Fundaș central împrumutat de CSM Politehnica Iași de la Dinamo București!

1poli

Dimensiune font:

| 14-10-2020 15:25

Trupa lui Daniel Pancu continuă pregătirile pentru meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, programat sâmbătă, de la ora 16:30, în Copou, contând pentru etapa a VII-a a Ligii 1. CSM Poli a fost nevoită să anuleze la sfârșitul săptămânii trecute partida amicală pe care o aranjase în deplasare cu FC Botoșani din cauza testelor pozitive pentru doi juniori despre care s-a spus că au fost promovați în ultima perioadă la echipa mare. V-am informat că, potrivit unor surse din cadrul clubului, cei doi au repetat a doua zi testele, iar fundașul central a fost testat negativ! El însă a efectuat și un al treilea test, care însă a ieșit pozitiv, așa că amândoi se află în izolare. Ei nu prezintă simptome caracteristice infectării cu noul coronavirus, la fel ca și mijlocașul central de la Academia CSM Politehnica Iași, descoperit și el pozitiv tot la sfârșitul săptămânii trecute. Cel de-al patrulea rezultat pozitiv a fost al organizatorului de competiții, Tibi Ștefănescu. Trecut de 60 de ani, Ștefănescu s-a simțit rău, dar se spune că starea sa s-a îmbunătățit semnificativ de atunci. Dacă echipa ieșeană va mai efectua sau nu o testare înainte de meciul cu Sepsi va hotărî Direcția de Sănătate Publică Iași, care se ocupă de cazurile pozitive din Copou.

 

Citește și: Campionii de la Ruginoasa încă au căutare! Panciuc, M. Olăeru și Axinia sunt așteptați astăzi la Academia „Gheorghe Hagi”!

 

Fundașul central pe care l-a tot solicitat Pancu n-a mai ajuns la Iași, dar tratativele pentru soluționarea problemei sunt în toi. Până va fi rezolvată, CSM Poli Iași și-a asigurat serviciile tânărului stoper Dan Alexandru Tălmaciu (18 ani), împrumutat până la finalul turului de la Dinamo București. Jucătorul a evoluat pentru echipa secundă bucureșteană și este greu de crezut că va putea fi luat prea curând în calcule de Pancu. Primele trei soluții Under 21 sunt portarul Axinte, fundașul lateral Onea și mijlocașul F. Cristea, dar deja se lucrează pentru sezonul viitor la acest capitol, apărând destui jucători tineri la antrenamente. Se vrea o triere continuă a lor, însă de peste o săptămână participă la antrenamente și doi mijlocași necunoscuți la nivelul Ligii 1, unul fiind eligibil Under 21.

Atacantul argentinian Facundo Castro (24 de ani) n-a mai ajuns deocamdată în Copou. Fiind extracomunitar, el are nevoie de viză de ședere permanentă pentru a putea intra în România, aspect care pe moment este nerezolvat.

Toți componenții lotului ieșean au lucrat ieri în același perimetru, chiar și cei cu probleme medicale. Așa cum am mai spus, Frăsinescu trebuie să revină în centrul liniei de patru fundași pentru că Mihalache nu va fi disponibil, dar și Breeveld, Vanzo, Zajmovic și Calcan vor fi probabil apți de joc pentru confruntarea cu Sepsi. Dragoș GAȘPAR

 

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
Două luni până la „Concord Iași Open”, cel mai important turneu ATP din România! Ce probleme există la Baza Ciric și cum vor fi soluționate!
13/05/2021 10:29

Două luni au mai rămas pană la primele schimburi de mingi de pe tabloul principal de simplu al celui mai important turneu ATP din Romania! Editia a II-a a „Concord Iasi Open”, turneu din cadrul A ...

Greseala uriasa facuta de Simona Halep, care a costat-o accidentarea de la Roma
13/05/2021 08:35

Simona Halep a suferit o accidentare urata la turneul de la Roma, parasind in lacrimi terenul de tenis. Ea conducea cu 6-1, 3-3 in meciul cu Angelique Kerber si nimic nu anunta necazul care avea sa se intample ...

Momente cumplite la Roma. Simona s-a accidentat groaznic si a iesit plangand de pe teren. Romanca a abandonat in setul doi cu Kerber VIDEO
12/05/2021 21:08

 Scene groaznice in Italia. Romanca s-a accidentat brusc in gamba stanga,in setul doi, cu Angelique Kerber si a parasit in lacrimi terenul. Halep castigase primul set usor, 6-1, iar la scorul de 3-3 ...

Simona Halep, cadou de 400.000 de euro pentru tatăl său
12/05/2021 18:39

Simona Halep i-ar fi făcut cadou tatălui său o masină de lux in valoare de 400.000 de euro Părintii au fost cei care au crezut in talentul Simonei Halep si au sustinut-o din toate punctele de vedere. Cea ...

WTA Roma: Serena Williams, înfrângere la meciul 1000 al carierei
12/05/2021 18:36

 Serena Williams a părăsit rapid turneul WTA 1000 de la Roma, fosta lideră a ierarhiei mondiale fiind invinsă in turul al doilea de Nadia Podoroska (44 WTA). Americanca a avut o evolutie inconstantă, ...

FOTO Bianca Andreescu și schimbarea de look de care este atât de mândră
12/05/2021 10:15

 A declarat forfait de la Roma, desi a precizat că se află la 100% din punct de vedere fizic. Teama de incă o carantină a făcut-o să nu meargă la Foro Italico, dar s-a bucurat de timpul liber avut s ...

Simona Halep are amintiri minunate cu adversara de azi VIDEO
12/05/2021 08:16

  Simona Halep incepe turneul de la Roma cu un meci de gala, urmand sa o intalneasca pe nemtoaica Angelique Kerber (33 ani - locul 26 WTA). Halep si Kerber s-au intalnit de 9 ori pana acum, scorul di ...

Barcelona spune adio titlului, dupa un meci dramatic
12/05/2021 08:13

FC Barcelona a terminat la egalitate, meciul disputat, in deplasare, scor 3-3 (2-0), cu echipa Levante (locul 13), in etapa a XXXVI-a a campionatului spaniol La Liga. Barca a avut 2-0 la pauza, dupa reusitele ...

Vlăduț Simionescu și-a îndeplinit obiectivul la Kazan! Valorosul judoka de la CS Politehnica Iași este ca și calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo!
12/05/2021 00:00

Judoka Vlădut Simionescu, pregătit la CS Politehnica Iasi de antrenorul Costel Năftică, a avut liber in primul tur al Grand Slam-ului de la Kazah, ultimul concurs inainte de Campionatele Mondiale de la Buda ...

Benone Dohot:
11/05/2021 19:59

"Chiar dacă nu am realizat incă nimic, dedicăm victoria de la Arad adevăratelor simboluri ale Iaşului: Ionuţ Popa, Vasile Simionaş, Mihai Romilă, Doru Ionescu, Miţu Dănilă" - Cum a fost la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei