Filmul prostiei, regizat în jurul unei avarii FOTO
Dimensiune font:
O avarie la o conductă de apă a inundat ieri o parcare şi bulevardul Alexandru cel Bun. Deşi cetăţenii din zonă au anunţat imediat avaria, echipele de intervenţie ale Apavital s-au lăsat aşteptate mai bine de două ore. Mai mult, în timp ce bulevardul era plin de apă, o maşină aparţinând firmei de salubrizare spăla în voie strada.
O avarie de proporţie la o conductă Apavital s-a produs ieri dimineaţă, în cartierul Alexandru cel Bun. Conducta ce alimentează blocurile dintre zona Familial şi Piaţa Voievozilor a cedat şi a umplut cu apă parcarea din faţa magazinului Billa şi o bună parte din bulevardul Alexandru cel bun. Mai mult, o tonetă a fost pe punctul de a fi inundată, iar mai multe autoturisme parcate au fost cuprinse de apă. Oamenii din zonă se plângeau că au sesizat dispeceratul Apavital încă de la ora 10, dar echipa de intervenţie şi-a făcut apariţia în zonă după mai bine de două ore, apa transformând zona într-un adevărat lac de acumulare şi încurcând circulaţia. „Am avut noroc că nu mi-a inundat modulul. Din cauza operativităţii lor, nu am făcut vânzare deloc, deoarece parcă era Bahluiul aici şi am fost pe punctul să-mi pierd marfa. Cine plăteşte pierderile de apă? Tot noi. Este o bătaie de joc!”, ne-a spus un comerciant sub toneta căruia a avut loc avaria. În tot acest timp, şoferii care au încercat să-şi scoată maşinile din zona inundată au avut de-a face cu o adevărată provocare. „De două ore tot sunăm la ei şi nu mai apar. M-am udat tot la picioare. Cine îmi decontează încălţămintea? Este tipic românesc!”, a exclamat proprietarul unui autoturism care s-a aventurat prin apă până peste glezne pentru a se urca în maşină.
Pentru a accesa GALERIA FOTO/VIDEO click AICI
Haz de necaz
Pentru ca peisajul să fie şi mai pitoresc, o maşină aparţinând firmei de salubrizare spăla în voie bulevardul inundat. Pe la ora 12, şi-au făcut apariţia în zonă şi echipele Apavital, care, bineînţeles nu au putut interveni din cauza unei Dacii 1300 parcată exact în dreptul unde trebuia tras excavatorul, pentru a săpa şi a ajunge la magistrala fisurată. Fiind chemat, proprietarul autoturismului „de epocă” nu prea a avut cum să o mute, deoarece maşina nu avea baterie. Aşa că, omul a mers din nou acasă şi a adus sursa de curent. Nici de această dată nu i-a reuşit. După ce s-a chinuit să descuie autoturismul, încuietoarea fiind prinsă cu şuruburi, într-un final a reuşit să pună bateria, dar maşina tot nu a vrut să pornească. Şurubăreala a continuat, spre disperarea muncitorilor şi trecătorilor, care făceau haz de necaz. Între timp, de plictiseală, conducătorul buldo-excavatorului s-a gândit să-şi spele „jucăria”. A mers unde apa era mai adâncă, a ridicat utilajul şi a început să accelereze înainte şi înapoi stropind tot ce i-a ieşit în cale.
O defecţiune „minoră”…
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Apavital au susţinut că problema va fi remediată în jurul orei 16.00. Întrebaţi de ce timpul de intervenţie a fost atât de mare, aceştia au susţinut că nu erau echipaje disponibile în zonă şi că trebuia aşteptată golirea de apă a magistralei. „Avaria s-a produs la o conductă de azbociment cu diametru de 100 mm. Nu a fost o avarie de mari dimensiuni, cu toate că, la prima impresie aşa s-ar fi părut. A trebuit să aşteptăm golirea instalaţiei, pentru a putea interveni”, a declarat Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al Apavital. Acesta a mai precizat că, din cauza avariei, au fost afectaţi ieşenii din strada Roman Vodă, strada Muşatini şi, parţial, cei de pe bdul Alexandru cel Bun. Andrei HURBEA, Tudor DAMASCHIN
***
„Din cauza operativităţii lor nu am făcut vânzare deloc. Parcă era bahluiul aici” - proprietar de tonetă
***
„De două ore tot sunăm la ei şi nu mai apar” - şofer intrat la apă
* * *
„Nu a fost o avarie de mari dimensiuni, cu toate că, la prima impresie aşa a părut” - Răzvan Manolache, purtător de cuvânt ApaVital
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau