Alianța de guvernare PNL-USR-PLUS este funcțională și la Iași

1viceprimari1
1viceprimari

Dimensiune font:

| 08-06-2021 15:00

Conducerea Primăriei este completă: Juravle şi Baciu sunt noii viceprimari ai Iaşului! * alegerea celor doi s-a făcut cu unanimitatea voturilor consilierilor care au participat la procedura de vot (14 din 27) * USR-PLUS nu a particpat la vot, în timp ce consilierii PSD s-au abţinut * Daniel Juravle este de profesie economist, doctor în economie și profesor asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor - UAIC Iași * la rândul său, Cezar Baciu este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cu un master în Inginerie și Management

 

 

Şedinţa de ieri a consilierilor locali, una extraordinară, a avut drept subiect principal stabilirea celor doi viceprimari. Nominalizările au confirmat zvonurile din ziua precedentă, surse din Primărie susţinând că vor fi propuşi Daniel Juravle din partea PNL Iaşi, respectiv Cezar Baciu, consilierul USR-PLUS exclus din această formaţiune după ce a votat bugetul oraşului. Evident, acesta din urmă a contestat decizia, prin urmare, până la soluţionarea speţei de către magistraţi, el rămâne în continuare consilier local, fiind eligibil pentru a ocupa funcţia de viceprimar. De altfel, nominalizarea sa a fost făcută de primarul Mihai Chirica. „Ne conturăm un pas către normalitate. Am fost emoţionat când s-a votat bugetul, nu am avut timp să-i mulţumesc lui Cezar Baciu. Sunt membru PNL, la Iaşi suntem în alianţă cu PMP, iar România şi-a ales o cale, în urma alegerilor din 2020, pe care trebuie să mergem până la capăt. Şi-o să intrăm la guvernarea locală cu partidele care fac guvernare. Motiv pentru care îl propun pe Cezar Baciu pentru funcţia de viceprimar”, a spus edilul-şef.

USR-PLUS se delimitează de răzvrătitul Baciu

Au fost singurele nominalizări, întâmpinate cu reproşuri de consilierii USR PLUS. „Ştim cu toţii că birourile USR-PLUS au emis decizia de excludere din rîndurile partidului a lui Cezar Baciu. De altfel, toţi cei  8 consilieri USR-PLUS ne delimităm de domnia sa, de poziţiile publice pe care le emite până la pronunţarea instanţei. Nu susţinem propunerea, aşa cum nu susţinem o altă propunere venită din partea altui partid. Am militat pentru o conducere transparentă, competentă, am trimis PNL Iaşi condiţiile noastre. Nu am primit niciun răspuns. Prin urmare nu vom participa la vot”, a spus Ana Raluca Roşu, liderul de grup al consilierilor USR-PLUS. La rândul lor, social-democraţii din Consliul Local au anunţat că se vor abţine de la acest vot. „PSD nu înţelege modul în care coaliţia locală aflată la guvernare înţelege să facă politică, motiv pentru care PSD nu va propune niciun candidat pentru funcţia de viceprimar. Mai mult decât atât, PSD se va abţine de la votul pentru alegerea viceprimarilor”, a afirmat Bogdan Balanişcu, liderul grupului consilierilor PSD. În fine, consilierii PMP au afirmat că susţin nominalizările lui Juravle şi Baciu, neavând nicio propunere proprie.

Primarul, mulţumit de noua echipă

S-a trecut la vot, unul secret. Cu 14 voturi pentru, Daniel Juravle şi Cezar Baciu au fost validaţi pe cele două posturi. Mai mult, Juravle a fost votat ca înlocuitor al primarului pe perioadele în care acesta nu-şi va putea exercita atribuţiile. „Alianța de guvernare PNL-USR-PLUS este de astăzi funcțională și la Iași. Timp de prea multe luni, anumite persoane, cu agendă politică personală, au vrut să pună frână dezvoltării Iașului. Alături de consilierii locali responsabili, de la PNL, PMP și USR-PLUS, am reușit configurarea unei majorități politice stabile și responsabile. Astfel, a fost votat bugetul municipiului Iași, pentru ca proiectele de investiții și buna funcționare a orașului să continue. De astăzi, prin votarea celor doi viceprimari, avem echipă completă și în executivul Primăriei. Am susținut candidaturile lui Daniel Juravle și Cezar Baciu pentru aceste importante demnități publice și am convingerea că tinerețea și dinamismul lor vor fi de mare ajutor în performanța echipei administrative a orașului nostru”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cine sunt noii viceprimari

Daniel Juravle are 35 de ani și este de profesie economist. Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Administrație Publică, este doctor în economie și profesor asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. „Le mulțumesc consilierilor locali care au înțeles necesitatea completării administrației locale. Îi invit la dialog pe toți membrii Consiliului Local, indiferent de partidul din care fac parte. Îmi doresc să ne apucăm de treabă și să facem bine pentru Iași. Avem bugetul aprobat, avem multe proiecte care vor deveni realitate. Sunt un om de echipă, iar alături de primarul Mihai Chirica, alături de colegii de partid și de alianță, sunt încrezător că vom reuși”, a spus viceprimarul Daniel Juravle.

Cezar Baciu are 27 de ani și este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cu un master în Inginerie și Management. La alegerile locale din 2020 a fost ales consilier local pe listele USR-PLUS. „Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru susținere. O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei, pe care mi-o asum. Voi lucra în folosul cetățenilor, conform jurământului pe care l-am depus în fața acestora, alături de colegii din alianța PNL-USR-PLUS. Foarte multe amendamente propuse de grupul USR-PLUS se regăsesc în proiectul de buget al Municipiului Iași votat pe anul 2021 și este responsabilitatea noastră să le transpunem în practică”, a afirmat viceprimarul Cezar Baciu.

PSD: „Iaşul a intrat oficial pe mâna PNL şi USR-PLUS!”

PSD consideră că, odată cu alegerea celor doi viceprimari ai municipiului (Daniel Juravle şi Cezar Baciu), în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, desfăşurată ieri, Iașul a intrat oficial pe mâna PNL și USR. „Este foarte clar că s-a format o alianță în Consiliul Local, că PNL și USR-PLUS, printr-un consilier ales în urmă cu doar câteva luni pe listele USR-PLUS, sunt responsabili atât la nivel local, cât și la nivel național de ceea ce se întâmplă cu proiectele ieșenilor. Am văzut că disputele și orgoliilor locale, alături de lipsa proiectelor concrete de anvergură ale administrațiilor liberale și problemele penale ale liderilor liberali, au condus la eliminarea Iașului de pe lista finanțărilor importante prin PNRR. Iașul nu are nici alte proiecte majore finanțate de la nivel central, cu toate că județul și municipiul au la conducere doar oameni din partidele aflate la guvernare la nivel național. Noi vom lupta în continuare pentru ca Iașul să fie acolo unde îi este locul, de principal județ al țării cu o populație de peste un milion de locuitori”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași. „Ieșenii nu au câștigat nimic astăzi. Au câștigat din nou jocurile de culise, înțelegerile pe sub mână și interesele personale. Din păcate, PNL a demonstrat din nou că este un partid care ignoră regulile democratice, că transparența, respectul și colaborarea onestă sunt doar sloganuri de campanie electorală. Proiectele Iașului rămân, la fel, doar la nivel de declarații politice și, într-un caz fericit, ajung la nivel de machete. Aleșii locali ai PSD vor rămâne, ca și până acum, în Opoziție și vor susține în continuare că ieșenii trebuie să fie puși pe primul loc, că inclusiv la nivelul Iașului se poate duce o politică onestă, transparentă, corectă și în interesul oamenilor”, a explicat Bogdan Balanișcu, liderul grupului consilierilor municipali PSD. Lucian STATE

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Artiștii de la Naționalul ieșean, invitați la un important festival de la Suceava
14/05/2024 15:58

  Spectacolul Teatrului National Iasi, „Lysistrata, dragostea mea” de Matei Visniec, in regia lui Zalán Zakariás, este invitat să participe la cea de-a VIII-a editie a Festivalu ...

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat în recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie și recuperare medicală pentru adulţi, copii și bebeluși, inaugurată în Palas Campus
14/05/2024 14:22

Clinica Kinetic Sport&Medicine, specializat in recuperare medicală, ortopedie, fizioterapie, kinetoterapie si recuperare medicală pentru adulţi, copii si bebelusi, inaugurată in Palas Campus Iasi, 14 m ...

Scandal de corupție în Primăria Bacău. Funcționar prins în flagrant când lua o mită de 4.000 de euro
14/05/2024 12:59

Un angajat al Primăriei Bacău, functionar la Direcţia Administrare Baze Sportive, a fost prins in flagrant, sambătă, 11 mai 2024, cand lua o mită de 4.000 de euro. Salariatul a pretins bani de la un cond ...

Motocicletă izbită violent de o fântână, într-un sat din Suceava. Un tânăr a murit și altul a fost grav rănit
14/05/2024 12:46

O persoană a murit, iar alta a fost grav rănită in urma unui grav accident de motocicletă produs pe raza satului Sălăgeni din comuna Dumbrăveni, judetul Suceava. Un accident rutier incheiat tragic a avu ...

Mașină spulberată de tren, în Neamț. Șoferul care a forțat trecerea de cale ferată a scăpat teafăr
14/05/2024 12:19

Un nou accident feroviar s-a petrecut in judeţul Neamţ. Masina unui conducător auto iresponsabil, care nu a fost rănit, a fost surprins pe calea ferată de o garnitură a unui tren de persoane. Pompierii d ...

Sinucidere bizară în Constanța. Un șofer de TIR din Neamț, dat dispărut, s-a aruncat de pe podul de la Agigea
14/05/2024 12:07

Politistii din Constanta au fost chemati să deslusească un caz misterios petrecut marti, 14 mai 2024. Tragedia a avut loc dimineată pe podul de la Agigea, unde un bărbat de 37 de ani, dat dispărut de cătr ...

Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria
14/05/2024 09:39

De Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfăsura editia a treia a proiectului cultural Literatura de langă noi. Focus: Ungaria. Evenimentul va avea ...

Ungaria, despre războiul din Ucraina: O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator
14/05/2024 09:18

Guvernul maghiar nu doreşte să participe in niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca in următoarele săpt ...

Palatul Culturii se pregătește de bal
14/05/2024 09:00

Cea de-a treia editie a Balului Palatului din Iasi va avea loc la finalul acestei luni. Manifestarea, desfăsurată la Palatul Culturii, este organizată de Complexul Muzeal National Moldova Iasi, Opera Nation ...

Proiectele de infrastructură ale Iașului rămân înțepenite
14/05/2024 08:36

* se intrevede posibilitatea ca proiectele Variantei Ocolitoare Podu Iloaiei si Variantei de Ocolire Iasi Sud (Uricani – str. Cicoarei – str. Arh. Berindei – intersectie Soseaua Nicolina) să ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei