poate influenta estrogenul circulant si receptorii de estrogen din tesutul sanului. ...

6 alimente care îţi omoară inteligenţa pe care vrei să le eviţi
15/09/2019 12:50

 1. Dulciurile Zaharul si dulciurile nu sunt doar inamicii taliei, ci si ai functionarii creierului. Consumul de zahar pe termen lung poate crea probleme neurologice si, totodata, interfereaza cu memoria. ...

Dieta cu lămâie şi muşeţel. Regimul de slăbit rapid care te pregăteşte pentru vară
15/09/2019 10:49

Daca doresti o dieta permisiva, flexibila si sa reduci nivelul stresului din viata ta, atunci dieta cu lamaie si musetel este ideala pentru tine! Dieta cu lamaie si musetel presupune sa bei pana la patru can ...

Ce să bei înainte de culcare ca să arzi calorii... întreaga noapte
14/09/2019 20:30

 Un studiu efectuat de Universitatea de Stat din Washington in iulie 2015 a arătat că vinul te poate ajuta să slăbesti, conform news.wsu.edu. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, un compus care se af ...