Campionii de la Ruginoasa încă au căutare! Panciuc, M. Olăeru și Axinia sunt așteptați astăzi la Academia „Gheorghe Hagi”!
Unirea Ruginoasa este deţinătoarea „Cupei Satelor” la fotbal (ediţia 2018/2019, cu jucători născuţi în 2006 şi 2007), triumfând în vara lui 2019 la turneul final desfăşurat la Cumpăna (judeţul Constanţa). Formaţia pregătită de antrenorul Constantin Cerneuţanu a lăsat atunci o excelentă impresie, jucătorii săi impresionând mai ales prin abilităţile lor tehnice. Firesc, mulţi dintre ei au atras atenţia unor cluburi din ţară, chiar şi CSM Politehnica Iaşi interesându-se de câţiva dintre ei, dar fără succes.
Universitatea Luceafărul Cluj-Napoca a fost prima grupare care a transferat jucători din echipa campioană naţională, despre care v-am informat la vremea respectivă. Iulian Curcă, Florin Doroftei şi Ionuţ Olăeru s-au mutat şi pe linie şcolară, dar pandemia de COVID-19 i-a adus înapoi acasă, unde şi-au continuat pregătirea în condiţii de maximă siguranţă. Dănuţ Nechifor a fost transferat în aprilie la Academia „Gheorghe Hagi”, acolo unde s-a adaptat foarte bine, el fiind căpitanul echipei la care evoluează. „Curcă a fost selecţionat la lotul naţional Under 15, iar de anul viitor vor începe şi competiţiile pentru această categorie de vârstă. Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, şi alţi componenţi ai echipei campioană vor face pasul spre loturile naţionale”, ne-a declarat Constantin Cerneuţanu.
Citește și: Azi - pozitiv, mâine - negativ!
Deocamdată, alţi trei micuţi fotbalişti, născuţi în 2007, este posibil să facă pasul spre Academia „Gheorghe Hagi”, care i-a invitat să susţină probe de joc. „Cea mai importantă Academie din ţară ne-a solicitat să trimitem la Ovidiu un portar, un fundaş stânga şi un mijlocaş central, aşa că îi propunem pe Cătălin Axinia, Denis Panciuc şi Marian Olăeru, fratele lui Ionuţ. Săptămâna trecută au mers la Paşcani pentru testul COVID-19, iar de marţi sunt aşteptaţi la Ovidiu, acolo unde se vor pregăti timp de zece zile”, a adăugat antrenorul care i-a învăţat pe micuţii jucători de la Ruginoasa să practice un joc de pase cu care şi-a surprins echipele adverse. „Mai avem jucători care considerăm că vor face pasul spre adevărata performanţă. Următorii pe care-i propunem sunt David Nica, Iustin Stănescu şi Marian Condac”, a menţionat Cerneuţanu.
Beneficiind de instalaţie de nocturnă, Unirea Ruginoasa se pregăteşte în fiecare seară de la ora 19:00 şi speră că va fi reluată noua ediţie a „Cupei Satelor” pentru a-şi apăra trofeul cucerit în 2019. Competiţia s-a întrerupt când ajunsese în faza regională, acolo unde Unirea se calificase şi fusese desemnată gazda turneului la care ar fi trebuit să se mai prezinte şi campioanele judeţelor Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Cu alte cuvinte, nu era deloc exclus ca Ruginoasa să ajungă din nou al turneul final, dar până să revină în competiţie sunt în plan lucrări la baza sportivă. „Dacă vremea va ţine cu noi, sper să reuşim să montăm balonul care să acopere un teren cu suprafaţa de 50x40 metri. Ne-ar fi foarte util să putem lucra şi pe timpul iernii în condiţii decente. De asemenea, deasupra vestiarelor vrem să ridicăm o mansardă. Proiectul este pe lista de investiţii a Primăriei Ruginoasa şi sper ca luna viitoare să începem lucrările”, ne-a declarat Dănuţ Nechifor, primarul reales al comunei Ruginoasa, cu menţiunea că acea mansardă va găzdui o sală de mese şi locuri de cazare. Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: duminicapetarla.ro
Subiecte asemanatoare
Handbal, Liga Florilor. O nouă umilință pentru CSM Iași 2020!
Show total în „județeană”!
Spectacol de goluri în Liga a V-a!
De ce echipamente ai nevoie pentru o sală de sport acasă? Ghid practic pentru orice spațiu și obiectiv
CSM Iași 2020 a condus de patru ori la Slatina, dar s-a prăbușit!
Spectacol total în „județeană”! Scoruri uluitoare în etapa a 12-a
USV-CSM Iași a rupt blestemul celor cinci meciuri fără victorie și a urcat pe locul al doilea!
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Spectacol și răsturnări de situație în Liga a V-a din Iași!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
Un fleac, ne-au demolat! CSM București a câștigat la Iași la 20 de goluri diferență!
Victorie de senzație pentru handbaliștii ieșeni, la Vaslui
IPS Teofan a inaugurat o nouă comunitate parohială, în Tătărași
Handbal, Liga Florilor. O nouă umilință pentru CSM Iași 2020!
Europenii curăță vipuștile și vorbesc prostii
Iașul, în topul național al afacerilor dispărute
929 puncte, cel mai mare rezultat obţinut la Iaşi, la Concursul de Rezidenţiat
Iașul, abandonat în Parlament și blocat în instanțe!
Schimbări majore pregătite de Ministerul Sănătății! Ce se va întâmpla cu pacienții până în 2031
Tumoră gigant, extirpată printr-o intervenţie chirurgicală de mare complexitate, la Pneumo
Inflația majorează PIB-ul, dar economia gâfâie
Iașul își întinde brațele peste Canalul Mânecii. Nouă alianță cu Marea Britanie
Concursul directorilor de școli - primul candidat respins la ultima probă
Peste 10 milioane de euro pentru renașterea a șase cartiere din Iași
Un tânăr de 25 de ani a murit într-un incendiu izbucnit la Leţcani
Prelevare în premieră, la Suceava
Show total în „județeană”!
Șapte premii la IAB MIXX Awards 2026 pentru Digital Unlock, grupul format prin fuziunea DWF și Upswing
PNL și PSD se bat pe viață și pe moarte, la Iași, pentru funcții!
Fotbal, Liga 3 - Victorie cu pulsul la maximum!
Ce schimbări aduce taxa de salubrizare pentru locuitorii din Sectorul 1
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Concursul pentru șefia școlilor din Iași, proba interviului. Surprize și absențe în clasamentul oficial!
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Oboseala decizională legată de cină și micile detalii care schimbă totul
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Spectacol total în „județeană”! Scoruri uluitoare în etapa a 12-a
Fermierii vor putea cumpăra motorina fără acciză direct de la pompă
CSM Iași 2020 a condus de patru ori la Slatina, dar s-a prăbușit!
Prețuri mici și zeci de mii de cadouri pentru pasionații de băuturi premium, de Black Friday, la FineStore. Black Friday continuă la FineStore! Mii de produse originale au reduceri de până la -70% până la sfârșitul lunii noiembrie!
USV-CSM Iași a rupt blestemul celor cinci meciuri fără victorie și a urcat pe locul al doilea!
Iașul, în finala mondială a evenimentelor culturale, alături de Cirque du Soleil
Bullying la Iași. Peste 25.000 de persoane în dialog. De la glumă la dosar penal
UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!
Noul Mercedes-Benz C-Class electric, prezentat de Casa Auto
Arhiepiscopia Iașilor: filme, slujbe și acțiuni medicale gratuite
Salariul minim din România, sub semnul întrebării în 2027
Avalanșă de spectacole la Iași!
Avertisment cutremurător: fiecare român ar avea o datorie de 12.000 de euro
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Val de acuzații reciproce, între Bolojan și Grindeanu
Concursul pentru șefia școlilor din Iași, proba interviului. Surprize și absențe în clasamentul oficial!
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
Investiții românești de miliarde peste Prut! Bucureștiul promite sprijin companiilor din Moldova
AUTO
Detaliul din interior care poate schimba totul când alegi o mașină SH
Misterul punctelor roșii și galbene de pe anvelope și rolul lor ascuns
Cum schimbă iarna bugetul de zi cu zi pentru șoferi
Regio Călători anunță schimbări importante pentru călătoriile din toamnă
Schaeffler anunță schimbări importante în fabricile din Europa
Demarorul auto care ascunde mai mult decât pare la Lidl
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție