INEDIT: Album care îl celebrează pe Charlie Chaplin, în calitate de compozitor, la 130 de ani de la naşterea artistului

hepta-3522485 (1)

Dimensiune font:

| 17-04-2019 13:28

Un album care îl celebrează pe cineastul Charlie Chaplin în calitate de compozitor a fost lansat în SUA, la 130 de ani de la naşterea acestuia, creaţiile muzicale fiind interpretate de violoniştii Phillipe Quint şi Joshua Bell.

 

 Albumul prezintă creaţii muzicale ale lui Charlie Chaplin, în aranjament special pentru vioară şi pian, şi a fost lansat marţi, când s-au împlinit 130 de ani de la naşterea cineastului.

Pe parcursul a peste trei ani, Quint, care a colaborat la acest album cu aranjorii Charles Coleman şi Leon Gurvitch, a studiat arhiva de piese şi coloane sonore compuse de Chaplin pentru a selecta cele mai bune fragmente potrivite pentru vioară şi pian. Pe acest album apare pianista Marta Aznavoorian.
Mai puţină lume ştie că Chaplin, un celebru actor, a compus aproape toate cântecele de pe coloana sonoră a filmelor în care a jucat.

Printre compoziţiile care apar pe acest album se numără "Terry’s Theme" din "Limelight" (1952), "Smile" din "Modern Times" (1936) şi "Falling Star" din "The Great Dictator" (1940), compusă împreună cu Meredith Willson, care a mai creat "The Music Man".

De asemenea, pe album se găseşte piesa "The Kid Fantasy" din "The Kid", un film mut din 1921, scris, regizat şi produs de Chaplin, care a şi jucat în el rolul principal. În anul în care a fost lansat, a fost al doilea cel mai de succes film, din punct de vedere al încasărilor. A fost înclus în Arhiva Naţională de Filme a SUA în 2011.

UN ARTIST COMPLET, PRODUCĂTOR, REGIZOR, SCENARIST, MUZICIAN, ACTOR
Charles (Charlie) Spencer Chaplin s-a născut pe 16 aprilie 1889 la Londra. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Printre cele mai renumite filme ale sale se numără "City Lights/ Luminile oraşului", "Modern Times/ Timpuri noi" şi "The Great Dictator/ Dictatorul".

Părinţii lui Chaplin erau animatori - tatăl său era solist şi actor, iar mama lui era cântăreaţă şi actriţă. Aceştia au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actriţa Hannah Hill, trăia cu Charles şi fratele său vitreg, Sydney, pe Barlow Street, Walworth, Marea Britanie. Bunica sa din partea mamei era pe jumătate ţigancă, lucru de care era extrem de mândră. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său. Tatăl său a murit din cauza dependenţei de alcool când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia împreună cu o organizaţie de artişti numită The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson, fiul unuia dintre fondatori. Mama lui Chaplin a murit în anul 1928, în Hollywood, la şapte ani după ce a fost adusă în America de copiii ei. Charlie şi Sydney nu ştiau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele, Wheeler Dryden, a fost crescut separat de tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei şi a lucrat pentru Chaplin la studioul său din Hollywood.

Filmul "Making a Living" (1914) a marcat debutul în cinematografie al lui Charlie Chaplin. Primele pelicule ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde şi-a dezvoltat personajul Vagabondul şi a învăţat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 - "Kiad Auto Races at Venice/ Puştiul face curse de maşini în Veneţia".

Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, "Mabel's strange Predicament". Principalul personaj al lui Chaplin a fost Vagabondul (cunoscut ca Charlot în Franţa şi ţările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România şi Turcia, Carlitos în Brazilia şi Argentina şi Vagabond în Germania).

În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi niveluri şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone. Chaplin şi-a fondat propria companie, în care se regăseau Edna Purviance şi comicii Leo White şi Bud Jamison.

În anul 1919, Chaplin a fost cofondator al companiei de distribuţie United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W.Griffith, care voiau să scape de puterea în creştere a distribuitorilor din sistemul studiourilor din Hollywood. Această mişcare, împreună cu controlul total al producţiilor, datorată studioului său, au asigurat independenţa lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.

Toate filmele sale produse prin această companie începeau cu o dramă, în care Chaplin avea doar un rol superficial. Nişte exemple pot fi "A Woman of Paris" (1923), care a fost urmat de clasicele "Goana după aur/ The Gold Rush" (1925) şi "The Circus" (1928).

După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul "City Lights" (1931), precum şi "Modern Times" (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică şi efectele sonore. "City Lights" a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima secvenţă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este "cel mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film".

Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt "The Great Dictator" (1940), "Monsieur Verdouse" (1947) şi "Limelight" (1952).

Un artist complet, producător, regizor, scenarist, muzician, actor, Charlie Chaplin, Cavaler al Imperiului Britanic din 1975, a fost votat într-un sondaj realizat în 1995 drept "cel mai mare actor din istoria filmului". Oamenii din industrie spuneau despre el că este "doar cel mai mare artist care a trăit şi va trăi vreodată". A primit trei premii ale Academiei de film americane, două onorifice, în 1929 şi 1972 (la ceremonie, artistul a primit cele mai lungi ovaţii din istoria Academiei, timp de cinci minute), şi unul pentru cea mai bună coloană sonoră, în 1973.

Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet să se deterioreze spre sfârşitul anilor '60, după terminarea ultimului său film, "A Countess from Hong Kong", şi mai rapid după ce a primit Oscar în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăţi în comunicare şi se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile. Chaplin a decedat în somn, în ziua de Crăciun în 1977.

Chaplin a fost înhumat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveţia. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul său a fost furat de un grup mic de mecanici elveţieni, cu scopul de a cere o răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eşuat. Aceştia au fost prinşi , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni, de lângă lacul Geneva. Corpul său a fost reînhumat la adâncimea de 1,8 metri sub un strat de beton, pentru a preveni alte incidente.

PERSECUTAREA LUI CHAPLIN ÎN SUA PENTRU PREFERINŢELE SEXUALE
Încă de la prima sa dragoste, Hetty Kelly, care avea 15 ani atunci când Chaplin avea 19, celebrul actor şi regizor nu a încetat să fie atras de adolescente, lucru care i-a cauzat o serie de probleme judiciare.

Cea mai celebră întâmplare legată de viaţa personală a lui Chaplin este divorţul acestuia de Lita Grey, pe care o lăsase însărcinată când aceasta abia împlinise 16 ani. La momentul respectiv, în 1927, întreaga avere şi toate bunurile regizorului au fost blocate, dezvăluirile privind sexualitatea sa "deviantă" multiplicându-se la tribunal. Presa de scandal din SUA l-a asaltat şi autorităţile încercau să îi facă probleme din considerente fiscale.

În cele din urmă, Charlie Chaplin i-a oferit Litei Grey aproape un milion de dolari, plătind aceeaşi sumă şi pentru cheltuielile de judecată.

Sătul de atitudinea americană, omul de cinema a plecat din Statele Unite în 1952 şi s-a refugiat în Elveţia. El nu a revenit în Statele Unite decât în 1972, când a primit un Oscar.

De-a lungul vieţii, Charlie Chaplin a fost căsătorit de patru ori şi a avut în total 11 copii. La vârsta de 54 de ani, Chaplin s-a căsătorit cu tânăra în vârstă de 18 ani Oona O'Neill, fiica dramaturgului american Eugene O'Neill. Au rămas căsătoriţi până la moartea cineastului şi au avut 8 copii. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei