depuneredeclaratieunica2019

Dimensiune font:

Declarația Unică 2019. Tot ce trebuie să știi despre cel mai important formular ANAF

| 18-07-2019 14:13

Declaraţia unică trebuie completată şi depusă de persoanele fizice care realizează venituri din România sau din străinătate care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. De asemenea, această declaraţie unică se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

 

 Declaraţia unică trebuie depusă până la data de 31 iulie 2019 de către toţi cei care trebuie să declare impozitul pe venituri realizate în România sau în străinătate în 2018, impozitul pe venitul estimat a se realiza în România în 2019 sau venitul estimat pentru încadrarea că plătitor de contribuţii sociale pentru 2019.

Vrei să modifici declaraţia unică? Se poate. Oricine poate corecta declaraţia unică ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

Cum depui declaraţia unică?

Există două adrese online unde oamenii pot încărca declaraţia unică: în "Spaţiul privat virtual" pe www.anaf.ro sau în "Depunere declaraţii" pe www.e-guvernare.ro. Dacă există contribuabili care nu deţin un calculator personal pot merge în cadrul unităţilor fiscale şi să utilizeze unui dintre calculatoare destinate auto-servirii.

Toate informaţiile necesare pentru depunerea declaraţiei unice în 2019 pot fi găsite pe www.anaf.ro. Totodată, oamenii pot cere informaţii şi funcţionarilor din cadrul organelor fiscale locale, acolo unde există personal special instruit pentru asistenţă în depunerea declaraţiei unice. spynews.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
“Regula celor trei lucruri”
17/08/2019 22:26

Regula celor 3 lucruri: 3 lucruri pe care nu le poti intoarce inapoi: timpul, cuvintele, posibilitatile. 3 lucruri pe care nu trebuie sa le pierzi: demnitatea, speranta, pacea. 3 lucruri din viata sunt cele ...

20 de lucruri pe care doar un bărbat adevărat le face
17/08/2019 21:15

Gentlemani in adevaratul sens al cuvantului mai exista si in zilele noastre. Vrei sa stii ce trebuie sa faci pentru a deveni un gentleman sau…poate esti deja unul? Urmareste cele ce urmeaza mai jos&hell ...

Citate celebre ale Agathei Christie
17/08/2019 19:20

Iata cateva citate ale Agathei Christie care te vor ajuta la rezolvarea unor mistere ale vietii! „Foarte putini dintre noi suntem ceea ce parem.” „Imposibilul nu s-ar fi putut intampla, deci ...

Crește-ți energia feminină: sfaturi zilnice
17/08/2019 18:17

Este foarte important sa luam masuri pentru a rezolva aceasta problema. Cum poti sa rezolvi aceasta problema si sa restaurezi energia feminina? Exista multe lucruri pe care femeile le pot face pentru a-si crest ...

Mesaj pentru toate femeile: De ce uitați că sunteți de neprețuit?
17/08/2019 17:18

Cand Dumnezeu a creat femeia, a avut nevoie de foarte mult timp. Seara tarziu, un inger a venit la el si l-a intrebat: “De ce petreci atat de mult timp pentru a crea asa ceva?” Si Domnul i-a raspun ...

Cum a reuşit o femeie să supravieţuiască, după ce a sărit de la 1.500 de metri înălţime şi paraşuta nu i s-a deschis
17/08/2019 16:44

 Incidentul s-a petrecut pe 10 august, la un centru de skydiving, in Trois-Rivieres, in regiunea Quebec. Înainte de a ajunge la sol, căzătura femeii a fost atenuată de mai mulţi copaci. Un marto ...

Modele de blugi pentru femeile trecute de 50 de ani
17/08/2019 16:24

Criterii de alegere a blugilor — Blugii cu talia inalta sau joasa sunt alegerea perfecta. Ambele modele au puterea sa ascunda eventualele defecte fizice.   — Stilistii recomanda ca femeile t ...

Un tablou bizar cu fostul preşedinte Bill Clinton în rochie, găsit în casa miliardarului care s-a sinucis în închisoare | FOTO
17/08/2019 15:42

 Surse din poliţie au dezvăluit pentru jurnaliştii americani că tabloul care il infăţişează pe fostul preşedinte se afla in casa deţinută de Epstein in Manhattan. “Era pe perete- imediat ...

Sa facem miscare la birou! Zece exercitii pentru incepatori, simple, de pe scaun
17/08/2019 14:37

In tot acest timp presiunea asupra ischioanelor (oasele pe care stam in sezut) este constanta, iar circulatia venoasa de intoarcere este ingreunata, din cauza presiunii exercitata de trunchi, ceea ce conduce in ...

Citiate pentru minte si suflet: Maria Montessori
17/08/2019 14:30

1. Copiii invata totul din mediul inconjurator. 2. Un copil care este criticat frecvent – invata sa-i judece pe altii. 3. Un copil care este laudat frecvent – invata sa aprecieze. 4. Daca unui co ...