Arhiepiscopia Iașilor: filme, slujbe și acțiuni medicale gratuite
La Iași, săptămâna 8–14 noiembrie 2026 aduce proiecții de film, conferințe, slujbe religioase și o campanie gratuită de depistare a bolilor de ficat. Punctul central al programului anunțat de Arhiepiscopia Iașilor este Festivalul Internațional de Film Quo Vadis, care reunește 30 de filme și 35 de invitați, în timp ce locuitorii din Căuești și satele vecine vor putea beneficia de testări medicale.
Festivalul Quo Vadis: 30 de filme și 35 de invitați
Între 10 și 14 noiembrie, Iașul găzduiește cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis. Regizori, actori și artiști din opt țări vor participa la proiecții, conferințe, expoziții și dialoguri cu publicul. Tema ediției, „Aproapele meu”, pune în discuție credința, iertarea, sacrificiul și responsabilitatea față de ceilalți.
Deschiderea oficială este programată marți, 10 noiembrie, la ora 17.00, la Ateneul Național din Iași, cu un concert al Tarafului Rădăcini. De la ora 19.00 va fi proiectat filmul „Iertarea”, regizat de Nicolae Mărgineanu, despre confruntarea unui fost torționar cu propriul trecut.
În aceeași zi, la Palatul Braunstein, de la ora 9.30, au loc colocviul „Estetica sacrului. Fotografie și cinematografie” și vernisajul expoziției „Aproapele meu: Evanghelia trăită în comunitățile ortodoxe ale lumii”. Programul include și proiecții documentare.
Pe afiș se mai află „Moses the Black”, al regizoarei Yelena Popovic, „Triumph of the Heart”, despre Maximilian Kolbe, și „Chemarea”, producție TRINITAS TV dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva. Sâmbătă, 14 noiembrie, Jonathan Pageau va susține conferința „Dincolo de divertisment. Simbol și credință în cinema”.
Sfântul Nectarie, sărbătorit la Iași. Slujbe la Agapia și Petru Vodă
Duminică, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Mitropolitul Teofan va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Agapia, cu prilejul hramului. Episcopul-vicar Nichifor Botoșăneanul va sluji la Mănăstirea Petru Vodă, iar episcopul-vicar Nectarie de Bogdania, la Mănăstirea Războieni.
Luni, 9 noiembrie, Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iași își sărbătorește hramul și împlinirea a 20 de ani de la aducerea sfintelor moaște. Liturghia va fi oficiată de episcopul-vicar Nichifor Botoșăneanul. Tot luni, de la ora 17.00, la Muzeul Mitropolitan vor fi lansate două volume apărute la Editura Doxologia, despre spiritualitate și viață monahală.
Testări gratuite pentru ficat și un concurs dedicat tinerilor
Vineri, 13 noiembrie, între orele 8.00 și 12.00, la școala din satul Căuești, comuna Șcheia, va avea loc o campanie gratuită de testare și informare privind hepatitele virale B și C, ciroza și alte boli cronice ale ficatului. Acțiunea este organizată de parohie și Protopopiatul 3 Iași, împreună cu ARAS, Spitalul „Sfântul Spiridon” și UMF „Grigore T. Popa”. Sunt așteptați locuitorii din Căuești și localitățile învecinate.
Sâmbătă, 14 noiembrie, Muzeul Mitropolitan găzduiește ediția a VIII-a a concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, dedicat în principal tinerilor între 16 și 19 ani. Tema este Evanghelia după Marcu, iar probele se desfășoară între orele 10.00–13.00 și 15.00–18.00.
Programul săptămânii include și un atelier de povești pentru elevi, întâlniri despre sprijinirea mamelor și copiilor, discuții privind incluziunea comunităților rome și conferințe pastoral-misionare. Sâmbătă, Mitropolitul Teofan va sluji la Parohia „Sfântul Proroc Daniel” – CUG, din Iași, cu prilejul întâlnirii preoteselor din Arhiepiscopie. Maura ANGHEL