Prin sistemul distribuţiei directe, preţurile medicamentelor ar putea scădea cu până la 10%

default

Dimensiune font:

| 08-10-2012 14:15

Prin sistemul distribuţiei directe, preţurile medicamentelor ar putea scădea cu până la 10%

Preţurile medicamentelor ar putea scădea cu până la 10% prin sistemul distribuţiei directe a medicamentelor, de la producători sau importatori direct către farmacii, afirmă Nicu Muşat, directorul general al MSL Logistic Services, singurul furnizor independent de servicii logistice pentru industria farmaceutică din România.
În plus, potrivit unui comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES, sistemul de aprovizionare ar fi cu mult îmbunătăţit în sensul reducerii sincopelor în disponibilitatea anumitor medicamente în farmaciile cu circuit deschis.
"Desigur, trecerea de la sistemul tradiţional de distribuţie la acesta este un proces care necesită ceva timp şi implică schimbări importante în strategia unui producător de medicamente", a arătat Muşat.
El a explicat că majoritatea medicamentelor ajung în farmacii, clinici sau spitale după ce de la producător (local sau extern) trec printr-unul sau doi distribuitori, care au, desigur, adaosuri comerciale la care se adăugă cele ale farmaciilor.
Pentru medicamentele reglementate (cele care se eliberează numai cu prescripţie medicală), preţul maxim este controlat de Ministerul Sănătăţii, care plafonează adaosurile comerciale percepute atât de distribuitori, cât şi de farmacii. Astfel, în funcţie de valoarea unui medicament, distribuitorii pot adăuga minimum 10%, maximum 14%, dar nu mai mult de 30 de lei pentru un medicament.
În multe cazuri, producătorul acordă şi discounturi suplimentare distribuitorilor, în funcţie de produse, rulaj, situaţii specifice etc.
Farmaciile, la rândul lor, raportat la categoria de preţ a unui medicament, au voie să practice un adaos comercial cuprins între 12% şi 24%, dar nu mai mult de 35 de lei per medicament.
"Prin distribuţia directă, distribuitorul nu mai intervine comercial, ci doar prestează servicii logistice şi de transport, astfel încât se elimină adaosul de 10% - 14% perceput de un distribuitor tradiţional. Marfa nu mai intră în proprietatea distribuitorului, ci rămâne în continuare a producătorului local sau extern. Mai mult, medicamentele rămânând în proprietatea producătorului până la livrarea lor către farmacii, acesta are un control crescut asupra preţului final de vânzare", a precizat Nicu Muşat.
El a subliniat că firmele care realizează distribuţia directă trebuie să fie autorizate şi să respecte normele Ministerului Sănătăţii, asigurând menţinerea calităţii medicamentelor.
În opinia acestuia, sistemul distribuţiei directe avantajează şi producătorii de medicamente, permiţându-le să îşi conserve o parte mai mare din venitul afectat de taxa de "claw-back".
Sistemul claw-back, introdus la sfârşitul anului 2009, a suferit în timp diferite modificări. Din octombrie 2011, s-a schimbat fundamental modul de calcul al taxei claw-back, în sensul că toţi contribuabilii din domeniu trebuie să plătească o taxă ce urmăreşte să acopere întregul consum de medicamente compensate care depăşeşte bugetul aprobat de Ministerul Sănătăţii. În luna august 2012, Guvernul a aprobat o nouă formulă de calcul a taxei claw-back, aplicabilă de la 1 octombrie, apreciind că noua formulă de calcul va reduce cuantumul acesteia de la aproximativ 30% la 20%.
"Prin sistemul distribuţiei directe, scăzând discounturile pe care le acordă distribuitorilor tradiţionali, producătorii pot conserva suplimentar 5-10% din venit, după cum arată experienţa noastră: realizând distribuţia directă pentru produse strict controlate, medicamente clasice, produse homeopate etc, practic avem un feedback de la toate categoriile de producători. Desigur, schimbarea unui întreg mod de lucru şi a unor proceduri de lucru nu este uşoară şi acesta este primul prag pe care trebuie să îl trecem împreună cu producătorii", a precizat Nicu Muşat.
Compania MSL Logistic Services a fost înfiinţată în 2009, în urma nevoii în creştere manifestate de producătorii importanţi din industria farmaceutică, de a lucra cu un furnizor independent de servicii logistice, pentru un flux mai rapid al produselor şi al încasărilor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei