Săracă Moldova mea...(I)

 Dorian OBREJA

Nu ştiu cum arată planeta noastră privită din satelit sau dintr-o navetă spaţială; am văzut, desigur, precum foarte mulţi dintre locuitorii Terrei, fotografii sau clipuri video cu acest subiect, dar, trebuie să recunoaşteţi, nu e acelaşi lucru ca atunci când vezi aşa ceva pe viu, cu proprii ochi. Nu ştiu nici cum arată planeta privită mai de aproape, din avion. Bănuiesc însă că, în ambele cazuri, în ciuda perfecţionărilor continue ale tehnologiilor, nu se pot percepe detaliile. Şi, în multe cazuri, acestea contează şi fac diferenţa.

Cu certitudine, văzută din satelit sau din avion, România poate candida cu succes la una dintre cele mai frumoase, armonioase şi complexe ţări din lume, având, pe o suprafaţă nu foarte mare, câmpie şi munţi, mare, numeroase cursuri sau lucii de apă.

Văzută de către cineva aflat în maşină sau în ipostaza de pieton – dar mai ales de jurnalist ori analist economic -, văzându-i, mai exact, oamenii şi nivelul lor de trai, ţara noastră se dovedeşte a fi încă şi mai complexă, chiar cu extreme de la o zonă la alta. În cele două episoade ale serialului cu titlul de mai sus, mi-am propus a consemna câteva dintre realităţile spaţiului căruia îi este dedicat cotidianul în care apare acest editorial.

Din păcate, trebuie să încep prin a menţiona că o expresie – „polul sărăciei” (din ţară sau chiar din UE!) – a devenit şi rămas, în ultimele trei decenii, drept o emblemă a zonei, deloc de mândrie pentru toţi politicienii care, la un nivel sau altul, au răspuns de destinele acesteia.

Memoria presei se dovedeşte a fi, în argumentarea celor mai sus afirmate, mai mult decât utilă.

În urmă cu aproape două decenii, o publicaţie semnala că Regiunea de Nord Est din România este „polul sărăciei” din Europa, specificând că un moldovean era de aproape 16 ori mai sărac decât un elveţian, şi că acelaşi personaj, în calitate de locuitor al unuia dintre judeţele componente ale RNE, adică Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău sau Vaslui avea o putere de cumpărare de circa 7 ori mai mică decât media europeană.

În urmă cu doar doi ani, o analiză apărută într-o altă publicaţie demonstra că lucrurile nu se schimbaseră deloc în bine, afirmându-se că „deceniile de nepăsare şi-au lăsat adânc amprenta pe zonă, ţinută în sărăcie în ultimele 3 decenii” (deşi nici înainte de 89 Moldova nu a fost o regiune bogată, sacrificiul făcut la unirea cu Ţara Românească nefiind câtuşi de puţin compensat, ba chiar dimpotrivă...). Se amintea că, în Moldova: nu exista nici un kilometru de autostradă (un metru de aşa ceva fusese asfaltat de un antreprenor local), „lăudându-se”, în schimb, cu un sfert din drumurile pietruite ale ţării; se înregistrau cele mai mici venituri pe gospodărie din România; nu aveau apă curentă şi toaletă în interior jumătate dintre casele din zonă. Desigur, comparaţia cu elveţienii părând un pic forţată, rămânea de făcut una cu alţi români, în urma căreia rezulta că Moldova avea cele mai mici venituri pe gospodărie, aproape de două ori mai mici decât în Bucureşti-Ilfov. Alte capitole cu „performanţe” moldoveneşti: cele mai mici locuinţe, cel mai mic procent de absolvenţi de liceu, cele mai mici pensii.

În episodul următor, alte date asemănătoare, precum şi încercarea de determinare a cauzelor unei asemenea situaţii, dar şi a posibilelor soluţii.