Iașul își întinde brațele peste Canalul Mânecii. Nouă alianță cu Marea Britanie
Iașul își caută noi aliați peste hotare și oficializează o nouă relație internațională. Municipiul a semnat un acord de cooperare cu Consiliul Districtului Hertsmere din Marea Britanie, într-un parteneriat care promite să deschidă noi oportunități economice, culturale și educaționale. În spatele acestei apropieri se află și comunitatea românească din Regatul Unit, care a contribuit activ la construirea punților dintre cele două administrații.
Primarul Mihai Chirica mizează pe transformarea acestei înțelegeri într-o colaborare cu rezultate concrete, nu doar într-un nou document diplomatic bifat în portofoliul municipalității. Printre obiectivele anunțate se numără facilitarea schimburilor comerciale, atragerea investițiilor britanice la Iași, dezvoltarea proiectelor culturale și schimburile de experiență între instituții și comunități. „Ne dorim o colaborare aplicată, dincolo de formalism, care să aducă beneficii reale în economie, educație și cultură”, a transmis Mihai Chirica, mulțumindu-le partenerilor britanici și românilor din Hertsmere, pe care i-a numit ambasadori ai Iașului.
De cealaltă parte, Jeremy Newmark, liderul Consiliului Districtului Hertsmere, a transmis că acordul nu trebuie să rămână o simplă declarație de intenție. Oficialul britanic a anunțat inclusiv desemnarea consilierului Marc Amron drept reprezentant dedicat pentru relația cu Iașul. „Acest acord nu este doar o hârtie de pus în ramă, ci un angajament concret de lucru”, a subliniat Jeremy Newmark, evocând legătura dintre Iași și Borehamwood.
Investiții britanice și punte directă cu diaspora
Parteneriatul vizează în special mediul economic din Iași și regiunea Hertfordshire, dar și cooperarea în educație și cultură. Un rol important îl poate avea diaspora românească, prin conexiunile profesionale și instituționale pe care le-a construit în Marea Britanie.
Rămâne însă provocarea majoră: transformarea fotografiilor oficiale, a declarațiilor și a semnăturilor într-un schimb economic real, investiții și proiecte de care ieșenii să beneficieze direct.
Iașul are acum o nouă poartă deschisă spre Marea Britanie. Rămâne de văzut câte oportunități concrete vor trece prin ea! Carmen DEACONU