default

Dimensiune font:

Un artist celebru stârneşte controverse cu sculpturi uriaşe în formă de UTER. Unde sunt expuse

| 20-11-2018 12:19

Artistul britanic Damien Hirst a stârnit din nou controverse după ce 14 sculpturi din bronz uriaşe ale sale, care prezintă grafic drumul de la concepţie la naştere, au fost dezvelite în faţa Spitalului Sidra din Doha, Qatar.

 

 Instalaţia în aer liber, aflată în faţa spitalului Sidra, este piesa de rezistenţă a Colecţiei de artă modernă care a fost inaugurată săptămâna aceasta la Doha.

Seria de sculpturi create de Hirst, intitulată "The Miraculous Journey", arată un fetus pe parcursul dezvoltării sale în uter. Colecţia culminează cu o sculptură cu o înălţime de 14 metri reprezentând un nou-născut.

Iniţial, sculpturile au fost dezvelite în octombrie 2013, dar ulterior s-a decis acoperirea lor, după ce a stârnit indignarea publicului.
Într-un efort de a atenua sentimentele publicului, oficialităţile au adus un tânăr care a citit un pasaj din Coran referitor la formarea vieţii.

Layla Ibrahim Bacha, specialist în artă, de la Qatar Foundation, instituţia care deţine majoritatea operelor de artă, a spus că este bine că acestea stârnesc controverse şi că sculpturile prezintă chiar misiunea spitalului, dedicat îngrijirii femeilor şi copiilor.

Damien Hirst, cel mai bogat artist britanic în viaţă, este unul dintre membrii fondatori ai mişcării Young British Artists (YBA) din care mai fac parte alţi artişti contemporani celebri, precum Tracey Emin, Sarah Lucas şi Mark Wallinger.

Mulţi dintre membrii YBA au fost studenţi la Goldsmiths College din Londra la sfârşitul anilor '80. Prima expoziţie majoră a lui Damien Hirst, organizată într-un depozit, a atras numeroşi colecţionari de artă influenţi, inclusiv Charles Saatchi, care a devenit ulterior unul dintre cei mai mari susţinători ai săi.

Operele lui Damien Hirst - printre care se află tablouri cu puncte colorate, oi şi un rechin conservat în formaldehidă - au avut adeoseori însuşirea de a-i şoca pe privitori.

În 2008, o licitaţie dedicată operelor sale, organizată pe durata a două zile, a obţinut încasări record de 111 milioane de lire sterline (134,7 milioane euro).

Damien Hirst a câştigat prestigiosul Turner Prize în 1995, iar, în 2012, o retrospectivă a operelor sale organizată la muzeul Tate Modern a devenit evenimentul de profil cu cel mai mare număr de vizitatori pentru un artist solo din istoria acestei instituţii britanice. MEDIAFAX.RO

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Sugestii de nume pentru caine - mascul
03/07/2020 12:56

Sugestii de nume pentru caine - mascul   Grivei, Azorel, Rex, Bruno sau Bubico, sunt unele dintre cele mai cunoscute nume pentru cateii de sex masculin. In ultimul timp, proprietarii de patrupede au in ...

Caz ŞOCANT: Ce au descoperit poliţiştii în sicriul în care fusese îngropată o tânără
01/06/2020 10:06

 Chin Chean, in varstă de 47 de ani, a inceput să dezgroape moarta vineri, in jurul orei 22:00. Cu o zi inainte, bărbatul asistase la inmormantarea fetei. Necrofilul a reuşit să dea de sicriu, insă ...

Nu esti compatibila in pat cu partenerul tau? Iata ce trebuie sa faci
30/05/2020 07:00

Intr-o lume perfecta, barbatul pe care il iubesti este si cel cu care esti perfect compatibila sexual. In pat va sincronizati perfect, chimia dintre voi naste artificii si nici ca puteati avea parte de sex ma ...

Obisnuia sa bea zece cutii de Coca-Cola pe zi. Cum arata britanica care ajunsese la 88 de kilograme
11/05/2020 10:31

 Femeia a ajuns la o greutate de 88 de kilograme si un consum de 300 de cutii de Coca-Cola pe luna, potrivit Daily Mail. Tellam a reusit sa slabeasca mai mult de o treime din greutatea sa cu ajutorul CD-u ...

10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sperma partenerului tau!
09/05/2020 00:05

  Cand vine vorba de sperma, femeile pot avea reactii diferite: fie considera ca este ceva absolut normal si care poate fi discutat ca orice alt subiect, fie sunt retinute in a-si spune parerea sau pur ...

Seminţele de dovleac au un efect surprinzător asupra bărbaţilor
09/04/2020 15:34

Dovleacul este vedeta sezonului, insă dincolo de pulpa de dovleac, delicioasă ca umplutură pentru plăcintă, seminţele de dovleac se dovedesc a fi extrem de benefice, mai ales pentru bărbaţii care işi d ...

Dieta cu lămâie face minuni. Slăbeşti în cinci zile
09/04/2020 13:32

Dieta cu lămaie te ajută să capi rapid pe kilogramele in plus. Urmează meniul de mai jos timp de cinci zile. Iată meniul pe care trebuie să-l urmezi Ziua 1 Începeţi dieta cu o băutură pe bază ...

Alcoolul sanitar, cum îl folosești. Situațiile în care te salvează
09/04/2020 11:26

Alcoolul sanitar te poate salva in multe situatii. Dacă pană acum l-ai folosit pentru dezinfectare, trebuie să stii că te poate ajuta mult mai mult de atat. Pulverizează o solutie din apă rece si alcool ...

Cum faci pâine fără drojdie. Cea mai simplă rețetă pentru acasă
30/03/2020 09:10

Cum faci paine fără drojdie. Cea mai simplă retetă pentru acasă. Zilele acestea, drojdia a inceput să lipsească de pe rafturile magazinelor. Oamenii si-au făcut provizii pentru o posibilă izolare din c ...

Nutriționist, cum îți crești imunitatea și rezistența la boli
30/03/2020 08:51

Medicul nutritionist Mihaela Bilic a spus ce trebuie să mancăm pentru a creste rezistenta la boli. „Wasabi, ghimbir si condimente din belsug pentru cresterea rezistentei la boli. Coronavirus inclus. Da ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!