Minuni făcute cu puterea rugăciunii

puterea-rugaciunii-efecte-benefice-ale-credintei-ortodoxe-asupra-sanatatii-apei-alimentelor-puterea-

Dimensiune font:

| 07-03-2021 10:15


Ori de câte ori întâmpinam greutăți aparent insurmontabile cerem ajutor și de la Dumnezeu. Iar când rugăciunea este făcută cu inima deschisă și cu toată puterea sufletului, apar soluții miraculoase.

Minuni se întâmplă în multe lăcașuri de cult, mai ales acolo unde au locuit marii duhovnici. Pelerinajele de la Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca, ori la locurile unde dorm somnul de veci marii duhovnici din Moldova sunt cunoscute. "O minune care mi s-a părut în adevăr mișcătoare a fost a unui părinte din Șerbia, care fusese diagnosticat de medici cu o boala grava la ficat. I s-a spus să se întoarcă la mănăstire pentru că în spital nu mai aveau ce să îi facă. Din mănăstirea din Șerbia a venit la mormântul părintelui Ilie Cleopa cu un grup, dar a petrecut singur mai bine de o ora la mormânt . Ne-a spus apoi că pe când se ruga din țoață inima a simțit ceva în interior că și cum cineva l-ar fi operat atunci pe loc. Foarte slăbit pe moment, a crezut că i se apropie sfârșitul, dar a aflat apoi de la medici că în mod miraculos se vindecase", a povestit părintele Mitrofan, de la Mănăstirea Sihăstria.

Oamenii cer ajutor nu doar pentru sănătate, ci și atunci când au probleme în relații ori traiul de zi cu zi le este îngreunat. "În urma cu mulți aveam eram într-o situație financiară dezastruoasă. Nu știam ce să mai fac. O cunoștință de-a mea mi-a spus să mă rog la Maica Domnului. Era în ziua Adormicii Maicii Domnului și m-am dus la biserică. Mi-am plâns toate necazurile și am cerut ajutor. Am plecat acasă, iar noaptea am visat că am primit un pachet cu bani. La ceva vreme în familie au apărut surse suplimentare de venit picate parcă din cer. Soluțiile mi se păreau incredibile", a rememorat un pasaj important din viață ei Mariana Vieru, din Vaslui.

Unii ar spune că nu există minuni, dar există mulți oameni care infirmă acest lucru. Emoțiile negative ne pot îmbolnăvi, așa cum cele pozitive ne ajutam să ieșim din situații foarte grele. "Atunci când avem o credință avem și determinarea de a face acele fapte sau de a avea acele comportamente care vor genera o schimba benefica. Lucram împreună cu Divinitatea și se vede acest lucru în viață noastră", a explicat psihologul Iulia Cruț. Din punct de vedere al neurostiintei, totul tine de puterea gândului cu care atragem (conștient sau inconștient) în viață noastră situații diverse.

Maura ANGHEL

"Rugăciunea și nădejdea sunt medicamentele creștinului. Rugăciunea e medicament pentru sufletul care și-a luat în responsabilitate trupul. Numai așa e posibila vindecarea" - părintele Justin Pârvu 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 idei de cadouri pentru părinți
14/05/2024 16:13

 Vine o vreme cand ideile de cadouri pentru părintii tăi incep să se epuizeze si este perfect normal acest lucru. În cazul in care te gandesti ce fel de cadouri sunt potrivite pentru părintii tă ...

De ce scaunele ajustabile pentru gaming sunt esențiale pentru maratoanele de jocuri?
14/05/2024 15:53

 Cum poti să te asiguri că sesiunea ta de gaming nu se transformă intr-un cosmar pentru spatele tău? Scaunele ajustabile pentru gaming sunt răspunsul pentru maratoanele de jocuri. Aceste scaune nu sun ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Se schimbă modul de generare a CNP-ului. Precizări de la Ministerul Afacerilor Interne despre semnificaţia cifrelor
13/05/2024 10:37

 Odată cu operationalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, un element de noutate il reprezintă generarea codului numeric personal, sens in care Ministerul Afacer ...

VIDEO Kylian Mbappe a făcut anunțul momentului în fotbal
10/05/2024 23:19

 Paris Saint Germain nu a reusit nici in acest sezon să cucerească UEFA Champions League, iar vestea cea mai proastă pentru parizieni a venit vineri, cand Kylian Mbappe a făcut un anunt important privi ...

După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta
10/05/2024 13:57

              "O băutură care va apărea in curand pe piată are un gust mai bun ...

Partidul Puiul Malefic și-a anunțat candidatura. Cele mai ciudate partide înscrise la alegerile europarlamentare 2024
10/05/2024 12:56

 Partide politice cu nume mai putin obisnuite vor participa la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Unele si-au inceput activitatea ca o glumă, altele si-au atribuit acest nume pentru atrage atentia as ...

Prizonieri în labirintul nefericirii personale
09/05/2024 10:30

Suntem oameni, făpturi condamnate la o existentă plină de nuante, unde lumina se impleteste adesea cu umbra. În această lume modernă, in care fiecare moment pare a fi subiect de evaluare, fiecare per ...

Salcâmul, o simfonie a naturii îmbrățișată de timp și tradiție
08/05/2024 15:02

În tăcerea dulce a primăverii, cand pămantul se trezeste la viată si cerul se imbracă in albastrul pur, un copac infloreste cu o gratie aparte, aducand cu el nu doar o frumusete efemeră, ci si o ist ...

Femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie
08/05/2024 11:22

Femeile incă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul in familie, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, cu prile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei