Peste 35.000 de credincioși la slujba Sfintei Liturghii de hramul Sfintei Parascheva

1liturghie 3

Dimensiune font:

| 16-10-2023 06:59

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat sâmbătă Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași * la ceremonie au participat şi reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale

În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 35.000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe 10 kilometri, peste 65.000 de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, așteptând să ajungă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la moaştele Sf. Andrei Criteanul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli şi Viannos.

Alături de protos au mai slujit: Înaltpreasfințitul Părinte Daniil, Mitropolit de Aksum şi Exarh al Etiopiei; Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Înaltpreasfințitul Părinte Ștefan, Mitropolit de Chkondidi, Tsageri și Lentekhi; Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum; Preasfințitul Părinte Porfirie, Episcop de Neapoleos; Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului; Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți; Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor; Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului; Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor; Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat Bucuria întâlnirii cu sfinţii lui Dumnezeu”. În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţile locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!”, a transmis Patriarhul.  

Precum ne sunt gândurile, așa ne este și viața”

Un gând de recunoștință a fost rostit de IPS Teofan la sfârșit, pentru miile de pelerini care s-au rugat timp de câteva ore, și în special pentru cei care au așteptat la rând ore întregi, în frig și umezeală, pentru a se închina la Sfânta. Se cuvine a mulțumi celor care au făcut posibilă această sfântă sărbătoare. Mulțumire aducem lui Dumnezeu care toate le ține în mâna Sa. El ne ține întru ființă, ne iartă, ne binecuvintează și, mai presus de toate, ne iubește. Aducem mulțumire Sfinților Parascheva și Andrei pentru rugăciunea pe care o înalță la Dumnezeu și darul rugăciunii lor coboară peste noi. Sfânta Parascheva ne învață că drumul rugăciunii este oglinda creștinului adevărat. Iar Sfântul Andrei Criteanul ne învață drumul pocăinței, care înseamnă întoarcerea minții noastre de la cele superficiale la cele de adâncime. Întoarcerea minții noastre la esență, adică la Dumnezeu, pentru că precum ne sunt gândurile, așa ne este și viața”, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.  

Oaspeţi din Guvern

La ceremonialul religios a asistat şi  ministrul Familiei, Natalia Intotero, iar de la Cancelaria Prim Ministrului au participat consilierul Andrei Ungar. De asemenea, la Slujba Liturgică s-a aflat şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş şi Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului şi Gheorghe Cârciu, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni.  „Vreau să mulțumesc zecilor și sutelor de mii de pelerini care au venit la Iași din întreaga țară, dar și dincolo de hotarele ei, ca să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Îmi fac o datorie de onoare să mulțumesc și tuturor ieșenilor pentru că au fost, și în acest an, gazde bune și primitoare! Mulțumesc organizatorilor, în special Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, forțelor de ordine, personalului medical și voluntarilor, deoarece s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, demonstrând și astfel că Iașul este Capitala Spirituală a României! Suntem orașul sufletului nemuritor românesc! La mulți ani, Iași!”, a transmis primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Avocatul Felecanu își așteaptă sentința. O urmă de pantof a scos totul la iveală
13/05/2024 23:16

Sebastian Felecanu, avocatul acuzat că si-a ucis iubita, pe avocata Monica Cioată, in urmă cu mai bine de trei ani, impingand-o peste geam si lăsand să se creadă că a fost o sinucidere, a ajuns din nou i ...

Iaşi: PSD şi-a lansat candidaţii pentru Primăria şi Consiliul Local Iaşi
13/05/2024 22:01

Candidaţii Partidului Social Democrat - Municipiul Iaşi pentru funcţia de primar şi locurile de consilieri locali au fost lansaţi, luni, in cursa electorală. Cu acest prilej, preşedintele Organizaţiei M ...

Trei bărbaţi din Vaslui, arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj: Percepeau dobândă dobândă şi de sută la sută
13/05/2024 21:37

Trei bărbaţi din Negreşti, judeţul Vaslui, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj, ei fiind acuzaţi că dădeau bani imprumut cerand dobanzi de pană la sută la sută. Conform a ...

Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei