default

Dimensiune font:

Fenechiu ţine cu dinţii de avere!- EXCLUSIV

| 08-09-2017 05:15

Relu Fenechiu nu se dă bătut şi contestă executările silite iniţiate pe numele său de Fisc şi de Servicii Energetice Moldova SA. Acesta spune că nu ar fi fost respectate procedurile legale în ce priveşte executarea bunurilor sale mobile şi imobile. Fenechiu are de achitat despăgubiri colosale în urma pedepselor primite în dosarele „Transformatorul” şi „Siveco” 

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a deschis mai multe procese la Judecătoria Iaşi, prin care încearcă stoparea executărilor silite începute împotriva sa. Astfel, acesta a dat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), solicitându-le magistraţilor ieşeni să admită contestaţia la executare, a tuturor actelor de executare, dar şi a procesului-verbal de sechestru pentru bunurile mobile de pe data de 12 iulie 2017.
În urmă cu câteva luni, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Fenechiu pentru trafic de în formă continuată şi spălarea banilor, după încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DNA. „În perioada 2012 - 2014, inculpatul Fenechiu Relu a cerut şi a primit de la o firmă de software 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 13.990.059 de lei, fără TVA) şi de o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de 8.130.721 de lei, fără TVA), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte”, au spus cei de la DNA.
Pe lângă condamnarea la trei ani şi zece luni de închisoare din acel dosar, instanţa l-a obligat pe fostul liberal la plata unor despăgubiri de 4.075.080 de lei. Ulterior, Fiscul a iniţiat executarea silită. „ANAF a emis un proces-verbal de sechestru fără să fiu somat în prealabil şi fără a analiza posibilitatea sechestrării acelor bunuri. Dividendele obţinute de la firme sunt principalele surse de venit”, a precizat Relu Fenechiu. Acesta a făcut referire la sechestrul pus de Fisc pe participaţiile la compania ENGEKO SA.


Executorul a încălcat dispoziţiile legale!”
Fostul ministru al Transporturilor a dat în judecată şi Servicii Energetice Moldova SA, prin lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SPRL Bacău. În acest dosar, Fenechiu le cere magistraţilor din cadrul Judecătoriei Iaşi să admită contestaţia formulată împotriva publicaţiei de vânzare şi a formelor de executare silită iniţiate împotriva casei de pe Aleea Teilor, din Bucium.
Reclamantul a mai menţionat că executarea imobilului a fost anulată în întregime, după ce soţia sa, Mariana Daniela Fenechiu, a solicitat tot în instanţă şi a obţinut acest lucru, pe motiv că doreşte partajarea patrimoniului deţinut împreună. „Executorul judecătoresc a continuat executarea silită imobiliară care face obiectul unui dosar de partaj aflat pe rolul instanţei. Acesta a încălcat şi dispoziţiile legale aplicabile cu privire la comunicarea oricărui act de executare, pentru că nu am fost notificat la locul de deţinere, respectiv Penitenciarul Vaslui. Astfel, procedura de comunicare a somaţiei a fost viciată”, a mai afirmat Relu Fenechiu.


Alături de alţi condamnaţi din „Transformatorul”

Într-un alt dosar, aflat tot pe rolul Judecătoriei Iaşi, fostul lider liberal, alături de fratele său, Lucian Fenechiu, dar şi de Bogdan Mihai Damian, a cerut desfiinţarea executării silite începute de aceeaşi firmă, Servicii Energetice Moldova SA. Amintim că aceştia au fost condamnaţi definitiv în dosarul „Transformatorul” în luna ianuarie 2014, după ce au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012. În acel dosar, Fenechiu a fost acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. În urma condamnărilor primite, cei trei au fost obligaţi la plata unor despăgubiri de 5.672.081 de lei. „Dreptul de a solicita executarea silită s-a prescris pe 30 ianuarie 2017”, a menţionat Relu Fenechiu în acest dosar. Acum, urmează ca judecătorii să decidă dacă acesta are sau nu dreptate în ceea ce priveşte executările silite iniţiate de ANAF pe numele său.
Recent, fostul ministru al Transporturilor a fost pus în libertate, după o pedeapsă rezultantă de cinci ani şi şase luni de puşcărie, din care a executat aproximativ trei ani şi jumătate în detenţie la Penitenciarele Iaşi şi Vaslui. Pedepsele primite în dosarele „Transformatorul” şi „Siveco” au fost contopite şi, astfel, s-a ajuns la cinci ani şi şase luni de detenţie. Conform legislaţiei, o persoană privată de libertate poate părăsi penitenciarul mai repede în anumite condiţii, cum ar fi o purtare exemplară, ore de muncă prestate, redactarea unor lucrări ştiinţifice.

Citeşte şi Nichita dă în judecată Primăria!- EXCLUSIV


Ce spune Fenechiu
Contactat telefonic de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, fostul lider al liberalilor ieşeni se consideră nedreptăţit de executori, precizând că suma care îi este imputată cu titlu de prejudiciu ar fi fost demult restituită, dacă procedurile ar fi fost respectate. „Procesele deschise vorbesc, practic, despre bunurile comune executate înainte de partaj. Conform Codului Civil, nu poate fi executat un bun fără ca procesul de partaj să fie încheiat, însă, în cazul meu, nu s-a întâmplat acest lucru, existând posibilitatea ca eu să dau un bun în contravaloarea sumei care mi se impută şi să ajung mai târziu să rămân şi fără bani, dar şi fără acel bun. Dacă toate procedurile s-ar fi făcut ca la carte, până astăzi nu am mai fi vorbit despre acea sumă care mi se cere, ea fiind acoperită”, a declarat Relu Fenechiu.
Mai mult, fostul liberal precizează, din nou, că îi sunt ceruţi pe nedrept banii înapoi, lucru declarat de acesta şi la ieşirea sa din Penitenciarul Vaslui, în momentul liberării condiţionate. „Vedeţi telefonul ăsta (arătând telefonul său – n.r.)?! Să presupunem că eu vi-l vând, cum am vândut transformatoarele, iar dumneavoastră spuneţi că e scump, prost şi vechi. Logic, îmi cereţi banii înapoi, dar, dacă îmi cereţi banii, trebuie să-mi daţi şi telefonul înapoi! Transformatoarele nu mai pot fi date înapoi, pentru că SISE (SISE Electrica - n.r.) le-a vândut, totul a fost un mare bluf şi există o decizie a unei instanţe în acest sens, marea problemă este că în Justiţia din România nu mai există o cale de atac, dar o vom găsi”, spunea Fenechiu, în luna august. Ciprian NEDELCU, Anca BURNICHE

4.075.080 DE LEI
acesta este cuantumul despăgubirilor pe care fostul ministru al Transporturilor trebuie să le achite doar în dosarul „Siveco”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ANUNT LICITATIE. SC TOPCAR SRL- in faliment, prin lichidator judiciar CII Burcoveanu Laura Mihaela, cu sediul in Iasi, str. A.Panu nr. 13-15, mezanin, telefon 0741232516, e-mail laura.burcoveanu@yahoo.ro, in dosarul 3299/99/2017, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, la data de 29.07.2020, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar din Iasi, strada Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, a bunului mobil AUTOTURISM MARCA BMW 740D BERLINA, culoare albastra, an fabricatie 2003, motorina, nr. locuri 5, capacitate cilindrica 3901 cmc, tapiterie scaune piele, stare buna de functionare. Bunul poate fi vazut in parcarea restaurantului La Castel. Valoarea pornire de licitatie - 22765 lei, fara TVA, reprezentand 100% din pretul de evaluare. Daca bunul nu va fi adjudecat, o a doua licitatie va avea loc la data de 30.07.2020 – ora 10.00, la acelasi sediu si la acelasi pret. Daca bunul nu va fi adjudecat, alte licitatii vor avea loc la 10.08.2020- ora 10.00 si la 11.08.2020 - ora 10.00, la 90% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 20488,5 lei, iar ulterior la 31.08.2020- ora 10.00 si la 01.09.2020-ora 10.00, la 80% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 18212 lei. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunului au obligatia, sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data de 28.07.2020, ora 12, la sediul lichidatorului judiciar. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, in baza unei cereri prealabile formulate cu 24 de ore inainte, la pretul de 50 de lei. Garantia de participare este de 10% din valoarea de pornire. Informatii suplimentare la telefon 0741232516 sau la sediul lichidatorului judiciar.
ANUNT privind organizarea licitatiei publica-pasune domeniul public. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MIRONEASA cu sediul administrativ in Mironeasa, cod postal 707300, judetul Iasi, cod fiscal 4540453, telefon 0232228600, fax: 0232228652, e-mail: contact@primariamironeasa.ro. 2. Informatii generale privind obiectul inchirierii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Proprietati publice, teren pasune, 2 loturi, identificate astfel: 1. Lotul I - 30.00 ha - CF 61847/1; 3. Lotul III - 0.45 ha CF 60701. Inchirierea se face conform art. 333, art. 335 din O.G. 57/2019 si conform HCL nr. 84/07.06.2020; 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Primariei Comunei Mironeasa. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul autoritatii contractante, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Primariei Comunei Mironeasa, comuna Mironeasa, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 lei, ce se achita cu numerar la casierie. 3.4. Data limita privind solicitarea clarificarilor: 31.07.2020, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data limita de depunere a ofertelor: 07.08.2020, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Comunei Mironeasa, registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 07.08.2020, ora 10.00, Primaria Comunei Mironeasa, judetul Iasi. 5. Instanta competenta in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalulu Iasi, Strada Elena Doamna, nr. 1A, cod postal 700398, telefon: 0332403642, fax: 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro. 6. Data transmiterii anuntului de licitatie catre instantele abilitate, in vederea publicarii: 16.07.2020.
Primăria Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi, scoate la vânzare în data de 14.08.2020, ora 10, la sediul său din Comuna Tomeşti, suprafaţa 268 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 10, Parcela Arabil 455/5, nr. cadastral 66629, la ora 10:30, suprafața de 247 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 47, Parcela Arabil 2489/8, nr. cadastral 66957, iar la ora 11, suprafața de 147 mp, situată în intravilan Sat Vlădiceni, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 5, Parcela Arabil 114. Terenurile se află în domeniul privat al Comunei Tomeşti. Documentația de atribuire se pune la dispoziție pe suport de hârtie, contra unui preț de 50 de lei. Ofertele se pot depune până la data de 13.08.2020, ora 15, la sediul Primăriei Tomești, într-un exemplar. Taxa de participare la licitaţie este de 50 lei. Garanţia de participare este de 3% din preţul de pornire la licitaţie pentru întreaga suprafaţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 7000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 268 mp,3000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 247 mp, și 3292 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 147 mp. Prezentul anunț se va transmite pentru publicare instituțiilor publice abilitate, în data de 14.07.2020. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi. Tel. 0232/290434, int.211.
Traian Băsescu, semnal către parlamentarii PMP: Moțiunea de cenzură este nepotrivită în actuala situație
03/08/2020 17:20

Fostul presedinte Traian Băsescu a declarat luni, la Digi24, referitor la motiunea de cenzură pregătită de PSD si a cărei adoptare in Parlament ar provoca demiterea Guvernului, că in opinia sa nu este mom ...

Guvernul Orban spune că pedofilii riscă să fie discriminați / DOCUMENT
03/08/2020 17:18

 Guvernul Ludovic Orban a atacat la CCR o lege care inăspreste pedepsele pentru viol si pedofilie si prevede că faptele devin imprescriptibile, Executivul fiind de părere că persoanele care abuză sexu ...

VIDEO După Ludovic Orban și Rareș Bogdan, încă un PNL-ist calcă pe 'bec': petrecere cu dedicații, băutură, horă și manele pentru un candidat PNL
03/08/2020 12:25

Reprezentantii PNL mai fac o gafă, in plină pandemie de Covid-19. Marcel Deac Iancău este omul pe care mizează PNL Timis la alegerile locale pentru Primăria Giarmata din Timis. Întalnirea liberalului ...

Ludovic Orban a EXPLODAT la adresa PSD din cauza moțiunii de cenzură: E un gest politicianist
03/08/2020 12:05

Premierul Ludovic Orban a izbucnit la adresa PSD din cauza motiunii de cenzură pe care partidul a promis că o depune pentru a dărama guvernul. Orban spune că e vorba de un gest politicianist si că PSD nu a ...

Tăriceanu dă primul semnal pentru suspendarea lui Iohannis: 'Încep să cred că doar plecarea lui Orban nu va fi suficientă'
03/08/2020 11:43

Călin Popescu Tăriceanu presedintele ALDE, dă de inteles că ar fi oportună suspendarea presedintelui Iohannis. Acesta afirmă că doar plecarea premierului Orban nu este suficientă, in conditiile in care ...

Reprezentanții elevilor protestează în fața Guvernului: i-au adus un ceas lui Ludovic Orban
03/08/2020 10:37

Elevii din Capitală protestează in fata Guvernului, dar o fac si in numele colegilor din tară. Elevii protestează din cauza faptului că se apropie inceperea anului scolar, iar la nivel guvernamental nu s-a ...

Un fost ministru din Giurgiu, candidat PSD la Primăria Piatra-Neamţ
02/08/2020 20:55

    * desemnarea lui Răzvan Cuc drept candidat la Primăria Piatra-Neamţ a determinat-o pe senatoarea Emilia Arcan, preşedintă a organizaţiei de femei a PSD Neamţ, să demisioneze din partid ...

Ce alibiuri au cei 33 de mercenari ruși arestați în Belarus. Unul a spus că nu-și cunoaște destinația
02/08/2020 11:59

 Dezacordul intervine intr-un moment cand relaţiile diplomatice sunt tensionate intre Belarus şi aliatul său tradiţional Rusia, cu legăturile afectate după ce aceşti vecini nu au reuşit să se pun ...

Prefectul județului Timiș, unde masca a devenit OBLIGATORIE, în concediu, la data luării măsurii
02/08/2020 11:09

 De ieri, de la ora 19, locuitorii judetului Timis au obligatia de a purta măsti in spatii publice deschide precum pietele, targurile sau statiile de transport in comun. De asemenea, patronii de terase si ...

HAOS total - Primarul Timișoarei susține că a fost DEZINFORMAT de propriul Guvern: Am fost indus în eroare
02/08/2020 10:46

 Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, sustine că a fost ”indus in eroare” de textele emise de Guvern, la nivel national. El arată că era doar o recomandare de a inchide terasele după ora 23.0 ...