Poliția a descins într-un cătun plin de copii care nu merg la școala: Au dat peste un adolescent care nu există în acte

31

Dimensiune font:

| 09-03-2024 17:15

Zeci de copii dintr-un cătun din judeţul Suceava au acumulat peste 100 de absenţe la şcoală, fiecare, poliţiştii organizând o acţiune în satul respectiv pentru a verifica situaţia familiilor din care aceştia provin.

Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii Poliţiei au identificat un tânăr de aproximativ 18 ani care nu figurează în niciuna dintre evidenţele autorităţilor, neavând niciun document de identitate şi nefiind declarat a naştere, conform Mediafax.

Acţiunea poliţiştilor suceveni a avut loc într-un cătun din localitatea Şcheia, unde trăiesc zeci de familii cu situaţii materiale precare şi cu numeroşi copii.

„Împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au fost efectuate verificări la 25 familii, ocazie cu care au fost vizaţi 32 minori care au fiecare peste 100 absenţe nemotivate de la orele de curs, urmărindu-se prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, prevenirea delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor, ocazie cu care au fost luate în monitorizare 3 familii de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Suceava.

Poliţiştii au distribuit pliante şi ghiduri de prevenire, amintindu-le părinţilor că au obligaţia de a-şi trimite copiii la şcoală şi că tutorele care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică pe copil prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În timpul verificărilor din respectivul cătun, poliţiştii au descoperit şi un tânăr care în evidenţele autorităţilor nu există. Părinţii au declarat că adolescentul a fost născut în octombrie 2006, însă niciodată nu au făcut demersuri pentru a-l declara, a obţine certificat de naştere sau alt document care să ateste că este cetăţean. Poliţiştii au solicitat, în acest context, compartimentului de stare civilă din cadrul Primăriei comunei Şcheia să finalizeze procedura legală pentru stabilirea cu exactitate a datei şi locului naşterii, ulterior urmând să se procedeze la emiterea certificatului de naştere.

Nu gasesc

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Iaşi: PSD şi-a lansat candidaţii pentru Primăria şi Consiliul Local Iaşi
13/05/2024 22:01

Candidaţii Partidului Social Democrat - Municipiul Iaşi pentru funcţia de primar şi locurile de consilieri locali au fost lansaţi, luni, in cursa electorală. Cu acest prilej, preşedintele Organizaţiei M ...

Trei bărbaţi din Vaslui, arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj: Percepeau dobândă dobândă şi de sută la sută
13/05/2024 21:37

Trei bărbaţi din Negreşti, judeţul Vaslui, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de camătă şi şantaj, ei fiind acuzaţi că dădeau bani imprumut cerand dobanzi de pană la sută la sută. Conform a ...

Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei