TAROM a reluat zborurile spre Israel

7561708-transformed

Dimensiune font:

| 02-01-2024 16:30

 TAROM este prima companie aeriană românească care a reluat, luni, zborurile către Israel şi totodată una din primele trei companii europene care au reluat cursele de linie cu această destinaţie.

Într-un comunicat de presă al companiei aeriene se precizează că primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucureşti pe 1 ianuarie, a sosit la Tel Aviv la ora 23.20 a purtat pasagerii sub comanda pilotului comandant Cătălin Prunariu, actualul Director de Zbor al companiei TAROM.

"Misiunea noastră este de a conecta oameni şi de a îi transporta în siguranţă la destinaţiile alese. Atmosfera pe care am simţit-o în cabina pasagerilor la zborul de Tel Aviv din 1 ianuarie mi-a vorbit despre rezilienţă şi mi-a întărit încrederea în puterea fiecărui om de a contribui la ceea ce cu toţii ne dorim şi avem nevoie - pace şi armonie. Acest zbor este încă un pas către normalitate", a declarat Cătălin Prunariu.

Zborul din prima zi a anului 2024 marchează reluarea curselor regulate Bucureşti- Tel Aviv, realizate de TAROM. Compania îşi propune să opereze două frecvenţe săptămânale (zboruri dus-întors), începând din 14 ianuarie. Aceasta activitate presupune însă analize de risc, aplicate fiecărei curse, monitorizarea atentă a situaţiei din Israel şi o comunicare strânsă cu autorităţile israeliene, în vederea stabilizării operării. În mod curent, în funcţie de concluziile analizelor ce vor fi aplicate fiecărei curse, pot surveni modificări în operare.

TAROM şi-a asumat constant susţinerea relaţiilor strategice ale statului român şi, contribuind prin expertiza sa specifică, s-a implicat în operaţiunile derulate pentru punerea în siguranţă a cetăţenilor români sau a comunităţilor care au nevoie de ajutor în perioade dificile. Alături de reprezentanţii statului, de piloţii săi şi împreună cu echipele operaţionale, după declanşarea conflictului din Israel, TAROM a operat 11 zboruri spre Israel de care au putut beneficia 2.635 de persoane.

Odată cu demersul reluării curselor regulate spre Israel, persoanele interesate în achiziţia de bilete şi efectuarea curselor sunt îndemnate să monitorizeze constant, din surse oficiale TAROM, atât disponibilitatea locurilor în aeronave (în funcţie de situaţie se pot face ajustări de dimensiuni/model al aeronavelor cu care sunt realizate cursele, respectiv a locurilor disponibile), cât şi informaţiile legate de viabilitatea zborurilor în sine (în urma monitorizărilor continue, unele zboruri pot fi anulate).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. TAROM deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT  „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂȚI ȘCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE LABORATOARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMAȘI”
09/05/2024 09:00

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT   „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂTI SCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINTARE SI DOTARE LABORATOARE SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMASI”  

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei