1TUIASI

Dimensiune font:

Finanţare record pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”

| 17-01-2020 19:29

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi a contabilizat în ultimul an cea mai mare sumă atrasă vreodată pe proiecte de tip Erasmus+ cu ţări europene şi din afara Uniunii Europene - un total de aproximativ 1,3 milioane de euro, dar şi cel mai mare număr de mobilităţi de când desfăşoară astfel de programe de schimburi academice sau de practică.

Nu doar numărul mobilităţilor a crescut, ci şi numărul acordurilor valabile semnate cu diverse universităţi. Astfel, dacă la nivelul anului 2018 erau 486 acorduri cu universităţi din ţări europene, în 2019 numărul lor a ajuns la 520, în ceea ce priveşte spaţiul non-UE, acordurile au crescut şi mai puternic, de la 80 la 132.

Programele de tip Erasmus+ reprezintă unele dintre cele mai dinamice domenii de activitate ale universităţii noastre. Numărul colaborărilor, al participanţilor şi, implicit, sumele alocate au crescut de la un an la altul. Din anii 2017-2018 aceste activităţi au evoluat continuu, fapt care se datorează şi prezenţei Politehnicii ieşene la diferite evenimente educaţionale internaţionale. De fapt, în cadrul acestora s-au consolidat colaborările care au condus la încheierea acordurilor Erasmus cu ţările non-UE, un segment care devine tot mai important”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul universităţii.

Reprezentanţii universităţii, de la Prorectoratul responsabil cu relaţiile internaţionale, spun că se remarcă şi faptul că TUIASI a devenit o instituţie de învăţământ superior căutată la nivel internaţional pentru a fi încheiate astfel de parteneriate. Dincolo de faptul că grantul obţinut pentru colaborări cu ţări din afara UE a crescut şi reprezintă în momentul de faţă al patrulea ca valoare din ţară, din 52 de universităţi implicate în program, s-au intensificat şi solicitările de parteneriate venite din exterior. „Creşterea mare la nivel non-european arată un apetit de colaborare vizibil. Acum patru ani, când am început pentru prima dată programul, noi căutam partenerii, dar de cele mai multe ori în ultimii doi ani am început noi să fim căutaţi ca parteneri. A crescut şi numărul celor care vin în universitate, atât profesori, cât şi studenţi”, a declarat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relaţiile internaţionale la TUIASI.

Momentan, în ceea cep priveşte colaborări cu state din afara Uniunii Europene, TUIASI are 132 de parteneriate cu universităţi din 31 ţări: Africa de Sud, Albania, Algeria, Azerbaidjan, Bhutan, Brazilia, Chile, China, Canada, Capul Verde, Egipt, Georgia, India, Indonezia, Iordania, Israel, Kazahstan, Japonia, Malaiezia, Madagascar, Maldive, Maroc, Mexic, Peru, Republica Dominicană, Republica Moldova, SUA, Thailanda, Tunisia, Ucraina şi Vietnam.

Acordurile, atât cu ţări UE, cât şi cele cu ţări non-UE, au şi componente de schimb academic, dar şi componente de practică, iar studenţii adesea aleg să rămână şi un an de zile cu o bursă, jumătate petrecută la universitate şi jumătate în industrie, la un partener din domeniu. Reprezentanţii universităţii spun că situaţia studenţilor care-şi extind stagiul Erasmus de la un semestru la un an de zile se regăseşte şi în rândul celor care vin la Iaşi să studieze la TUIASI. „Avem studenţi care-şi extind stagiul Erasmus de la un semestru la un an de zile, când îl numărăm pe hârtie e tot unul singur. În proporţie de 60%, cei care vin în primul semestru stau şi în semestrul al doilea, o proporţie similară fiind şi în zona de outgoing, în special pe programele de practică. Am avut o creştere semnificativă în ultimul an şi la formarea profesorilor şi a personalului administrativ, am şi cerut în ultimii doi ani suplimentare de fonduri, care a fost acceptată, pentru ca mai mulţi profesori să plece la evenimentele organizate în cadrul International Staff Week”, a completat prof. univ. dr. ing. Irina Lungu.

Aceasta a punctat că există şi o componentă umană şi socială foarte importantă a acestui program. Din chestionarele completate de studenţi când se întorc înapoi la TUIASI reiese faptul că aceştia, deşi se temeau să facă o deplasare, mai ales în zonele din afara UE, au aflat că pot fi independenţi, că pot face faţă fără să le fie frică şi că au descoperit alte valenţe ale comportamentului lor în contexte diferite. Laura RADU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
FOTO - Ciocnire frontală între un Logan şi un Passat la Mogoşeşti
23/02/2020 14:18

Un accident rutier spectaculos a avut loc in jurul orei 12.30 pe raza comunei Mogoşeşti, unde două maşini (un Logan de culoare blue-marin şi un Volkswagen Passat de culoare argintie) s-au ciocnit frontal. ...

Un deţinut a ucis doi pedofili în închisoare. “Le-am făcut tuturor o favoare”
23/02/2020 10:41

Desi cei doi deţinuţi bătuţi au primit ingrijiri medicale din partea personalului medical din inchisoare, David Bobb, in varstă de 48 de ani a murit in drum spre spital, iar De Luis-Conti a murit trei zile ...

FOTO: Două persoane au murit într-un grav accident rutier, la Bârlad
23/02/2020 10:12

Ora 08.05, eveniment rutier in care a fost implicat un autoturism si in urma căruia si-au pierdut viata 2 persoane in  Barlad, pe  str. Tecuciului. Autoturism implicat - inmatriculat in judetul Vasl ...

Tratamentul ridurilor cu toxina botulinică
23/02/2020 09:54

Considerat in Statele Unite „tratamentul din pauza de cafea”, tratamentul de rejuvenare facială cu toxina botulinică reprezintă o metodă neinvazivă, rapidă şi eficientă de corectare a riduri ...

Accident grav în județul Iasi. O persoană încarcerată după ce a intrat cu mașina într-un copac
22/02/2020 21:20

Un tanar in varsta de 27 de ani a intrat cu un autoturism marca BMW intr un copac. Pe fondul vitezei si a consumului de alcool barbatul a fost la un pas de moarte. A fost nevoie de interventia unuo echipaj de d ...

Paşi importanţi pentru Autostrada Braşov-Bacău
22/02/2020 10:35

    Procesul de achiziţie pentru Studiul de fezabilitate a autostrăzii Braşov-Bacău este in faza finală, iar luna aceasta este posibil să se incheie contractul pentru realizarea acestuia, a an ...

Primăria Piatra Neamţ vrea să salveze Cinematograful „Mon Amour”
22/02/2020 10:28

  La Piatra Neamţ au inceput discuţiile privind preluarea de către administraţia locală a Cinematografului „Mon Amour”. RADEF, regia natională care detine cinematograful, este intr-o sit ...

Un tânăr mort de beat a avariat trei autoturisme, în Alexandru!
22/02/2020 09:39

În această dimineată, la ora 04,55, un apel la numărul unic 112 anunta producerea unui accident rutier in Iasi, soldat cu pagube materiale. Un tanăr, in varstă de 28 de ani, din municipiul Iasi, in ...

Percheziţii la contrabandişti din Botoşani
22/02/2020 09:34

    Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi şi Secţiei Rurale nr. 4 Dorohoi, au pus in executare şase ma ...

„Oraşul cu fete sărace”, o nouă premieră la Teatrul Naţional
22/02/2020 08:37

      La Teatrul Naţional Iaşi va avea loc astăzi un eveniment de excepţie, sub inconfundabila semnătură a regizorului Radu Afrim: premiera spectacolului „Oraşul cu fete sărace&r ...