200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, la MNLR

Afis-Alecsandri-200

Dimensiune font:

| 16-07-2021 12:30

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași continuă seria de activități dedicate.
Deși data nașterii sale provoacă încă controverse (sunt cunoscuți trei ani posibili – 1818, 1819 și 1821), se acceptă data aleasă chiar de Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821: „Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie…” („Suvenire din viața mea”, Mircești, 1865).
Sâmbătă, 17 iulie 2021, începând cu ora 11:00, va avea loc evenimentul „Povestea conacului fermecat”, la Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești, în parteneriat cu Primăria Comunei Mircești și cu Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Mircești.
În deschidere, publicul va asista la un moment poetic pregătit de Iulia Deloiu-Trif, actriță la Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași și apoi la un recital de chitară susținut de Ioan Trif, elev la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași. Va urma o ediție din programul de educație muzeală „Vasile Alecsandri și Academia copiilor”, care va include un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Mircești și o prezentare a casei memoriale, cu elevi din Mircești ca muzeografi. La final, aceștia vor pregăti o expoziție cu desene inspirate din opera scriitorului, numită „Pasteluri pe sfoară”.
Programul continuă cu un atelier de desen având la bază ilustrații ale conacului din Mircești, o expoziție creativă a lucrărilor elevilor și un atelier de teatru interactiv și dezvoltare personală bazat pe piesele lui Vasile Alecsandri.
La Iași, ziua de 21 iulie 2021, în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, va fi marcată prin câteva evenimente ce vor avea loc la Muzeul „Mihai Eminescu”. Publicul este invitat la vernisajul expoziției aniversare „Alecsandri 200”. Expoziția este realizată în parteneriat cu Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale și prezintă fragmente din viața și activitatea scriitorului din perioada petrecută de acesta la Mircești, punând accent pe activitatea sa de poet, prozator și dramaturg. Expoziția va putea fi vizitată doar până la data de 1 august 2021.
Vernisajul va fi urmat de lansarea volumului aniversar „Vasile Alecsandri. 200 de ani de la naștere (1821-2021)”, coordonat de dr. Sorin Iftimi, muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Național Muzeal „Moldova” Iași. Volumul a apărut în anul 2020 la Editura Palatul Culturii. Totodată, MNLR Iași va lansa o medalie aniversară Vasile Alecsandri – Bicentenar (1821-2021).
Pe tot parcursul anului 2021, MNLR Iași organizează activități dedicate lui Vasile Alecsandri – expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale. Mai multe detalii se află pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iaşi: PSD şi-a lansat candidaţii pentru Primăria şi Consiliul Local Iaşi
13/05/2024 22:01

Candidaţii Partidului Social Democrat - Municipiul Iaşi pentru funcţia de primar şi locurile de consilieri locali au fost lansaţi, luni, in cursa electorală. Cu acest prilej, preşedintele Organizaţiei M ...

Trei bărbaţi din Vaslui, arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj: Percepeau dobândă dobândă şi de sută la sută
13/05/2024 21:37

Trei bărbaţi din Negreşti, judeţul Vaslui, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj, ei fiind acuzaţi că dădeau bani imprumut cerand dobanzi de pană la sută la sută. Conform a ...

Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei