Şeful ANAF Lucian Heiuş a demisionat: bugetul e praf și pulbere

17_11zon

Dimensiune font:

| 30-05-2023 05:46

Şeful ANAF Lucian Heiuş a demisionat din funcţie, la un an de la numire.”Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare a ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei”, afirmă el, subliniind şi că în mandatul său ANAF ”a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum”,

El a fost numit în funcţie în 5 mai 2022, postul revenind la acel moment PNL

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să revină PSD odată cu punerea în aplicare a sistemului de rotaţie prevăzut în protocolul de guvernare dintre PSD şi PNL, declarau pentru Profit.ro surse politice apropiate social-democraţilor. Protocolul dintre cele două partide prevede ca Ministerul Finanţelor, la conducerea căruia se află în prezent Adrian Câciu, din partea PSD, să revină PNL. Deşi ANAF nu este prevăzut explicit în protocol, conducerea Fiscului a fost lăsată PNL, la conducerea instituţiei fiind pus preşedinte Lucian Heiuş. Conducerea ANAF ar urma însă să revină PSD pe acelaşi raţionament pe care a revenit şi PNL, anume că cine controlează Ministerul Finanţelor trebuie să lase ANAF celeilalte părţi.

”Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili”, anunţă Heiuş într-un mesaj postat pe Facebook.

El afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, şi s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, spune leful demisionar al ANAF.

În plus, în luna aprilie 2023, insituţia a trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile.

Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeaşi perioadă, cei de la Direcţia antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei şi au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei.

”Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administraţia fiscală a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei”, conchide Lucian Heiuş.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Premierul spune că a discutat cu preşedintele Iohannis despre sistemul Patriot. Câte Patriot are în curte Armata României și ce sisteme ar mai putea veni
14/05/2024 20:50

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot in Ucraina Premierul a subliniat că o decizie pe acest subiect se va ...

Între UE și Ucraina se negociază un acord de importanță majoră: în următorii 10 ani, Europa va răspunde nevoilor Kievului
14/05/2024 20:29

Intre tările din Uniunea Europeană si Ucraina se negociază un nou acord pentru următorii 10 ani, conform Reuters. Tările UE se angajează să răspundă nevoilor Kievului in termen de 24 de ore, iar Ucrain ...

Rusia își pierde influența în Republica Moldova: UE și Chișinăul vor încheia săptămâna viitoare un acord de securitate (FT)
14/05/2024 19:33

Uniunea Europeană si Republica Moldova vor incheia săptămana viitoare un acord de cooperare in domeniul apărării si securitătii Publicatia arată, cu referire la proiectul de document pe care il are la d ...

Ce vrea România în schimb dacă cedează sistemul Patriot Ucrainei
14/05/2024 11:37

Cedarea unui sistem de apărare anti-aeriană Patriot către Ucraina pare că a impărţit clasa politică din Romania in două. O parte ar fi de acord cu această mutare, cealaltă spune că nu se impune o ase ...

Scandal de proporții în Parlament: Dianei Șoșoacă i s-a arătat salutul nazist/ A ieșit un circ de zile mari
14/05/2024 11:29

In plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor s-a dezbătut legea prin care ziua de 14 mai ar urma să devină ”Ziua Statului Israel”. Această lege a generat dezbateri aprinse care au avut-o in prim ...

Discuții în Bundestagul Germaniei: Să apărăm Ucraina direct de pe teritoriul României
14/05/2024 09:55

Mai multi parlamentari germani, si ai puterii si din opozitie, sustin ideea ca aliatii să apere spatiul aerian din vestul Ucrainei chiar de pe teritoriul NATO, din Romania si din Polonia FZ afirmă că unii e ...

Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina
14/05/2024 08:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca Romania să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionand că decizia se va ...

Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...