Sandra Izbașa se mărită cu nepotul lui Ștefan Bănică

images

Dimensiune font:

| 02-07-2023 18:44


Sandra Izbașa, considerată una dintre cele mai frumoase gimnaste ale României, va spune „da” în fața altarului. După căsătoria civilă cu actorul Răzvan Bănică, dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2008 și 2012, se pregătește acum pentru cununia religioasă.


„Vara aceasta voi îmbrăca rochia de mireasă! Este un moment pe care îl aștept cu sufletul plin de emoție! Ultimele mele vizite aici s-au încheiat cu alegerea celei mai frumoase rochii pe care mi-o puteam imagina și dori. Abia aștept să o vedeți și voi”, a anunțat Sandra Izbașa pe rețelele sociale.

Cunoscuta gimnastă trăiește o poveste de dragoste cu Răzvan Bănică, nepotul lui Ștefan Bănică Jr. Cei doi s-au cununat civil pe 30 iulie 2021, spre bucuria familiilor, prietenilor și a fanilor.

Aceasta a declarat mai demult că prima oară s-a îndrăgostit la 30 de ani, deoarece nu a prea avut timp de relații, mai ales că nu se pot face două lucruri la fel de bine, în același timp. „Este inteligent, carismatic, iubesc modul în care comunicăm, empatia, devotamentul, suntem făcuți unul pentru celălalt. M-a atras foarte mult cu inteligența lui. Are un simț al umorului cu care m-a cucerit. El le are pe toate, m-a învățat să și gătesc, e foarte priceput”, spunea fosta mare campioană.

Aceasta a mai spus în trecut că își dorește din tot sufletul ca relația ei cu Răzvan să fie așa cum și-o doresc ei și, la un moment dat, să devină părinți.

Sandra Raluca Izbașa este o fostă gimnastă de talie mondială, care s-a remarcat începând din anul 2006 în competiții de mare anvergură, inclusiv la nivel european și mondial. A câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară în 2008 și, ulterior, în 2012, la Jocurile Olimpice de vară de la Londra. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi joacă în această seară finala Cupei României. Parcursul celor două echipe și arbitrul întâlnirii
15/05/2024 09:55

 Corvinul Hunedoara, echipă din Liga 2, şi Oţelul Galaţi vor juca, miercuri, de la ora 20.30, la Sibiu, in finala Cupei Romaniei. Parcursul echipei Corvinul pană in finală După ce a dominat şi in ...

Ora de start a meciului Simonei Halep. Românca joacă la Paris, dar visul numit Roland Garros s-a spulberat
15/05/2024 09:20

 Meciul Simonei Halep cu sportiva americană McCartney Kessler, din primul tur de la Trophee Clarins, se va juca astăzi. Partida ar fi trebuit să aibă loc, marţi, dar organizatorii au amanat meciurile ...

Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

VIDEO SuperLiga: Remiză spectacoloasă între Farul și Universitatea Craiova – Revenire pentru olteni, conduși cu 3-0
14/05/2024 00:13

 Farul Constanta si Universitatea Craiova au remizat luni, scor 3-3, intr-un duel spectaculos din runda cu numărul 9 a play-off-ului SuperLigii. Desi gazdele au condus cu 3-0, oltenii au revenit excelent ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Handbal feminin - Începe Turneul pentru promovarea în Liga Florilor
10/05/2024 07:27

Turneul final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovarea in Liga Florilor debutează astăzi, vineri, 10 mai, la Iaşi şi va continua pană duminică. La start se vor alinia cele mai bune opt formaţii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei