Crăciunul în Comunism, amintiri și emoții de altădată

Pentru mulți dintre români, sărbătorile de Crăciun sunt nu doar un moment de bucurie, ci și o fereastră spre un tărâm al amintirilor, emoțiilor și tradițiilor păstrate cu sfințenie. Acele vremuri încărcate de nostalgie sunt amintite de mulți cu un amestec de sentimente.

În vremurile comunismului, Crăciunul era o lumină în întuneric, un moment în care inimile se încălzeau, în ciuda multor greutăți. Sărbătorile de iarnă erau un amestec de tradiții păstrate cu drag, adaptări impuse și bucurii simple. Aceste amintiri, încă vii în inimile celor care le-au trăit, sunt mărturii ale rezistenței spirituale în fața adversităților. „Erau vremuri grele, dar Crăciunul ne aducea împreună și ne amintea de ceea ce contează cu adevărat”, zâmbește Elena Gorea, acum aflată la vârsta bunicilor. Pe atunci, sărbătorile de Crăciun în România erau marcate de unele restricții. Cu toate acestea, acea perioadă, încărcată de nostalgia unor vremuri apuse, a rămas în inimile multora drept una plină de emoții.

Moș Gerilă, o figură impusă, dar iubită

În anii comunismului, figura lui Moș Crăciun a fost înlocuită cu cea a lui Moș Gerilă, o încercare a regimului de a distanța sărbătoarea de originile sale religioase și de a o alinia cu ideologia socialistă. Moș Gerilă, adesea înfățișat ca un bătrân jovial, dar mai puțin legat de conotațiile creștine, venea nu în noaptea de Ajun, ci de Revelion, aducând cadouri copiilor. Înlocuirea lui Moș Crăciun nu a reușit să șteargă complet magia sărbătorilor. „Îmi amintesc cum așteptam cu nerăbdare venirea lui Moș Gerilă. Chiar dacă știam că este o invenție a regimului, entuziasmul și bucuria de a primi un cadou erau reale”, a completat și Mihaela Naicu.

Amintiri cu zăpadă și portocale

Sărbătorile de iarna erau momente de bucurie simplă. În ciuda frigului și a lipsurilor, copiii se bucurau de ninsori, făceau oameni de zăpadă și se jucau cu săniuțele. Un element emblematic al sărbătorilor erau portocalele. Aceste fructe, rare și scumpe, erau considerate un lux și erau adesea un cadou foarte așteptat de copii. „Când simțeam mirosul de portocale, știam că e Crăciunul. Erau mai mult decât un fruct, erau o fărâmă de exotism în iernile noastre lungi și reci”, a adăugat și Maria Dumbravă.

Bradul de Crăciun era un element central în casele multor familii. Chiar și în vremurile în care regimul încerca să reducă manifestările religioase, bradul își păstra locul în tradiția populară. Era împodobit cu globuri colorate, lumânări sau, mai târziu, cu beculețe electrice. Sub el, Moș Gerilă își lăsa cadourile.

 

„Împodobirea bradului era momentul meu preferat, chiar dacă în fiecare an se stricau instalațiile cu beculețe și tata se enerva că trebuie să le repare”, a râs și Vlad Popa.

Orășelul Copiilor, o oază de fericire

Mare distracție era și în Orășelul Copiilor, prezent în majoritatea localităților, indiferent de mărime. „Era un loc magic, unde uitam de frig și de cozi. Luminile și muzica ne făceau să visăm la lumi îndepărtate. Mă învârteam în carusel până înghețam bocnă și tot nu mă dădeam dusă”, a râs și Monica Poinescu la amintirea acelor distracții.

Bunicii erau cei care legau trecutul de prezent, păstrând vie flacăra tradițiilor. „Bunica mea ne povestea despre Crăciunurile din tinerețea ei. Erau povești despre altfel de vremuri, dar cu aceeași căldură în inimi”, a mai adăugat Monica Poinescu.

Pregătirile de Crăciun erau un prilej de bucurie și apropiere. „Întreaga familie se aduna pentru a face curățenie, a coace prăjituri și a împodobi casa”, și-a amintit și Mihai Ciobanu, acum aflat la vârsta bunicilor. „Era o perioadă de unitate și de împărtășire a bucuriilor simple”. Prăjiturile și colacii făcuți în casă erau esența gustului sărbătorilor. „Mama și bunica petreceau ore în șir în bucătărie, pregătind cozonaci și plăcinte”, își amintește cu poftă Vlad Popa, „aroma lor ne învăluia casa și ne umplea sufletele de căldură”.

Colindatul era un moment de comuniune și bucurie. „Când colindătorii băteau la ușă, era ca și cum o lume întreagă de tradiții intra în casa noastră”, a spus, cu glas tremurat, Mihai Ciobanu. „Erau momente de o frumusețe rară, care ne uneau pe toți”.

Crăciunul în timpul comunismului în România, cu toate restricțiile și umbrele sale, a reușit să creeze amintiri care au traversat deceniile, rămânând vii în inimile celor care le-au trăit. Acestea nu sunt doar relicve ale trecutului, ci și punți către prezent, legând generațiile prin fire nevăzute de emoție. Tradițiile păstrate, colindele pe care încă le cântăm, chiar dacă mai rar, și aroma cozonacilor, toate acestea sunt legături care nu dispar niciodată.

Maura ANGHEL

 

În jurul bradului, râsetele copiilor se împletesc cu melodiile vechi de colinde, creând o simfonie a continuității și speranței. Prin fiecare decorațiune agățată, prin fiecare vers de colind rostit, se reînnoadă legătura dintre trecut și prezent, între generații. Este o dovadă vie că, indiferent de schimbările prin care trece lumea, esența Crăciunului - bucuria, speranța, unitatea - rămâne neschimbată.