O profesoară ieşeancă, Directorul Anul 2023

1directoare

Dimensiune font:

| 11-10-2023 07:59

Este vorba de Raluca Cozma, director la Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași * aceasta a atras fonduri de 507.000 euro în anul școlar 2022-2023 * în compatiţie au fost înscrişi peste 200 de directori de școli, licee și grădinițe din întreaga țară

Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, organizată de AVE pentru al șaptelea an consecutiv, și-a desemnat câștigătorii. Astfel, patru directori de școală din România care au transformat viețile elevilor, dar și școlile pe care le conduc au fost premiați pentru proiectele în care s-au implicat în anul școlar 2022 – 2023. Directorul Anului 2023 a fost desemnată Raluca Mariana Cozma de la Școala Gimnazială „Ion Ghica” din Iași dintre-un total de peste 200 de directori din toate județele țării înscrişi anul acesta pentru una dintre cele patru categorii de premii: Inovare, Egalitate de Șanse, Antreprenoriat, precum și marele premiu, Directorul Anului 2023.

Fonduri de peste 787.000 de euro în patru ani de activitate

Raluca Mariana Cozma a fost premiată pentru implicarea și reușitele de care a dat dovadă, precum renovarea și reabilitarea întregii școli, dar și a spațiilor din exteriorul acesteia. Mai mult, din 2019 când a fost numită în funcția de director și până acum a atras fonduri în valoare de peste 787.000 euro pentru proiectele din școală.

Ca să contribuie la reducerea absenteismului și creșterea rezultatelor școlare, directorul Raluca Mariana Cozma a consolidat relația cu părinții și comunitatea locală, în așa fel încât aceștia să fie mai implicați în viața școlii. Iar pentru ca elevii și profesorii să își poată desfășura orele cu rezultate optime, a dotat școala cu laptopuri și videoproiectoare în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Astfel, prin proiectele și implicarea sa, a reușit să reducă nivelul abandonului școlar de la 1,7% la 0.03% și a crescut promovabilitatea la Evaluarea Națională la 94% în 2023, de la 78% în 2021.

Pentru perioada 2022 - 2027, a obținut acreditări Erasmus+ cu o valoare de peste 200.000 de euro și  36 de profesori și 62 de elevi vor participa la schimburi de experiență în școli din străinătate. Printre alte reușite se află și accesarea proiectului „Școala în siguranță”, în valoare de aproximativ 132.000 euro și a proiectului „Hai afară la-nvățare!”, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, care-și propune abordarea predării la clasă printr-un mod creativ, folosind educația non-formală.

Raluca Mariana Cozma a introdus opționale de Educație financiară, Educație juridică și Teatru pentru a atrage și păstra elevii în școală. Alături de UNICEF România, a implementat un proiect în valoare de 29.000 de euro prin care școala a devenit hub de învățare pentru copiii ucraineni din Iași.

Alţi doi finalişti sunt din Iaşi

Pe scena Ateneului Român au urcat directori ale căror povești de succes au impact real în transformarea școlilor pe care le conduc și pot fi exemple de urmat. La categoria Antreprenoriat a fost premiată Diana Brătucu de la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova (jud. Dolj), premiul pentru Inovare a fost câștigat de Vasile Benedek de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, (jud. Sălaj), iar cel pentru Egalitate de Șanse merge la Rosemarie Delia Cocoană de la Școala Gimnazială Eșelnița (jud. Mehedinți). Câștigătorii au fost selectați printr-un proces riguros în care au fost implicați peste 70 lideri din business și experți în educație. Doi dintre directorii finaliști din acest an sunt din Iași: Bogdan Liviu Lavric, de la Școala Gimnazială Chicerea, comuna Tomești, Iași nominalizat la categoria Egalitate de Șanse și Beatrice Carmen Zelinschi de la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” din Iași, printre finaliștii de la categoria Antreprenoriat.

Felicitată de autorităţile locale

Printre primii care au felicita-o pe directoarea Cozma a fost primarul Mihai Chirica. „Este o realizare deosebită, care onorează întreaga activitate a doamnei director și care bucură întreaga comunitate ieșeană! Satisfacția noastră este cu atât mai mare cu cât trei din cei 17 finaliști ai competiției au fost ieșeni, ceilalți doi nominalizați fiind doamna Beatrice Carmen Zelinschi, directoarea Colegiului Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” din Iaşi, nominalizată tot la categoria Antreprenoriat, și domnul Bogdan Liviu Lavric, directorul Şcolii Gimnaziale Chicerea din comuna Tomeşti, nominalizat la două categorii, Egalitate de Şanse şi Antreprenoriat.

O felicit și pe această cale pe doamna prof. Raluca Mariana Cozma pentru această recunoaștere a muncii pe care o depune de peste 20 de ani în sistemul de învățământ ieșean, din care patru în calitate de director, o carieră clădită pe seriozitate, spirit inovator, implicare în numeroase proiecte educaționale şi respect față de valorile școlii. Voi fi întotdeauna un susținător al dezvoltării educației ieșene, domeniu prioritar pe agenda mea și în care văd cheia creșterii intelectuale a oricărei comunități care aspiră la un nivel ridicat de civilizație!”, a spus primarul Iaşului. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Casa Memorială
20/05/2024 12:53

  Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a precizat luni, pentru AGERPRES, că a preluat de la Academia Romană un important obiectiv de patrimoniu, Casa Memorială "Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, ...

Aproape 27.000 de vizitatori la Nopatea Muzeelor
20/05/2024 12:50

 Muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi (MNLRI) au primit 26.383 de vizitatori in cadrul evenimentului "Noaptea Europeană a Muzeelor". Costel Alexe, preşedintele C ...

După ce a încercat să dea foc unor dosare, o grefieră de la Parchetul Vaslui a încercat să-și ia viața
20/05/2024 12:43

Detasamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă si spumă, o ambulantă SMURD (terapie intensivă mobilă) si echipaje specializate, pentru limitarea si lichidarea unui mic ince ...

Centru de audiologie și vestibulogie unic în țară, deschis la Iași
20/05/2024 09:27

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi va fi infiintat un centru de audiofonologie si vestibulogie unic in Romania, destinat implementării programelor de screening in domeniul fonoaudiologiei ...

Amendă de peste 10.000 de lei pentru un sucevean pe care polițiștii nu l-au putut opri decât cu armele!
20/05/2024 09:20

Sambătă dimineata, politistii din judetul Suceava au constatat că un autoturism de teren circulă fără număr de inmatriculare pe drumul public si i-au făcut semne să oprească. A fost momentul in care s ...

  „Mafia motorinei” din Suceava, destructurată
20/05/2024 09:19

Politistii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice au desfăsurat, in weekend, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava, o acţiune ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei