Noua conducere PMP, la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 22-02-2022 00:00

 * „PMP nu se va alia niciodată, nu va coopera și nu va avea nimic în comun cu partidele extremiste și anti-europene, xenofobe”, a declarat președintele partidului, Eugen Tomac, despre posibila alianță cu AUR

 Noua conducere a Partidului Mișcarea Populară a fost prezentă ieri la Iași, pentru a lămuri situațiile care au apărut în ultima perioadă în spaţiul public.

Eugen Tomac a fost reales, sâmbătă, președinte PMP, iar Petru Movilă a devenit noul președintele executiv al partidului. Toate schimbările au survenit pe fondul nemulțumirilor membrilor, care spun că de mai bine de un an partidul nu a fost vizibil. Picătura care a umplut paharul se trage de la fostul preşedinte, Cristiamn Diaconescu, care a declarat, într-o intervenție televizată, că la nivelul partidului ar fi cinci organizații înclinate să meargă cu AUR”. Mai mult decât atât, fostul lider PMP l-ar fi invitat pe George Simion, președintele AUR, la o ședință cu liderii de filiale pentru a face o posibilă fuziune. „Condamnăm fără reținere aventurile din ultimele zile ale fostului președinte Diaconescu. PMP niciodată nu se va alia, nu va coopera și nu va avea nimic în comun cu partidele extremiste și anti-europene, xenofobe. Acest discurs populist face foarte mult rău societății românești. Pe cetățeni îi poți duce în eroare foarte ușor cu un discurs disprețuitor la adresa NATO, a UE, la adresa instituțiilor statului român, mai ales în momente de criză. Oamenii politici sunt votați pentru a lua decizii. Partidul Mișcarea Populară nu se va asocia cu partide care pun sub semnul întrebării atașamentul nostru față de valorile europene”, a declarat Eugen Tomac, președintele PMP.  

Mai mult decât atât, George Simion le-ar fi propus liderilor PMP o fuziune cu AUR, cu promisiunea îi ajută să facă un grup parlamentar. Actuala conducere a PMP a lămurit și acest aspect. „Nu se pune problema unei fuziuni, care este decizia unanimă a conducătorilor și liderilor de organizații actuale a PMP. În situația în care va fi necesar, PMP ar putea face parte dintr-o alianță națională pentru proiectele României. Ca ieșean, vă spun că este o mare responsabilitate această funcție”, a spus Petru Movilă, președintele executiv PMP.

PMP vrea să candideze singur la alegerile parlamentare

Totodată, actuala conducere a partidului susține că speculațiile politice au adus un mare prejudiciu Partidului Mișcarea Populară.

„Este o mare minciună, iar cel care a făcut aceste lucruri pentru a proba că este un om onest și integru trebuie să și spună cine sunt filialele la care se face referire. Trăim într-o zonă a speculațiilor politice extrem de dăunătoare. Care a făcut foarte mult rău PMP. Din acest moment nu mai tolerăm niciun fel de abatere de la disciplina de partid. Cine crede că se poate orice în PMP, se înșeală. Pentru mine a fost șocant să văd că după trei luni de zile în care am cerut în mod repetat convocarea unui Colegiu Național, președintele a evitat acest lucru, fără nicio explicație”, a spus Eugen Tomac.

Fostul lider PMP, Cristian Diaconescu nu a participat la Congres, contestând decizia membrilor Colegiului Național a PMP.

Am candidat împreună cu domnia sa (n.r. - Cristian Diaconescu) în 2020, am colaborat pe multe proiecte foarte bine, însă evoluția partidului din ultimul an ne-a surprins pe toți, pentru că, în calitate de șef de partid, a avut o abordare diferită față de cea pe care o știam înainte de a fi investit cu toată încrederea. Regret că nu am știut că are aceste simpatii față de grupuri politice care nu au nimic în comun cu valorile noastre. E un moment extrem de neplăcut pentru noi toți”, a conchis Eugen Tomac, președintele PMP.

În prezent, actuala conducere speră că va revitaliza partidul.

„Avem două direcții importante de acțiune, în această perioadă: structurarea organizațiilor Partidului Mișcarea Populară în toate județele din țară, inclusiv Moldova și Diaspora. Un lucru absolut normal pentru că noi ne dorim ca PMP să ajungă în situația în care să poată candida singur la alegerile parlamentare. Avem oameni pricepuți, oameni valoroși, care au experiență în administrația locală și centrală şi care, din păcate, nu au fost valorificați de conducerea PMP”, a declarat Petru Movilă, președintele executiv PMP. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Blagesti, cu sediul in comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, telefon 0334.805.110, fax 0334.805.109, e-mail primaria _blagesti@yahoo.com, cod fiscal 4834777. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Bun imobil - cladire administrativa (chiosc), in suprafata de 28 mp, si teren aferent, in suprafata de 44 mp, situat in intravilanul satului Blagesti, comuna Blagesti, Str. Primariei nr. 9, judetul Bacau, identificat cu numar cadastral 75133, inscris in cartea funciara nr. 75133, apartinand domeniului privat al Comunei Blagesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Blagesti nr. 29/29.03.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa depusa la sediul Comunei Blagesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 14.05.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.05.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartiment Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate: unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.05.2024, ora 10.00, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Buhusi, oras Buhusi, Str. Doctor Carol Davila nr. 1, judetul Bacau, cod postal 605100, telefon 0234.265.745, fax 0234.265.744, e-mail: jud-buhusi-gref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 22.04.2024.
„Iașul merită mai mult și fiecare cetățean din Iași merită mai mult”
22/05/2024 01:01

* dialog cu Florin Rascu, candidatul Partidului Social Democrat pentru un post de consilier in Consiliul Local Municipal Iasi - „Iasul merită mai mult”, obisnuiti să spuneti, adesea. Ce anume mer ...

Cornel Nistorescu: Turcia și România – modelul și fraierii
22/05/2024 00:14

Războaiele si afacerile noastre cu Turcia insumează nenumărate cărti de istorie. Pe la noi si peste, turcii au iesit in Europa, iar prin Bosfor, noi am iesit in Marea Mediterană. Am cunoscut o familie de ...

Iohannis, turnat de Zelenski: Se pregătește un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina
22/05/2024 00:11

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, pe Twitter, că a avut o convorbire telefonică cu presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. "Tocmai am avut o discutie telefonică cuprinzătoare cu Volodimir Zelenski, ...

 Sancţiune dură pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman în Parlament
22/05/2024 00:08

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vilceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman in ple ...

Kremlinul răspunde după solicitările lui Zelenski: 'Face declarații delirante!'
21/05/2024 17:59

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvant al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face declaratii delirante, din cauza situatiei de pe fronturi. Potrivit pur ...

Republica Moldova scrie istorie: Este prima țară care a semnat un parteneriat de Securitate și Apărare cu UE
21/05/2024 17:51

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate si apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima tară care incheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a declarat marti seful politicii externe a UE, J ...

Recep Tayyip Erdogan i-a făcut o surpriză neașteptată lui Marcel Ciolacu
21/05/2024 17:43

Premierul Marcel Ciolacu efectuează o vizită oficială in Turcia, la invitatia presedintelui Recep Tayyip Erdogan. Ciolacu a fost primit cu onoruri asemeni unui sef de stat, iar protocolul de primire a fost l ...

Erdoğan a semnat: românii pot vizita Turcia doar cu buletinul
21/05/2024 12:57

Presedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat decretul prin care romanii vor putea merge in Turcia doar pe baza buletinului, fără viză. Decretul semnat de liderul de la Ankara a fost deja publicat in Mon ...

Nicolae Ciucă, reacție la violențele din Parlament: 'Arată măsura unei lipse de caracter și conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu'
21/05/2024 12:51

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, marţi, că „violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales in Parlament şi apreciază că atacul asupra lui Florin Roman „arată măsura unei lipse de caract ...

Ultimă oră: Klaus Iohannis a discutat cu Zelenski la telefon în plin scandal pe sistemul Patriot
21/05/2024 12:43

Situatia din Ucraina e din ce in ce mai tensionată, iar tara invecinată are nevoie de tot mai multă sustinere din partea NATO. Recent, Ucraina a cerut să primească un sistem Patriot, insă Romania nu a dor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei