Româncă arestată la Roma. Ea a șantajat un manager al televiziunii RAI

Opera Snapshot_2023-09-18_113259_www.google.com

Dimensiune font:

| 18-09-2023 11:31


O româncă de 30 de ani a fost arestată de poliția italiană, coordonată de Parchetul din Roma, după ce a șantajat un manager de la televiziunea publică RAI, în vârstă de 66 de ani, căruia i-a cerut 100.000 de euro, transmite La Stampa, citată de Rador.

Femeia l-ar fi insultat în mod repetat pe bărbat, amenințându-l că îi va ucide pisicile, apoi ar fi încercat să îi ceară ajutor, sub pretextul: „Fă ceva, mafia vrea să mă omoare”. Cei doi s-au cunoscut pe un site de întâlniri pentru adulți. După primele întâlniri plătite într-un apartament din Labaro, bărbatul s-a îndrăgostit de fată care, pe lângă remunerarea serviciilor sexuale, a început să facă cereri de tot felul.

Tânăra de 30 de ani ar fi început să inventeze scuză după scuză, inclusiv o plată de 5.000 de euro pentru a organiza înmormântarea surorii sale, până când, pentru a-l speria pe bărbat și a-l obliga să-și deschidă portofelul, a adus în discuție o presupusă organizație criminală care o dorea moartă.

Apoi, a amenințat cu sinuciderea. Bărbatul a denunțat-o, iar tânăra de 30 de ani a fost arestată de polițiștii de la secția de poliție Viminale, pe 6 septembrie. Ulterior, arestarea a fost validată de judecătorul de instrucție. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Autoritatea  Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare
10/05/2024 12:38

  Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că in campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehicu ...

Un italian va primi despăgubiri pe viață de la AstraZeneca drept daune cauzate de vaccin
10/05/2024 12:30

Compania AstraZeneca va trebui să despăgubească un cetătean italian care a dat-o in judecată pentru reactii adverse grave la vaccinul anti-Covid. Acest lucru a fost făcut cunoscut de Codacons, care s-a oc ...

O femeie de afaceri originară din România candidează la alegerile locale din Las Vegas
10/05/2024 12:23

O femeie de afaceri originară din Romania candidează la alegerile locale din Las Vegas, care vor avea loc in 2024. Irina Hansen, de 45 de ani, si-a anuntat oficial candidatura pentru functia de primar al ora ...

Un tânăr român a murit blocat într-un container de haine vechi
10/05/2024 12:13

Costantin Romeo Ionut Antonie a murit luni seara in Canonica d’Adda, in provincia Bergamo, blocat intr-un container de colectare a hainelor uzate. Tanărul, de 23 de ani, de origine romană, isi spunea Jo ...

MIT nu va mai solicita declarații privind angajamentul față de diversitate din partea viitorilor profesori
08/05/2024 17:30

Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) a anuntat că nu va mai solicita declaratii privind angajamentul fată de diversitate din partea viitorilor profesori, relatează The Hill. Universitatea a prec ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei