Top 3 pași importanți pentru o mutare în casă nouă

familie tanara in casa noua

Dimensiune font:

| 28-02-2023 11:15

 Mutarea de la apartament la casă este un proces pe care nimeni nu îl poate uita. Atât efortul depus pentru strângerea și mutarea lucrurilor, cât și satisfacția pe care o simți pentru această reușită sunt amintiri ce ne însoțesc mereu.

Cumpărarea primei case este o amintire tare dragă. Deși procesul unei mutări necesită un efort fizic și mintal, în timp ne amintim doar părțile frumoase ale acestuia. O casă nouă înseamnă de obicei o nouă locație, un nou început și, ceea ce ne interesează cel mai mult, mobilier nou și elegant.

Deși mobilarea unei case duce shopping-ul la un nou nivel, acest lucru poate fi uneori copleșitor. Cei ce doresc să se degreveze de această sarcină aleg de multe ori să colaboreze cu un designer de interior. Rolul unui designer este de a identifica, înțelege și de a pune în practică dorințele clienților, iar rezultatul final să fie cel puțin la nivelul așteptărilor lor.
Dacă decizi să te ocupi singur de mobilarea casei, ai nevoie de timp pentru a putea acumula cât mai multe informații. Astfel, vei evita să faci greșeli ce pot costa scump. Iată câteva idei de care este bine să ții cont înainte de a începe:

Documentarea online
Ușurința și popularitatea de a cumpăra mobilier online a crescut semnificativ în ultimii ani. Există atât de multe opțiuni când vine vorba de mobilier pentru living, dormitoare și bucătărie, încât ai pierde săptămâni întregi dacă ar trebui să vizitezi toate magazinele fizice.

Ca să poți păstra o linie clară, specialiștii recomandă să începi prin a te concentra pe o singură încăpere. După ce ai ales stilul și culoarea care vrei să predomine, poți începe căutarea electrocasnicelor. Majoritatea persoanelor aleg, datorită spațiului mai mare disponibil, electrocasnice de dimensiuni standard sau XL, precum un frigider side by side sau chiar un frigider independent și o combină frigorifică.

Măsurătorile
Înainte de a face cumpărăturile, trebuie să îți cunoști spațiul măsurând suprafața sau apelând la documentele primite de la constructor. Astfel îți vei face o idee mai bună asupra formei și dimensiunii încăperilor din noua ta casă. În cele mai multe cazuri, oamenii aleg să cumpere un mobilier creat la comandă, mai ales pentru bucătărie.

Deoarece aceasta este încăperea cu cel mai mult mobilier și, atât din punct de vedere estetic, dar mai ales practic, ai nevoie de o compartimentare perfectă a spațiului. Pentru living, dormitoare, hol și băi poți alege din multitudinea de modele disponibile pe site-urile magazinelor de profil. Pentru a merge la sigur, nu ezita să apelezi la aplicațiile de design interior gratuite.

Cumpărarea pe rând
Chiar dacă entuziasmul este mare, nu este recomandat să cumperi tot mobilierul odată. Acest lucru ar implica plata unei sume foarte mari și ți-ar îndepărta atenția asupra stilului din fiecare cameră.

Înțelept este să începi cu piesele de bază și să adaugi ulterior orice piese suplimentare îți dorești. Concentrează-te mai întâi pe piesele de bază și cumpără spre final accesoriile. Este adevărat că acestea au un rol important în crearea imaginii de ansamblu a oricărei încăperi și creării sentimentului de familiaritate, dar le poți achiziționa pe rând. Ideal este să cumperi la început toate piesele importante, ale căror costuri sunt mai ridicate. Astfel, poți fi sigur că vei avea baza, strictul necesar, putându-te muta mai repede decât dacă ai aștepta ca totul să fie gata.

Chiar dacă este ușor cazi pradă oboselii acumulate pe parcursul unei mutări, fă un efort și bucură-te de această reușită. Cu siguranță a fost realizată în urma unor eforturi susținute, ale căror roade sunt chiar în fața ta. Acesta va fi noul cămin al familiei tale, unde veți avea parte de multe momente minunate.

Sursa foto: Shutterstock

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Blagesti, cu sediul in comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, telefon 0334.805.110, fax 0334.805.109, e-mail primaria _blagesti@yahoo.com, cod fiscal 4834777. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Bun imobil - cladire administrativa (chiosc), in suprafata de 28 mp, si teren aferent, in suprafata de 44 mp, situat in intravilanul satului Blagesti, comuna Blagesti, Str. Primariei nr. 9, judetul Bacau, identificat cu numar cadastral 75133, inscris in cartea funciara nr. 75133, apartinand domeniului privat al Comunei Blagesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Blagesti nr. 29/29.03.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa depusa la sediul Comunei Blagesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 14.05.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.05.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartiment Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate: unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.05.2024, ora 10.00, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Buhusi, oras Buhusi, Str. Doctor Carol Davila nr. 1, judetul Bacau, cod postal 605100, telefon 0234.265.745, fax 0234.265.744, e-mail: jud-buhusi-gref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 22.04.2024.
Ai probleme cu aerul condiționat acasă? Descoperă care sunt cele mai frecvente greșeli în montarea sa
21/05/2024 16:34

Poză de Carlos Lindner pe Unsplash.com   Montarea unui sistem de aer conditionat la domiciliu este o investitie semnificativă, atat din punct de vedere financiar, cat si in ceea ce priveste confortul si ...

VIDEO O mamă cimpanzeu își jelește de luni de zile puiul mort la o grădină zoologică din Spania
21/05/2024 11:55

 Vizitatorii grădinii zoologice Bioparc din Valencia au fost intampinati in ultimele 3 luni de o scenă emotionantă: o mamă cimpanzeu isi poartă după ea puiul mort, neputand să ii dea drumul, relatea ...

Cursă auto demnă de „1001 de nopți”. Primul raliu auto intercontinental românesc, în 1905: din București până în inima Persiei
19/05/2024 16:40

 La inceputul anului 1905, George Bibescu (25 de ani) planifică o aventură demnă de un print: o călătorie cu masina din Bucuresti pană la Teheran. Tanărul era deja considerat „sportiv emerit&r ...

 Vaze Înnoite: Magia Hârtiei Creponate în Decorul Floral
17/05/2024 14:32

Vaze Înnoite: Magia Hartiei Creponate in Decorul Floral  Cunoscută si sub denumirea de hartie ondulată, este adesea folosită pentru a crea decoratiuni de sărbători, ambalarea cadourilor si real ...

Cosmoenergetica și puterea transformațională în dezvoltarea personală
15/05/2024 14:46

  Cosmoenergetica, o disciplină la intersectia spiritualitătii si stiintei, isi propune să armonizeze energiile umane cu cele cosmice. Originară din cercetările rusesti de la sfarsitul secolului XX, ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Se schimbă modul de generare a CNP-ului. Precizări de la Ministerul Afacerilor Interne despre semnificaţia cifrelor
13/05/2024 10:37

 Odată cu operationalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, un element de noutate il reprezintă generarea codului numeric personal, sens in care Ministerul Afacer ...

VIDEO Kylian Mbappe a făcut anunțul momentului în fotbal
10/05/2024 23:19

 Paris Saint Germain nu a reusit nici in acest sezon să cucerească UEFA Champions League, iar vestea cea mai proastă pentru parizieni a venit vineri, cand Kylian Mbappe a făcut un anunt important privi ...

După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta
10/05/2024 13:57

              "O băutură care va apărea in curand pe piată are un gust mai bun ...

Partidul Puiul Malefic și-a anunțat candidatura. Cele mai ciudate partide înscrise la alegerile europarlamentare 2024
10/05/2024 12:56

 Partide politice cu nume mai putin obisnuite vor participa la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Unele si-au inceput activitatea ca o glumă, altele si-au atribuit acest nume pentru atrage atentia as ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei