Animale de companie exotice: Iguana verde
Dimensiune font:
Totusi, pentru cei care doresc un companion exotic, iguana verde este ideala. Animalul în discutie poate atinge o lungime de 2m si o greutate de 8kg. Crescuta în conditii optime poate trai si 20 de ani. Nu este însa un animal de companie recomandabil pentru copii, deoarece solzii sai aspri pot zgâria si ea însasi, daca nu este domesticita, poate musca.
Iguana verde are nevoie de aparate speciale pentru a-i mentine o anumita temperatura a corpului. De asemenea, e nevoie ca umiditatea din spatiul ei vital sa fie de 70-80%. Mai este imperios necesar sa aveti în vedere eventuale obiecte pe care sa se poata catara, altfel va va distruge toata mobila din casa.
Ideal este sa confectionati un terariu (nu veti gasi în comert unul suficient de mare) pe care sa-l dotati cu toate cele necesare, mentinând în interior o temperatura de 24-31 de grade, umiditatea mentionata mai sus, folosind surse de lumina UVB si dotându-l cu crengi. Terariul trebuie asezat într-un loc unde sa nu fie nici prea mult zgomot dar care sa nu fie nici lipsit de orice fel de activitate.
Iguana verde este exclusiv ierbivora, daca încercati sa o hraniti cu proteine animale se va îmbolnavi. Are nevoie de o igiena speciala si de o preocupare deosebita pentru îmblânzirea ei. Nu este în nici un caz recomandata persoanelor care nu au experienta în îngrijirea animalelor si nici acelora care nu au rabdare.
Dar, daca sunteti pasionate de reptile, sunteti ambitioase si vreti sa aveti un animal de companie inedit va recomand desigur iguana verde.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau