Mai există ONU și Consiliul de Securitate?

 Dorian OBREJA

Cu certitudine, rândurile ce urmează trebuie așezate sub semnul spuselor lui George Santayana – „cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete”. Pe lângă aceasta, referitor la aceleași rânduri, vă previn că vor conține multe trimiteri la istorie - deci vă vor trebui răbdare și, apoi, timpul necesar pentru a medita, spre a nu suporta amintita condamnare.

Preocuparea pentru constituirea unei entități care să vegheze la pace și să acționeze întru permanentizarea ei durează de mult mai multă vreme decât am crede. Câteodată, nici nu era nevoie de o entitate, ci doar de înțelegerea corectă a lucrurilor: nu mă pot împiedica a mă gândi cu maximă nostalgie la vremurile antice, când, înaintea Olimpiadelor și pe timpul desfășurării lor, războaiele erau oprite!

Venind mai către zilele noastre, fac trimitere la anul 1889, când s-a constituit Uniunea Interparlamentară. O precursoare a Societății (Ligii) Națiunilor, înființată în 1919, adică după primul război mondial și având scopul declarat de a descuraja/preveni asemenea conflagrații globale, menținând pacea pe pământ. Articolul 8 al Pactului Societății prevedea ”reducerea armamentului național la minimul compatibil cu siguranța națională și cu executarea obligațiunilor internaționale impuse printr-o acțiune comună”. Din păcate, Liga Națiunilor a eșuat, drept care a urmat cel de al Doilea Război Mondial.

În 1946, Liga este desființată oficial, după ce, cu un an înainte, mai precis în octombrie 1945, fusese fondată Organizația Națiunilor Unite (cea mai importantă entitate internațională din lume, numărând, actualmente, 193 de state membre. Potrivit Cartei semnate de inițiatori, ONU are, printre misiuni, pe aceea de a asigura pacea mondială. Din păcate - observația îmi aparține - sediul unei asemenea importante entități nu mai este, ca înainte, într-o țară neutră, ci la New York.

Structura ONU este împărțită în cinci secțiuni, dintre care, important pentru rândurile de față, amintesc Consiliul de Securitate - responsabil pentru menținerea păcii la nivel internațional, având 15 membri, dintre care 5 state cu drept de veto (China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite) și 10 alese, periodic, alese. De subliniat că, în vreme ce alte organe ale ONU pot face doar recomandări, Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii, pe care statele membre sunt datoare să le accepte și aplice (asta în teorie).

ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii în regiunile unde un conflict armat a încetat sau a fost suspendat, pentru a încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de a relua ostilitățile (prin intermediul forțelor militare alcătuite voluntar de statele membre și denumite ”căștile albastre”).

Nu-mi pot reprima întrebarea: de ce forțele respective nu sunt trimise în zone fierbinți înainte de izbucnirea conflictelor...Și asta pentru că, în ciuda organizării, teoretic fără cusur, secolele XX și XXI au cunoscut, în continuare, conflicte sângeroase, soldate și nenumărate victime, nu doar între combatanți, ci și printre civili, precum și cu migrații masive ale populației. Să aducem în discuție doar cele  întâmplate în Coreea, Vietnam, Afganistan, Cambodgia, Irak, teritoriul fostei Iugoslavii.

Și reiau întrebarea, direcționând-o, punctual, către zonele de maximă tensiune de astăzi: Ucraina și Orientul Mijlociu. Mai există ONU și Consiliul de Sccuritate, sau locul lor a fost luat, abuziv, de NATO?