INCHIDE

50.000 de euro pentru fermele mici. Iașul, în cursa contra cronometru

50.000 de euro pentru fermele mici. Iașul, în cursa contra cronometru

* fermierii mai au timp doar astăzi să solicite finanțări europene pentru modernizarea exploatațiilor * la nivel național, aproape 2.000 de proiecte au intrat deja în competiție

Ultimele ore pentru accesarea fondurilor destinate fermelor mici aduc în prim-plan o problemă importantă pentru agricultura ieșeană: câți producători au reușit să transforme oportunitatea unei finanțări europene într-un proiect depus efectiv. Sprijinul poate ajunge la 50.000 de euro, dar accesul la bani presupune documentație, cofinanțare și îndeplinirea unor criterii stricte.

Aproape 2.000 de proiecte depuse la nivel național

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) închide luni, 16 noiembrie 2026, la ora 16:00, sesiunea de depunere pentru intervenția DR-14, destinată investițiilor în fermele de mici dimensiuni. Termenul a fost prelungit de la 31 octombrie pentru trei componente: legumicultură, sector zootehnic și alte sectoare agricole.

Datele afișate de platforma AFIR la 15 noiembrie indică 1.171 de proiecte depuse pe aceste trei componente. Cele mai multe, 521, aparțin categoriei „alte sectoare”, urmate de 395 de solicitări pentru zootehnie și 255 pentru legumicultură. Valoarea finanțărilor publice solicitate depășește 55,6 milioane de euro. Lor li se adaugă 753 de dosare, în valoare de peste 35 de milioane de euro, depuse pentru componenta „achiziții simple”, închisă anticipat pe 6 octombrie după epuizarea plafonului de depunere. În total, cele patru componente însumează 1.924 de solicitări înregistrate, fără ca acestea să reprezinte automat proiecte aprobate.

Fermierii din Iași, între oportunitate și costurile investiției

Pentru agricultorii din județul Iași, programul poate însemna modernizarea exploatațiilor prin achiziții de utilaje, echipamente agricole, amenajarea unor spații de depozitare sau investiții în infrastructura necesară producției.

În legumicultură, finanțarea poate susține dezvoltarea fermelor care aprovizionează piețele ieșene, în timp ce pentru crescătorii de animale sunt importante modernizarea adăposturilor și dotarea exploatațiilor.

Pentru un proiect care solicită grantul maxim și beneficiază de intensitatea de 85%, investiția eligibilă trebuie să ajungă la aproximativ 58.824 de euro, iar contribuția proprie la cel puțin 8.824 de euro. La aceasta se pot adăuga cheltuieli neeligibile și alte costuri aferente pregătirii proiectului. Dan DIMA