270 de biciclete pentru copiii din trei comune ieșene
* Fundația „Solidaritate și Speranță” din Iași a lansat o licitație pentru achiziția vehiculelor * proiectul se adresează unor copii din medii defavorizate * ei vor participa la activități de socializare, sport și petrecere a timpului liber, alături de consiliere psihologică, sprijin educațional, asistență medicală și dezvoltarea deprinderilor de viață independentă
Pentru 270 de copii din trei comune ieșene, bucuria de a avea propria bicicletă va deveni realitate printr-un proiect social finanțat din fonduri europene. Fundația „Solidaritate și Speranță” din Iași a lansat o licitație în valoare de 378.000 de lei, pentru cumpărarea bicicletelor care vor ajunge la copiii din familii vulnerabile. Ofertele pot fi depuse până pe 17 noiembrie, iar achiziția este doar una dintre măsurile prin care organizația încearcă să le ofere celor mici mai multe șanse la o copilărie normală, alături de familiile lor. Beneficiarii sunt copiii din Bârnova, Belcești și Golăiești. Proiectul vizează 270 de copii și tot atâtea familii. Dintre aceștia, 254 trăiesc în sărăcie și sunt expuși riscului de separare de părinți, iar alți 16 provin din sistemul de protecție specială și sunt sprijiniți pentru reintegrarea în familie. Repartizarea grupului țintă este de 68 de copii în Bârnova, 108 în Belcești și 94 în Golăiești.
Mai mult decât un cadou pentru copii
Bicicletele sunt incluse în activitățile de socializare, sport și petrecere a timpului liber, alături de consiliere psihologică, sprijin educațional, asistență medicală și dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Programul prevede și excursii, precum și sprijin financiar pentru familii, în valoare de 4.200 de lei pentru fiecare familie, acordat în cinci tranșe. Intervențiile urmăresc menținerea copiilor alături de părinți și reducerea vulnerabilităților care pot duce la abandon școlar sau la instituționalizare. Proiectul se desfășoară între 1 ianuarie 2025 și 30 septembrie 2027.
Iașul a pierdut statutul legal al celor 26,5 kilometri de piste
Achiziția apare într-un județ în care infrastructura pentru biciclete rămâne o problemă. În municipiul Iași, cele opt trasee existente, cu o lungime totală raportată anterior de 26,5 kilometri, și-au pierdut în vara acestui an semnalizarea rutieră specifică.
Poliția Rutieră a constatat neconformități ale amenajărilor, în special pe trotuare. Indicatoarele au fost retrase în iulie, iar marcajele rămase nu le conferă acestor trasee statutul de piste legale.
Primăria a contractat în iulie un nou masterplan pentru circulația bicicletelor, în valoare de 240.000 de lei, care trebuie să stabilească legături sigure între cartiere și zona metropolitană. Documentul nu înlocuiește însă infrastructura care lipsește de pe teren.
Dan DIMA